Paradoxul istoriei. Cândva, unde „Pe aici nu se trece”, acum se va trece

Pădurea Răzoare de la Cota 100  a fost martora unor lupte eroice în Primul
Război Mondial. În schimb, liniile de fronturi din 1917 vor fi acoperite de viitoarea autostradă A7.

La nord-vest de localitatea Mărășești, în zona cunoscută sub
numele de Pădurea Răzoare și Cota 100, s-au desfășurat unele dintre cele mai
aprige lupte ale Primului Război Mondial pe frontul românesc. În aceste locuri,
eroii neamului au luptat cu îndârjire împotriva inamicului, scriind cu sângele
lor pagini de glorie și sacrificiu.

Documentele vremii descriu în detaliu bătăliile sângeroase
care au avut loc pe acest aliniament. Una dintre figurile emblematice ale
acelor zile fierbinți de început de august a fost căpitanul Ignat, un adevărat
erou care și-a găsit sfârșitul cu degetele încleștate pe mitralieră. Curajul și
determinarea sa, alături de lozinca devenită celebră „Pe aici nu se trece”, au
inspirat și continuă să inspire generații întregi de români.

Astăzi, mausoleele, monumentele și statuile ridicate în
memoria acelor eroi stau mărturie sacrificiului suprem adus pentru apărarea
patriei.

Mausoleul Mărășești FOTO: Arhivă

Cu toate acestea, puțini sunt cei care cunosc în detaliu
istoria luptelor de la Pădurea Răzoare și Cota 100, mai ales că o șosea
traversează acum vechiul câmp de luptă, dinspre Panciu spre Haret și mai
departe către Mărășești.

Jurnalistul focșănean Silviu Stanciu susține că s-ar cuveni
ca autoritățile județului să fie mai aplecate asupra acestui aspect, cum fac alte popoare care nu au o istorie așa de dramatică și din loc în loc să fie amplasate panouri informative care să amintească trecătorilor că fără sacrificiul eroilor de atunci istoria
s-ar fi scris altfel pentru poporul român.

„Am trecut ieri cu mașina de la Panciu la Haret pe lângă
ceea ce a fost cândva pădurea Răzoare sau cota 100. În afara de
câteva porțiuni de vie și lanuri de porumb și ceva parcele ale unor gospodarii
nu vezi altceva care sa amintească de acel loc. În plus, în curând, o parte din
autostrada A7 va trece prin această zonă, aducând cu sine un paradox al
istoriei: dacă în 1917 lozinca „Pe aici nu se trece” era vitală pentru
existența statului român, acum, pe aceeași cale, vom putea trece liberi, grație
jertfei eroilor de atunci. Pentru a onora memoria acelor oameni și sacrificiul
lor, ar fi cuvenit să amplasăm un panou informativ în preajma acestui câmp
istoric. Pe acest panou ar trebui să scriem: „În 1917, Pe aici nu se trece,
pentru ca în 2024 noi să putem trece. Liberi și stăpâni în țara noastră.”
Astfel, ne-am arăta recunoștința și respectul față de cei care au luptat și
s-au jertfit pentru libertatea și suveranitatea noastră”, spune  jurnalistul Silviu Stanciu.

O de pagină de eroism a fost scrisă în timpul Primului
Război Mondial de compania de mitraliere comandată de căpitanul Grigore Ignat,
în sângeroasa vară a anului 1917.

Cei 180 de soldaţi ai companiei au primit misiune pentru
data de 6 august să apere Cota 100, practic o înălţime de teren aflată la vest
de gara Mărăşeşti.

Istoriografia luptelor de la Mărăşeşti menţionează unanim
moartea eroică a tuturor celor 180 de ostaşi, inclusiv a comandantului
companiei căpitanul Grigore Ignat.  Unul singur a supravieţuit,
sublocotenentul Teodor Grigoriu, comandantul Plutonului 1.  

Bătălia de la Mărăşeşti, care a început pe 6 august 1917, a
durat 29 de zile, până pe 3 septembrie 1917 şi a reprezentat cea mai mare
încleştare militară care s-a dat pe frontul românesc în timpul Primului Război
Mondial.

„În dimineaţa zilei de duminică, 6 august, o zi de
linişte aparentă cu un soare cald şi blând, pe la ora 6,30 inamicul a
dezlănţuit un bombardament infernal de artilerie din gurile a peste 1 .000 de
tunuri. În limbajul frontului pregătirea de artilerie însemna prologul
atacului. Pe direcţia principală de atac, fixată de inamic în sectorul
Batalionului I din Regimentul 51 infanterie se afla şi Compania de mitraliere
comandată de căpitanul Grigore Ignat. Armata germană a reuşit să creeze o breşă
în această zonă, profitând de superioritatea numerică. Faţă de situaţia creată,
sarcina stăvilirii înaintării inamice a fost încredinţată şi Companiei de
mitraliere care a trebuit să intre în acţiune pentru că linia I de apărare
română fusese dezorganizată de bombardamentul şi repetatele atacuri inamice.
Compania de mitraliere, ultima insulă de rezistenţă din acest sector, bine
camuflată, trăgea din plin cu cele opt piese ale sale”, potrivit
istoricilor Gheorghe Popa şi Alecu Lenco.

Infanteria germană a pătruns în dispozitiv şi s-a îndreptat
către Cota 100, apărată de mitraliori. Comandantul îşi informase soldaţii că
preţul rezistenţei pe poziţie va avea valoare istorică, în condiţiile în care
oprirea înaintării inamicului, chiar şi pentru o oră, poate însemna timpul
necesar pentru regruparea armatei române. A fost o luptă crâncenă, într-o
atmosferă infernală, în care tunurile germane au lovit cu putere Cota 100.

„Un obuz duşman a căzut pe o mitralieră aruncând-o
în aer cu servanţii sfârtecaţi. O altă mitralieră românească a avut aceeaşi
soartă cu care ocazie moare elevul plutonier Ralea Emil, comandantul plutonului
al II-lea. Apoi una câte una mitralierele tac. Servanţii au căzut unul după
altul şi nu mai era cine să-i înlocuiască. Momentul era critic, disperat, iar
Căpitanul Ignat şi sublocotenentul Teodor Grigoriu, au trecut ei la
mitraliere”, potrivit istoricilor amintiţi. În
încleştare, căpitanul Ignat moare.

Statisticile consemnează pierderile trupelor adverse la
peste 60.000 de morţi, răniţi şi dispăruţi, pe când românii, din cei 170.000 de
ostaşi angajaţi în lupte, au avut 27.140 de pierderi, respectiv 5.125 de morţi,
9.818 dispăruţi şi 12.467 de răniţi. La rândul ei, Armata a 4-a rusă a avut
25.650 morţi, răniţi şi dispăruţi.
Luptele de la Mărăşeşti au rămas în istorie ca „pagina cea mai strălucită a
marelui nostru războiu naţional”, iar oraşul erou a căpătat, prin jertfa
ostaşilor români şi a aliaţilor ruşi şi francezi, nu numai o consacrare
naţională, ci şi una internaţională.

Pe aici nu se trece

„Marea încleştare a durat 29 zile  şi a angajat, de
ambele părţi, 25 divizii de infanterie, 2 divizii de cavalerie şi o brigadă de
cavalerie. 16 din cele 29 de zile au fost marcate de lupte deosebit de
înverşunate, de atacuri şi contraatacuri, toate consumate la cea mai înaltă
tensiune. Alături de Mărăşeşti, în geografia istorică a românilor şi-au căpătat
un loc aparte nume de localităţi, râuri sau păduri: Bizigheşti, Străjescu,
Furceni, Doaga, Moara Albă, Şuşiţa, Zăbrăuţ, Chicera, Cosmeşti, Călini,
Răzoare, Muncelu. Tentativa inamicului de a străpunge frontul ţinut de Armata 1
română (comandată, succesiv, de generalii Constantin Cristescu şi Eremia Grigorescu)
a fost dejucată. Aici, la Mărăşeşti, armata română a repurtat o nouă şi mare
victorie, dovedind lumii că ”Pe aici nu se trece”, potrivit istoricului
Constantin Kiriţescu.