5.3 C
Londra
duminică, decembrie 22, 2024

Raportul OCDE criticat de expertul Marian Staș: Avem planuri-cadru croite pentru salariile profesorilor, nu pentru nevoile copiilor

Un raport dur al OCDE face o serie de recomandări pentru redresarea sistemulului de învățământ românesc. Printre altele, experții recomandă ca salariile profesorilor să fie legate de performanța acestora. 

Reclama Google

Foto: Adevărul

Nu mai puțin de 18 recomandări și peste 70 măsuri detaliate necesare reformei în învățământ au fost făcute pentru autoritățile române de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) la solicitarea Ministerului Educației. 

Cu toate acestea, profesorul Marian Staș crede că experții OCDE trebuiau să fie și mai duri. „Practic, acest document validează, legitimează chiar, Legea învățământului preuniversitar care a intrat în vigoare cu ceva timp în urmă. Acei experți OCDE ori nu știu, ori nu vor să vadă ce probleme sunt, de fapt, în sistemul educațional din România, probleme care trebuie chiuretate, efectiv. Dacă vorbim de cariera didactică, în continuare, directorii de școli publice nu își pot alege cadrele didactice prin concurs. Avem de-a face cu o centralizare a acestui sistem, iar aceasta aduce numai mediocritate. Apoi vorbim de arhitectura curriculară din sistemul educațional. Concret, avem planuri-cadru croite pentru salariile și normele profesorilor, nicicum pentru nevoile copiilor și ale societății. Nimeni nu vede că avem legislație și că anumiți profesori pot fi la catedră numai o parte din norma de ore, iar restul pot fi foarte bine suplinite cu ore de consiliere dedicate elevilor pentru viitorul carierei, dar și cu ore de mentorat pentru mai tinerii dascăli. Aici avem o normă didactică care a rămas de tip comunist. În plus, mai vorbim de o oră de religie obligatorie impusă de cultul majoritar, în loc de educație spirituală așa cum se cuvine”, a explicat expertul în educaţie Marian Staş. 

Reamintim că Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a transmis că salarizarea profesorilor, organizarea sistemului de școli și modul cum se desfășoară evaluarea acestora prezintă multe minusuri pentru funcționarea sistemului. „La nivel strategic, România trebuie să schimbe radical modul în care sunt finanţate şi evaluate politicile în învăţământ. În acest sens, este nevoie de planificare şi bugetare la nivel strategic pentru a corela resursele cu priorităţile pe termen lung. De asemenea, este nevoie de capacităţi analitice mult mai extinse pentru a monitoriza şi evalua implementarea şi rezultatele politicilor publice, precum şi pentru a responsabiliza instituţiile implicate”, se subliniază în raport.

Rate ridicate de abandon – 18 recomandări

Conform documentului, o mare parte dintre elevii români nu au competenţe de bază, ratele de abandon şcolar sunt ridicate, iar disparităţile dintre unităţile de învăţământ preuniversitar din mediul rural şi cele din mediul urban sunt în creştere. „Prin urmare, măsurile introduse prin noua lege sunt importante pentru a oferi educaţie de calitate tuturor elevilor şi pentru a susţine şi a face mai incluzivă creşterea economică a ţării”, se mai spune în raport.

Documentul face recomandări Ministerului Educaţiei privind implementarea reformelor adoptate anul trecut prin noua lege a învăţământului preuniversitar, care pot fi importante pentru elaborarea legislaţiei secundare şi care ar trebui să transforme sistemul într-unul eficient şi echitabil.

Cele 18 recomandări-cadru ale OCDE vizează chestiuni care au revenit permanent în dezbaterile ce au prefațat adoptarea Legilor educației și au continuat după acestea, atingând teme precum stabilirea unor legături între salarizarea profesorilor și performanța lor, eliminarea exceselor în verificări și concentrarea măsurilor de sprijin dinspre zonele cu resurse spre zonele dezavantajate, cu școli sărace, eliminarea „conflictelor de interese” care persistă, consolidarea sistemului de colectare de date relevante pentru sistem.

Aceste recomandări sunt încadrate în patru grupuri mari, evaluarea şi sprijinul unităţilor de învăţământ, alocarea resurselor pentru educaţie, cariera didactică şi sistemul de date şi monitorizarea acestora. Fiecare domeniu este analizat pentru a oferi un plan pentru implementarea reformelor propuse în mod eficient, a mai explicat Ministerul Educaţiei.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare