Uniunea Africană a luat loc oficial în calitate de nou membru al G20 sâmbătă, la invitaţia gazdei summitului de la New Delhi, premierul indian Narendra Modi, potrivit AFP, citat de Agerpres.
Premierul Indiei, Narendra Modi. FOTO: EPA-EFE
Extinderea G20 cu Uniunea Africană la „G21” este o victorie diplomatică notabilă pentru Modi, care vizează un nou mandat în alegerile naţionale de anul viitor.
„India a propus să se acorde statutul de membru permanent a G20 pentru Uniunea Africană. Cred că suntem de acord cu toţii asupra acestui punct”, a declarat Modi în discursul său în deschiderea summitului.
„Cu aprobarea tuturor, cer şefului UA să ia loc în calitate de membru permanent al G20″, a afirmat premierul indian în alocuţiunea sa.
Înaintea discursului său, Modi îl îmbrăţişase călduros pe Azali Assoumani, preşedintele Uniunii Comorelor, aflat în prezent la conducerea Uniunii Africane.
Assoumani a luat loc apoi printre liderii grupului, invitat de ministrul indian al afacerilor externe, Subrahmanyam Jaishankar.
India, care prezidează în acest an grupul G20 care reuneşte cele mai mari economii occidentale şi emergente, şi-a afişat voinţa de a fi purtătorul de cuvânt pentru „necesităţile ţărilor din Sudul global”.
Membrii G20 se confruntă în schimb cu profunde divizări cu privire la războiul în Ucraina.
„Lumea cunoaşte o enormă criză de încredere”, a declarat Modi.
„Războiul a agravat acest deficit de încredere. Dacă noi reuşim să învingem COVID-19, vom putea să învingem şi această criză de încredere mutuală”, a afirmat el.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂