Un strat de zăpadă de aproximativ 10 centimetri s-a aşternut în Pasul Tihuţa în urma ninsorilor din ultimele ore. Autorităţile din judeţ anunţă că, duminică, la orele prânzului, drumul este curăţat şi se circul bine, dar atrag atenţia asupra faptului că se anunţă vânt a cărui viteză va depăşi, la rafală, 90-100 de kilometri pe oră.
În unele zone din judeţul Bistriţa stratul de zăpadă depus în urma ninsorii de aprilie atinge 10 centimetri.
Jandarmii îi atenţionează pe turiştii care intenţionează să ajungă în această zonă că în intervalul 10 aprilie 2022, ora 11.00 – 11 aprilie, ora 09.00, că a fost emisă o avertizare de Cod Galben, fenomenele vizate fiind ninsori însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului.
„Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari pe creste unde rafalele vor depăşi 90-100 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada”, precizează sursa citată.
Sursa – News.ro
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂