17.4 C
Londra
joi, septembrie 19, 2024

Guvernul britanic: Noi reguli la frontierele Marii Britanii începând de VINERI. Regulile actualizate pentru cetățenii UE

În contextul ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, începând cu 1 octombrie 2021, cetăţenii europeni nerezidenţi pot intra în Marea Britanie şi Irlanda de Nord exclusiv în baza pașaportului valabil.

Reclama Google

De la această dată, cetăţenii români nerezidenţi nu mai pot intra în Regatul Unit în baza cărţii de identitate.

„Începând cu data de 1 octombrie 2021, cetățenii europeni nerezidenți (care nu sunt protejați de Programul de Înregistrare a Cetățenilor UE – EU Settlement Scheme) pot intra în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord exclusiv în baza pașaportului valabil (simplu electronic sau simplu temporar).

Astfel, începând cu această dată, cetățenii români nerezidenți nu mai pot intra în Regatul Unit în baza cărții de identitate”, informază MAE.

Conform informaţiilor comunicate de autorităţile britanice, cetăţenilor europeni (inclusiv cetăţenilor români) nerezidenţi în Regatul Unit care nu vor respecta regulile li se va interzice accesul pe teritoriul britanic, arată comunicatul de presă al MAE.

MAE folosește acest prilej pentru a reaminti că, începând cu data de 1 ianuarie 2021, cetățenii români nerezidenți pot călători spre/ tranzita prin Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în scop turistic/ vizită, pentru șederi de scurtă durată, pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a necesita o viză de intrare.

Totodată, cetățenii români nerezidenți care doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Unit pentru o perioadă mai mare de șase luni (pentru activități de muncă, pentru studii etc.) au nevoie, începând cu data de 1 ianuarie 2021, de o viză de intrare eliberată de autoritățile britanice, în conformitate cu sistemul de imigrație bazat pe puncte.

Cartea de identitate va mai putea fi folosită doar până la data 30 septembrie 2021 ca document în călătorie în Regatul Unit de către cetăţenii români care intenţionează să vină în această ţară pentru a se întâlni cu cei dragi, prieteni sau membri de familie sau în scop turistic.

Guvernul britanic: Noi reguli la frontierele Marii Britanii începând de VINERI. Regulile actualizate pentru cetățenii UE 1

Până în 2025, singurii pasageri exceptaţi de la regulă sunt cetăţenii din Uniunea Europeană care au permis de reşedinţă temporară sau statutul de rezident permanent în Marea Britanie – subliniază compania WizzAir într-un comunicat.

Compania de transport aerian sfătuieşte pasagerii să pregătească paşapoarte valide în cursul acestei luni.

„Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere din Europa, își informează pasagerii că Marea Britanie nu va mai accepta acte de identitate UE de la 1 octombrie 2021.

Pasagerii ce călătoresc către Regatul Unit trebuie să prezinte un pașaport pentru a intra în țară începând cu luna octombrie.

Până în 2025, singurii pasageri exceptați de la regulă sunt cetățenii UE care au permis de reședință termporară sau statutul de rezident permanent în Marea Britanie.

Sursa – Vox News

Stiri Recente UK
Stiri Similare