5.6 C
Londra
duminică, decembrie 22, 2024

Povestea de succes a unei afaceri sociale a ajuns documentar și este acum pe marile ecrane TRAILER

După mai bine de 4 ani de la prima întâlnire dintre regizorul Șerban Georgescu și Irina Sorescu, fondatoarea brutăriei MamaPan, povestea plină de forță, sensibilitate și curaj a uneia din puține afaceri sociale din România ajunge și pe marile ecrane în 4 orașe din țară – București, Cluj, Sibiu și Galați. 

Reclama Google

Documentarul Pâinea noastră cea de toate zilele a avut avanpremiera în țară pe 14 martie, la Cinema Muzeul Țăranului, în prezența echipei Kolectiv Film și a protagonistelor din film – Irina Sorescu și Corina Munteanu, fondatoarele MamaPan, Andreea, Adriana și Luminița – cele 3 angajate care au avut curajul să-și împărtășească poveștile de viață în fața camerei de filmat mânuită de Bogdan Slăvescu. Trailer oficial: https://bit.ly/PâineaNoastră

„Documentarul adună, cu măsură și rigoare, cu sensibilitate și empatie (ambele ‘stropite’ – cum se spune – cu un umor scrâșnit, dar totuși nu derapat în cinism sau revoltă), cu tandrețe și devotament artistic, tot acest insuportabil chip al mizeriei și suferinței, turnat într-un remarcabil și încurajator film despre ne-renunțare.” (LiterNet) sau „Șerban Georgescu invită audiența într-o călătorie intimă în viața unor femei aflate în situații dificile, dezvăluind determinarea de a-și redefini destinele într-o societate marcată de inegalități.” (Modern Times Review) sunt câteva din cuvintele cu care criticii au descris Pâinea noastră cea de toate zilele. 

Documentarul a fost primit cu multă căldură de spectatorii prezenți la avanpremieră, la finalul proiecției de la Cinema Muzeul Țăranului aplauzele răsunând minute în șir, fiind însoțite de lacrimi și zâmbete deopotrivă de la sala aproape plină, întărind spusele Oanei Muntean, producătorul executiv al filmului: „Mi-aș dori ca acest documentar să schimbe în cei care vor merge să-l vadă mai ales percepția asupra celor din jur. Prea ușor punem etichete și judecăm, fără să avem un minim interes în a înțelege cum și de ce. Cred că e un film care poate să deschidă ochi și inimi.”

image

În săptămâna 15 – 21 martie documentarul va rula în București (Cinema Union), Cluj (Cinema Arta), Galați (Cinema Ion Manole) și Sibiu (Cinegold). Program complet: https://bit.ly/Prog15-21Martie 

Sâmbătă, 16 martie, la Cinema Union din București, are loc o proiecție specială, de la ora 18:00, la finalul căreia va fi organizată o dezbatere despre antreprenoriat social, sprijin pentru femei în situații dificile de viață și egalitate de șanse. Cei 3 invitați care vor participa la dezbatere, alături de spectatorii prezenți, sunt Irina Sorescu (fondatoarea MamaPan și președinta executivă a CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate), Corina Murafa (membru în Plen at Consiliul Economic și Social – CES România) și Șerban Georgescu (regizorul documentarului și fondatorul Kolectiv Film). Bilete proiecție specială: https://bit.ly/16Martie_Union

În curând vor fi anunțate (mai multe detalii despre) următoarele proiecții speciale urmate de dezbateri pe tema antreprenoriatului social și a soluțiilor prin care acesta poate fi susținut, la care vor participa nume importante din societatea civilă și mediul privat.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare