Filmul „Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” („Do Not Expect Too Much from the End of the World”), scris şi regizat de Radu Jude, este propunerea României pentru Premiile Oscar 2024, la categoria „Cel mai bun lungmetraj internaţional”.
Filmul a fost ales de comisia de selecţie a Centrului Naţional al Cinematografiei, alcătuită din profesionişti din industrie: Alexander Nanau – regizor, Iulia Rugină – regizor, Irina Margareta Nistor – critic de film, Tudor Reu – producător, Adina Sădeanu – regizor.
„‘Nimic nu m-ar dezgusta mai mult, din punct de vedere moral, decât să primesc un Oscar’ spunea marele cineast Luis Bunuel cu ceva vreme înainte chiar să primească un Oscar! Noi, cineaştii mărunţi, nu putem spera să fim la înălţimea contradicţiilor bunueliene – aşa că ne bucurăm de faptul că filmul nostru reprezintă propunerea României la Oscarul pentru film străin. Mulţumim comisiei care a decis astfel şi felicitări tuturor celor care au participat la realizarea filmului!” a declarat Radu Jude.
Filmul va intra în cinematografele din România la sfârşitul lunii octombrie
„Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” a avut premiera mondială luna trecută la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno, unde a fost premiat cu Leopardul de argint – Premiul Special al Juriului, Menţiune din partea Juriului Ecumenic şi Premiul I din partea Juriului Tinerilor.
Filmul va intra în cinematografele din România la sfârşitul lunii octombrie, dar până atunci îşi continuă parcursul internaţional, fiind prezent în programele competiţionale sau ca invitat special în cadrul celor mai importante festivaluri de film din lume, precum: New York, Toronto BFI London, Viennale etc.
„Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” pune în legătură diverse naraţiuni (despre exploatare, despre oboseală, despre moarte, despre imagini), diverse genuri (road-movie, comedie, film de montaj, film documentar), diverse tipuri de umor (de la cel de autobază la cel rafinat) şi diverse strategii estetice. Ilinca Manolache, Ovidiu Pîrşan, Dorina Lazăr şi Laszlo Miske joacă în rolurile principale, alături de celebra actriţa germană Nina Hoss.
Din distribuţie mai fac parte actorii Katia Pascariu, Şerban Pavlu, Nicodim Ungureanu, Ioana Iacob, Claudia Ieremia, Zita Moldovan, Rodica Negrea, Adina Cristescu şi Sofia Nicolaescu. Într-o apariţie specială – cineastul Uwe Boll.
„Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” este o producţie 4 Proof Film şi Micro Film, în coproducţie cu Paul Thiltges Distributions, Les Films d’Ici şi Kinorama, în asociere cu Bord Cadre Films şi Sovereign Films, realizată cu sprijinul Centrul Naţional al Cinematografiei, Film Fund Luxembourg, Eurimages, Arte Cofinova/19 şi Croatian Audiovisual Centre, în colaborare cu Cineplexx România, EssenceMediacom şi Televiziunea Română.
Filmul va rula în cinematografele din România din 27 octombrie.
Lista scurtă pentru nominalizările la Oscar 2024 va fi anunţată de Academia Americană de Film pe 21 decembrie 2023, iar selecţia finală pe 23 ianuarie, anul viitor. Cea de-a 96-a gală a Premiilor Academiei Americane de Film este programată să aibă loc pe 10 martie, la Los Angeles.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂