La finalul anului trecut, poetul Andrei Novac a lansat, la Paris, ediția franceză a cărții „Prin închisori și prin libertate”, în prezența regretatului teatrolog George Banu, care a semnat și prefața cărții și a apreciat. George Banu a încetat din viață la Paris, pe 21 ianuarie, la vârsta de 79 de ani.
Poetul Andrei Novac, George Banu și jurnalista Iulia Badea Guéritée FOTO Arhivă personală
Volumul „À travers prisons et liberté”, semnat de Andrei Novac, a fost tradus în limba franceză de Jean-Louis Courriol. Cartea, ilustrată de Flavia Lupu, a apărut la editura parisiană AGA. Volumul a fost lansat, în luna decembrie a anului trecut, la Paris și în prezența lui George Banu, regretatul critic de artă, care a murit pe 21 ianuarie, la vârsta de 79 de ani. A fost ultima lansăre la care regretatul om de cultură, care semnează și prefața cărții, a participat. „A travers prisons et liberté este “o carte care mângâie prin refuzul capitulării, care își asumă singurătatea pentru a găsi un remediu în dragoste.
„Poeziile lui Andrei Novac fac din moarte un început”, a apreciat George Banu. „În cartea lui Andrei Novac, la spațiile orașului și la fantomele iubirii se adaugă un al treilea termen: cimitirul și constanța morții. Poetul trăiește în apropiere și identifică, cu luciditate, mormintele și crucile. Fără vreun sentiment religios, dar cu o seriozitate extremă, lipsită de lacrimi și de rugăciuni. Această demnitate tulbură cititorul. Poetul, ființă a modernității, se zbate între singurătatea disperată și iubirea protectoare, având în același timp privirea țintită pe șirurile de cruci care se aliniază în cartier”, a precizat, în prefață, George Banu, ca un presentiment al dispariției sale o lună mai târziu.
Cel mai recent volum în limba română a lui Andrei Novac, „Lumea ta, carnea mea, oasele noastre”, publicat la Editura Litera, presupune un parcurs poetic neobișnuit astăzi, cu un tip de lirică, în care accentul cade pe admirația față de frumusețea femeii adorate. „La vechea temă creștină a oaselor perene. originalitatea poeziei lui Andrei Novac constă în tandrețea cu care zugrăvește trupul femeii, în carnalitatea erosului”, scria Nicolae Manolescu despre acest titlu. Cartea „Lumea ta, carnea mea, oasele noastre” a fost lansată la Târgul de Carte Gaudeamus.
Adevărul: . Care e gustul înfrângerii în închisori? Dar în libertate?
Andrei Novac: „Prin închisori și prin libertate” e una dintre cele mai frumoase definiții pe care am putut să mi le dau. Ea se aseamănă cu felul meu de a fi. Este parte a luptelor pe care eu le duc în permanență. Este cumva o zbatere a celor care au înțeles că înaintea întunericului a existat întotdeauna lumină și că de fiecare dată ea a fost cea care a reușit. Moartea este cu siguranță un început, dacă luptele care au existat înainte de toate au avut un sens. Ceea ce a scris George Banu este cumva legat de felul în care reușim să ne bucurăm de fiecare întâlnire, de fiecare plimbare pe care o facem împreună pe străzile unui Paris care ne descoperă de fiecare dată alte și alte libertăți prin care lumea înțelege să trăiască fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Înfrângerea este la fel. Ea devine prin definiție o închisoare din care doar adevărul poate să elibereze pe oricine, iar această posibilitate este întotdeauna dată de bucuria celor care știu că libertatea există.
Cum ai descrie evenimentele din România și din Franța al căror protagonist ai fost?
„Lumea ta, carnea mea, oasele noastre” s-a lansat pe 12 decembrie, în ultima zi a Târgului de Carte Gaudeamus. Cartea a ajuns din tipografie chiar cu două ore înainte de lansare. Astfel, am făcut cunoștință, cum s-ar spune, cu doar două ore înainte de începerea evenimentului. Cartea este rezultatul colaborării cu Mircea Cantor, colaborare care a fost definitivată într-o formă fizică deosebită, de către editura Litera, cea care a publicat-o. Pentru mine, această carte vine la 11 ani distanță de prima carte publicată în colaborare cu un artist vizual. În 2011, lansam la Târgul de Carte Gaudeamus „Aceiași”, volum în colaborare cu artistul vizual Mihai Zgondoiu, volum care se bucura și de un audiobook înregistrat pe un CD care însoțea cartea, iar textele erau recitate de Mihaela Gaicu. Cartea, lansată anul acesta, conține șapte desene originale, realizate de Mircea Cantor special pentru această apariție. „Lumea ta, carnea mea, oasele noastre” este, pe lângă această colaborare cu un artist vizual excepțional, Mircea Cantor, și o colaborare cu încă trei artiști, doi actori, Ștefana Samfira și George Costin, și un muzician, Eugen Mihăescu, cei care au realizat audiobook-ul acestei cărți, care se află disponibil pe platforma Voxa.
Nu a fost prima colaborare cu acești artiști…
Colaborarea mea cu artiști vizuali în realizarea cărților pe care le-am publicat a continuat în 2018 cu „Prin închisori și prin libertate”, carte apărută la editura Cartea Românească, în primă ediție, și la editura Vellan în 2021, a II-a ediție, în București, cu artista vizuală Flavia Lupu. Cea de-a doua ediție a cărții a fost una care a apărut în condiții deosebite, fiecare dintre textele din carte fiind însoțite de o reprezentare grafică și fiecare exemplar având o linogravură originală. În ceea ce privește lansarea de carte de la București, aceasta s-a bucurat de o atenție deosebită, atenție care m-a făcut să-mi schimb cumva percepția legată de lansările din cadrul târgului de carte. La patru zile distanță, la Paris, a avut loc lansarea cărții în limba franceză „Prin închisori și prin libertate”, carte publicată a doua oară într-o limbă străină, după ce în 2020 a apărut ediția în limba spaniolă. Ambele ediții s-au bucurat de reprezentările grafice realizate de Flavia Lupu.
Cum ai compara cele două evenimente de la București și de la Paris?
Nu cred că ar trebui să facem diferențierea între evenimentul din România și cel din Franța. Evenimentul din Franța a fost împărțit în două etape, prima etapă fiind lansarea propriu-zisă a volumului apărut la editura franceză Harmattan, în spațiul cochet de evenimente, deținut de editură, chiar în apropierea librăriei sale aflate în Cartierul Latin din Paris. Evenimentul s-a desfășurat chiar în ziua în care s-au împlinit 33 de ani de la începerea Revoluției din 1989. De altfel, am dedicat acest eveniment poetului timișorean Ion Monoran, cel care a fost protagonistul evenimentelor care au declanșat revoluția română din 1989 în Piața Maria din Timișoara. Cartea a fost încă de la început, în anul 2018, o sursă prin care am reamintit de evenimentele petrecute în decembrie 1989. Cel de-al doilea eveniment de prezentare a cărții a avut loc în data de 18 decembrie, pe un vapor ancorat pe Sena, în centrul Parisului, în cadrul unui eveniment de jazz, eveniment care a avut-o în prim plan pe Ramona Horvath, cea care a compus trei linii melodice pe care actrița Audrey Jean a recitat trei dintre textele din carte, materialul fiind disponibil prin intermediul unui cod QR, care poate să fie scanat cu ajutorul unui telefon, făcut pe pagina de gardă a volumului. Nu cred că există diferențe majore între o lansare în România și una care are loc în Franța sau oriunde altundeva în lume. Diferența dintre lansări este dată de modul în care acestea sunt concepute. E la fel ca și în cazul cărților. Acestea trebuie să fie construite astfel încât monotonia să nu facă parte din angrenajul lor. Lansarea de la București este prima din ciclul lansărilor pe care doresc să le organizez în București astfel încât cartea să poată să ajungă la o gamă cât mai largă de public. Poezia trebuie să lupte prin toate metodele posibile și cu tot ceea ce poate să ofere o diversificare a felului în care publicul poate să ajungă la ea. În cadrul primei lansări de la Paris, din data de 16 decembrie 2022, partea muzicală a fost asigurată de doamna Oana Lianu. Așadar, fiecare lansare are farmecul și încărcătura ei emoțională. Bucuria de a întâlni oameni care sunt gata să pătrundă în lumea ta, în lumea lor, în lumea tuturor celor care cred că merită să lupți pentru adevăr până la sfârșit.
Nicolae Manolescu spune că în „Lumea ta, carnea mea, oasele noastre” foloșesti “o lirică de tip ronsardian”. Cum ai defini acest registru?
Îi mulțumesc foarte mult domnului Nicolae Manolescu pentru faptul că a fost unul dintre primii cititori ai acestei cărți și, mai cu seamă, că mi-a făcut bucuria de a scrie pe coperta 4 a acestei cărți. Nu știu dacă eu pot defini un registru care să încadreze poezia mea, cu tot cu încărcătura, tensiunea, melancolia și lumina care reies din ea. Dacă ar fi însă să definesc această poezie, atunci cu siguranță ea descrie mijloacele prin care eu sufăr, lupt și iubesc în fiecare zi.
Imaginea 1/5:
George Banu jpg
Care e lumea femeii iubite în volumul tău?
Lumea este definită în funcție de trăirile care au străbătut timpul trecut din viețile noastre. Nu cred că există o definiție precisă a acestei lumi. Este o lume care seamănă cu spațiile în care trăiesc, iubesc și mor oamenii contemporani. Lumea ta este lumea fiecăruia dintre noi. Cuprinde valorile la care noi ne raportăm și înțelegem că percepția acestor valori este, în fapt, obiectivul nostru principal. Bucuria sau tristețea acestei lumi este un act peste toate lucrurile esențiale care ne-au definit și ne definesc. Așa putem să înțelegem mai ușor ce înseamnă tandrețea cotidiană dincolo de carnea care îmbracă fiecare structură scheletică a universului nostru cotidian.
Cum găsești metafizicul dincolo de insectarul realității cotidiene, așa cum îl numea Matei Vișniec?
Realitatea cotidiană este cea care dă viață literaturii scrise de mine. Prin ea, toate lucrurile care ni se întâmplă sau pe care le vedem trăite în jurul nostru devin ușor, ușor, realitate. Dincolo de acest insectar al realității cotidiene există întotdeauna o realitate a noastră, pe care o percepem cu ajutorul sensibilităților care ne definesc, care sunt parte ale unui insectar din care rătăcim de fiecare dată în căutarea unui adevăr care poate să devină definiția esențială a realității în care viața primește întotdeauna cel mai important rol.
Spui într-un poem că “oasele mele trăiesc în mine, au viața lor, nasturi”. Cum se naște poezia dincolo de anatomie?
Poezia nu se naște niciodată, ea trăiește întotdeauna prin intermediul vieții pur și simplu. Poezia are forme variate care se pliază în jurul fiecărui om. Ea este o definiție a sincerității absolute care nu poate fi separată nici măcar de lucrurile care urmează să treacă, să dispară cu totul.
Care e simbolistica oaselor în versurile tale?
Oasele au două semnificații: una care este strâns legată de structura de rezistență a oricărui sistem de valori și alta care ține de trecerea mai departe peste toate limitele pe care orice lucru efemer le are. Astfel că, într-o astfel de construcție, libertatea joacă rolul principal, unul care dă sens atât oaselor, cât și poeziei.
Vorbești în volum despre “lumea ta, carnea mea, moartea și viețile noastre”. Cum se situează dragostea, în viziunea ta, între eros și thanatos?
Viețile noastre sunt apanajul realităților noastre cotidiene. Ele încep și se termină, respiră și mor. Noi putem să înțelegem totul raportându-ne esențial la adevăr și la credință. Adevărul este cel care stă la baza tuturor așteptărilor sau slăbiciunilor noastre. Dragostea trebuie să fie parte componentă a acestui adevăr. Ea nu are nevoie de o poziționare, ea trebuie să existe. Locul ei este dat întotdeauna de sensul fiecărei existențe.
În versurile tale, sentințele și judecătile de valoare fruste sunt îmbrăcate în tandrețe. Cum îți găsești credința “dincolo de uitare și fugă”?
Credința este sensul firesc al fiecăruia dintre noi. Dacă nu crezi, atunci viziunea ta devine inutilă. Credința nu se găsește, ea există în fiecare dintre noi. E parte componentă a tot ce însemnăm noi cu adevărat. Dumnezeu îmbracă cu tandrețe tot ce înseamnă adevăr și lumină. Viața dinaintea ploii e așteptarea care apasă atât nașterea unui om, cât și sfârșitul lui pe acest pământ.
Ce mai rămâne “dincolo de trădări, dragoste și iluzii’? Cum camuflezi teama de moarte în poezie?
Dincolo de trădări, dragoste și iluzie există întotdeauna lupta noastră pentru adevăr, cel care ne dă până la urmă sensul pe care trebuie să-l urmăm, fără păreri de rău și mai ales fără așteptăriinutile. Teama de moarte nu există în poezie. Poezia este un spațiu prin care libertatea umblă desculță, cu picioarele fiecărui copil prin iarba plină de rouă a fiecărei dimineți care a trecut.
Când îți găsești timp pentru scris? Inspirația îți vine în “serile cu lumină și cu Dumnezeu?”
Partea cea mai frumoasă a scrierii literaturii este legată, din perspectiva mea, de momentul în care libertatea se scrie. Tensiunea și bucuria unui astfel de moment nu poate să fie egalată niciodată de celelalte activități care sunt strâns legate de literatură. Avantajul celor care scriu poezie este acela că poezia aparține lumii în care trăim. Ea se scrie și se trăiește peste tot. Nu există un loc anume pentru a scrie poezie. Poezia inspiră și expiră viața prin care noi trecem și, într-un fel sau altul, poezia ne scrie pe noi. Noi avem doar bucuria de a o trăi, de a-i înțelege fricile și temerile, bucuriile și tristețile. Nu am calculat niciodată ce înseamnă inspirația. Poezia locuiește, într-un fel sau altul, prin existența mea. Îmi mută lucrurile prin încăperile prin care trec. E practic parte componentă a existenței prin care trec și eu pentru o vreme. Dumnezeu există și în zilele întunecate și în „serile cu lumină”. Existența Lui este șansa care dă sens trecerii mele.
Cum a evoluat poezia ta in timp de la „Miez de talpă” (2003), „A nouăsprezecea inimă de înger” (2003), „Vârsta sării” (2006), „Locul în care întorc tramvaiele” (2008)? Cum ti-ai depășit timiditățile dincolo de „Regula timidităţii” (2016), volum care, de asemenea, a fost tradus în franceză, sau „Aceiaşi” (2011)?
Cred că, în esență, poezia mea a rămas aceeași, ancorată în aceleași realități, încercând să salveze sistemele de valori care ar putea să ne ajute să mergem mai departe. Între volumele pe care le amintiți există practic aproape 15 ani. Aș putea însă, cu mare ușurință, să retrăiesc fiecare articulație nervoasă a lucrurilor care au definit fiecare dintre cărți. Timiditatea se depășește foarte greu și, în esență, nici nu cred că trebuie să se întâmple acest lucru. Ea trebuie să rămână o sursă permanentă de asumare, o limită firavă a lucrurilor frumoase pe care le putem face. Fiecare dintre cărți este până la urmă o parte a lumilor prin care am trecut și care, într-un fel sau altul, au devenit sursa mea de echilibru.
De ce e importanta ilustrația la o carte de versuri? Cum a ilustrat Mircea Cantor lumea celei mai recente cărți? Cum au fost privite de francezi ilustrațiile Flaviei Lupu din „A travers prisons et liberté”?
O carte de versuri trebuie să fie un obiect de artă, o bucurie, o sursă a unei fericiri absolute. Colaborarea cu Mircea Cantor este, în primul rând, o bucurie care stă strâns legată de felul nostru de a fi, de a vedea și de a trăi lucrurile esențiale care ne definesc. Pentru mine, nu este doar o colaborare la realizarea unei cărți foarte frumoase, un obiect care ilustrează tandrețea în forme absolute. Este, în esență, șansa de a putea împărtăși valorile esențiale ale existenței noastre. Ediția franceză a cărții „Prin închisori și prin libertate” este și ea în sine un obiect de artă. Apărută în condiții grafice excepționale, cartea redă foarte bine, poate chiar cel mai bine, lucrările Flaviei Lupu. De altfel, editorul acestei cărți a insistat foarte mult ca volumul să apară cu tot cu desenele care însoțesc edițiile în limbile română și spaniolă. Cât despre receptarea de către publicul francez a vizualului acestui volum, o să am o privire de ansamblu mai clară în momentul în care turneul de lansări planificat pe anul 2023 se va încheia.
Ce proiecte literare ai în continuare?
Pentru perioada imediat următoare trebuie finalizat planul de promovare a celor două cărți, atât în România, cât și în Franța. Asta incluzând lansările de carte și partea de promovare mediatică. Există în lucru două proiecte care urmează să fie finalizate până la jumătatea anului 2023, proiecte care implică două apariții editoriale atât în spațiul francez, cât și în cel românesc.
Opt cărți de poezie
Andrei Novac s-a născut la 1 iulie 1983, în Târgu-Jiu. Licențiat în istorie al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, respectiv absolvent al masteratului de Relații Internaționale și Integrare Euro-Atlantică din cadrul Universității București, Facultatea de Istorie. Din 2013, doctor în filologie al Universității de Vest din Timișoara. Autor a opt cărți de poezii și al volumului de istorie literară Valentin Tașcu, solitarul promoției ’70. Laureat al mai multor premii, printre care: Premiul „Mircea Ciobanu”, acordat de Uniunea Scriitorilor din România; Premiul pentru Poezie al Revistei „Convorbiri literare”, Iași, 2019; Premiul „Scriitorul lunii august 2019”, acordat de Uniunea Scriitorilor din România; Premiul Special, acordat de Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România 2019. Volumele: Regula timidității si Prin închisori și prin libertate au fost nominalizate la Premiul „Mihai Eminescu”, acordat de Academia Română. Lector universitar, diplomat si manager cultural. Din 2009, membru al Uniunii Scriitorilor din România. În prezent este secretar de stat pentru relația cu Institutul cultural român și politici culturale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂