10.6 C
Londra
sâmbătă, decembrie 6, 2025

Ramzan Kadîrov anunță represalii după ce o dronă a lovit un zgârie-nori din capitala Ceceniei: „Fasciștii ucraineni vor simți un răspuns dur”

Liderul cecen
Ramzan Kadîrov ameninţă cu o ripostă rapidă și „dură” împotriva Ucrainei, după
ce o dronă a lovit un zgârie-nori din centrul capitalei Groznîi, aproape de
reședința sa.

Reclama Google

Ramzan Kadîrov a trecut la ameninţări. FOTO: Profimedia

Liderul Ceceniei,
Ramzan Kadîrov, un puternic susţinător al lui Vladimir Putin, a trecut la
ameninţări dure imediat după ce o dronă ucraineană a lovit un zgârie-nori emblematic
din Groznîi, capitala regiunii Cecenia, situată în sudul Rusiei.

Incidentul, care a
avut loc în cursul dimineţii de vineri, 5 decembrie, a provocat pagube
importante la una dintre cele mai impunătoare clădiri din capitala Ceceniei,
care adăposteşte mai multe birouri, dar, conform declarațiilor lui Kadîrov, nu
a cauzat victime.

Într-o postare
publicată pe Telegram, Ramzan Kadîrov a calificat atacul drept „lipsit de sens din punct de vedere tactic” și
a amenințat cu o ripostă iminentă. El a transmis că riposta sa va fi punctuală,
dar va viza doar ținte strategice și militare, insistând asupra faptului că
atacurile asupra civililor sau asupra clădirilor pașnice nu fac parte din
politica sa.

„Începând de mâine și în cursul săptămânii, fasciștii
ucraineni vor simți un răspuns dur. Doar că, spre deosebire de ei, noi nu vom
comite atacuri lașe asupra unor ținte pașnice”,
a scris el pe reţelele de socializare.

Vineri de
dimineaţă, o dronă ucraineană a lovit turnul de birouri situat în ansamblul
Groznîi City, un complex de clădiri înalte, simbol al reconstrucției postbelice
a regiunii. Explozia a afectat în special etajul 28 și fațada clădirii pe mai
multe niveluri, provocând daune semnificative.

Conform canalului
ucrainean de monitorizare „Exilenova+”, drona ar fi fost inițial direcționată
către sediul FSB din Cecenia, situat în apropiere, dar a fost probabil deviată
de sisteme de bruiaj rusești.

Ansamblul Groznîi
City a fost ridicat ca parte a eforturilor de reconstrucție după războaiele din
Cecenia și reprezintă atât puterea politică, cât și modernizarea urbană a
capitalei regionale, găzduind mai multe instituții regionale importante,
printre care Consiliul de Securitate al Ceceniei, Ministerul Turismului, Camera
de Audit, comisia electorală regională, filiala locală a Ministerului Justiției
și biroul de recepție al partidului Rusia Unită.

În plus, turnul se
află la aproximativ 830 de metri de reședința lui Ramzan Kadîrov.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare