6.9 C
Londra
joi, decembrie 26, 2024

Universitățile britanice sunt mult mai vulnerabile financiar, odată cu decizia guvernului de a limita vizele pentru studenții străini

Universitățile britanice riscă să piardă miliarde de euro, bani de la cei ce ar fi urmat programe de master și doctorat.

Reclama Google

O analiză realizată de Telegraph arată că unele universități britanice se află în prezent într-un risc ridicat de colaps financiar, din cauza măsurilor guvernului de reducere a vizelor pentru studenții străini, cum sunt cele introduse în trecut Rishi Sunak. Masteranzii și doctoranzii străini aduc, în prezent, un aport de peste șapte miliarde de euro la buget, adică o optime (13,1%) din finanțarea totală. Această sumă este aproape de trei ori mai mare decât cea de acum șapte ani, când studenții străini contribuiau cu doar 2,6 miliarde de euro.

În cazul a 15 universități britanice, inclusiv Bradford, East London, Hertfordshire și Coventry, taxele plătite de studenții străini doctoranzi și masteranzi reprezintă între 25% și 55% din veniturile totale, subliniază Telegraph. Două instituții de top – Colegiul Regal de Artă și London Business School – sunt cele mai “dependente” financiar de masteranzii și doctoranzii străini, care aduc 57,7% și, respectiv, 46,9% din veniturile totale.

Restricțiile de imigrare impuse de guvern au dus la o scădere de 16% (20 de mii de persoane) a numărului de studenți străini ce urmează programe de masterat și doctorat, conform datelor oficiale consultate de Telegraph. Aceasta ar echivala cu pierderea a 1,2 miliarde de euro într-un singur an. Directorul Institutului de Politici în Învățământul Superior a declarat că unele universități ar putea să dea faliment fără aceste fonduri. De asemenea, explică acesta, reducerea veniturilor înseamnă o educație mai slabă pentru toți studenții, mai puțină cercetare și dezvoltare.

Investigația The Telegraph vine la doar o zi după ce universitățile au solicitat guvernului să mărească taxele pentru studenții naționali pentru a evita “un dezastru financiar”, în ciuda creșterii masive a fondurilor de la studenții străini. Deși măsurile de restricționare a vizelor pentru studenții postuniversitari au fost introduse de guvernul conservator, Partidul Laburist a păstrat aceste reguli. Ca urmare, numărul membrilor de familie aduși de studenții maturi a scăzut cu 77%, de la 68 de mii la puțin peste 13 mii.

În mai 2023, prim-ministrul Rishi Sunak a anunțat o serie de restricții vizând studenții internaționali, ca parte a unei strategii mai ample de reducere a imigrației. Printre aceste măsuri se numără interdicția de a aduce membri de familie, cu excepția studenților care urmează cursuri de cercetare postuniversitară sau programe finanțate de guvern, precum și majorarea taxelor pentru obținerea vizelor de studiu. La începutul acestui an, ministrul de Interne din Guvernul Sunak spunea că “studenții internaționali ar putea submina integritatea și calitatea sistemului universitar britanic”, în sensul că se folosesc de cursuri ca “modalitate ieftină” de a obține vize de muncă. El ceruse o investigație pentru a afla dacă viza de studii, care permite acestei categorii să lucreze timp de doi sau trei ani în țară, ”eșuează să atragă cei mai străluciți și mai buni oameni în țară”. Încă de atunci, reprezentanții mediului academic au avertizat că restricționarea vizelor pentru absolvenți va duce la o scădere drastică a numărului studenților internaționali, care prin taxele de școlarizare, asigură venituri pentru universități.

Sursa – Romani in UK

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare