11.6 C
Londra
luni, decembrie 1, 2025

Nicușor Dan, mesaj la prima sa recepție la Cotroceni de Ziua Națională: „România este o țară coruptă”. Evenimentul, marcat de tensiuni și absențe

„Trebuie să privim cu echilibru și luciditate momentul în care suntem”, a spus președintele Nicușor Dan, luni seara, la prima sa recepție de Ziua Națională, marcată de tensiuni și absențe. Șeful statului a spus că „România e o țară coruptă”.

Reclama Google

„Trăim mai prost decât anul trecut, dar trăim mult mai bine decât acum 20 de ani și mulți oameni din țări vecine nouă. România este o țară coruptă și românii au dreptate când spun că nu văd o voință a statului de a lupta cu corupția”, a spus șeful statului luni seara.

Președintele a subliniat însă că „suntem mai puțini corupți de acum 20 de ani”

Toată corupția din toată această perioadă ne-a ținut înapoi, puteam sa fim mult mai bine. În ultimele luni nu am văzut corupție la vârful statului român.


Avem multe zone de excelență în educație, dar în ansamblu sistemul de educație este slab sau foarte slab, iar asta o să ne creeze probleme pe viitor”.

FOTO Adevărul

 Șeful statului a vorbit și despre anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut.

„Acum un an România a anulat alegeri și asta a creat un dubiu și printre români și printre partenerii noștri.

Suntem membri ai UE și astfel România a primit 100 de miliarde de euro însă au fost cazuri când vocea ei nu s-au auzit în interiorul Uniunii.

Avem cinci milioane de români care au plecat din România, dar ei sunt un potențial uriaș pentru noi dacă vom avea o relație bună cu ei”.

În același discurs președintele a mai spus că „avem o administrație depășită, care nu ține pasul cu societatea”.

„Toate lucrurile pe care le am spus sunt adevăruri despre România. Cel mai simplu pentru un politician e să ia două sau trei și să le facă sloganuri și să defileze cu ele”

FOTO Adevărul

FOTO Adevărul

„Din păcate spațiul nostru public e poluat de această revărsare de sloganuri, unele provocând urlete sau țipete. Să coborâm toti nivelul vocii, să discutăm cu calm și echilibru, să discutăm cu calm problemele pe care socialetate le are. Vă invit sa ne ascultăm unii pe alții, dincolo de zgomotul inevitabil ne vom găsi un punct comun. Trăim o perioadă în care doar națiunile care reușesc să aibă o solidaritate interioară reușesc să progreseze. Vă invit pe toți să continuați să credeți în România”, a spus Nicușor Dan.

FOTO Adevărul

FOTO Adevărul

Știrea inițială

Invitații
președintelui Nicușor Dan la prima sa recepție de Ziua Națională au început să
ajungă la Palatul Cotroceni, însă încă de la intrare au fost întâmpinaţi de
protestatarul Marian Ceaușescu, care i-a filmat și a strigat după ei „Comuniștii,
trăiască comuniștii!”.

La Palatul
Cotroceni au început să sosească invitații președintelui Nicușor Dan la prima
sa recepție organizată cu prilejul Zilei Naționale a României. Evenimentul,
considerat o premieră pentru actualul șef al statului, a fost marcat încă de la
intrare de un moment tensionat: protestatarul Marian Ceaușescu s-a poziționat
la poartă şi, pe măsură ce oaspeţii soseau, acesta îi filma şi le striga: „Comuniștii,
trăiască comuniștii!”.

Recepția din acest
an aduce mai multe situații fără precedent în istoria recentă. Este pentru
prima dată după 1989 când ceremonia de la 1 Decembrie nu include momentul
tradițional al decorării unor personalități din societate, pentru că președintele
Nicușor Dan a decis să nu acorde nicio distincție cu ocazia Zilei Naționale,
rupând astfel o practică de peste trei decenii.

De asemenea, la
eveniment lipsește ministrul Apărării, după ce Ionuț Moșteanu şi-a depus
demisia, în urma scandalului legat de studiile sale universitare.

Atmosfera este
completată și de absența celor doi foști președinți ai României care obișnuiau
să participe la recepțiile oficiale: Ion Iliescu, decedat în acest an, și Klaus
Iohannis, care a ales să nu fie prezent.

În schimb, printre
cei ajunși la Cotroceni se află omul de afaceri Matei Păun, un apropiat și
sponsor al președintelui Nicușor Dan, a cărui prezență nu a trecut neremarcată.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare