Întâmplarea emoționantă povestită de Arsenie Boca, de sărbători. „Lumea venea nebună spre el”

O întâmplare povestită de Arsenie Boca stârnește emoții multor români. Fostul călugăr a fost apreciat de-a lungul timpului pentru învățăturile sale, iar la peste trei decenii de la moartea sa a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română.

Arsenie Boca (1910 – 1989) a fost unul dintre cei mai apreciați duhovnici ai românilor, deși cea mai mare parte a vieții a trăit retras.

Extrem de popular în anii războiului

Călugărit la 29 de ani, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, tânărul monah, singurul călugăr de atunci al mănăstirii, a atras rapid atenția credincioșilor care îi descopereau calitățile. Tot mai mulți oameni au început să îl caute, încredințați că pot găsi în el sprijin și alinare.

„Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii, li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor. Aşa m-am văzut silit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos”, afirma Arsenie Boca, în autobiografia sa, notată în 1945.

România se afla în 1941 într-o situație tulburătoare, pe fondul căreia reputația unui astfel de personaj carismatic care putea fi privit ușor ca „om al lui Dumnezeu” putea crește ușor.

Cu un an în urmă, teritoriul României reîntregite fusese sfâșiat din trei părți: Ardealul de Nord fusese cedat Ungariei, Basarabia și Bucovina au fost luate de URSS, iar Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei. În 1941, românii au intrat în Al Doilea Război Mondial, armata luptând pentru recuperarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord.

Situația politică din țară era la fel de grea, după prăbușirea regimului lui Carol al Doilea, rebeliunea legionară și instaurarea dictaturii militare a lui Ion Antonescu. Pentru mulți români, mănăstirile deveniseră locul unde mai puteau găsi alinare.

„Faima lui de călugăr riguros, de om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea ţării. Lumea venea nebună spre el. El a cultivat acest cult al personalităţii şi călugărul Arsenie a ajuns om mare, renumit în toată ţara. Era în timpul războiului. Dureri, necazuri şi suferinţe erau multe. Ţăranii şi intelectualii veneau cu sutele, cu miile, de pretutindeni, să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu „sfântul” de la Sâmbăta. Trecea în faţa mulţimilor drept cunoscător al tainelor omului şi făcător de minuni”, îl descria un fost apropiat, într-o notă din 1964 a Securității comuniste.

Slujbele religioase pe care Arsenie Boca le ținea, întâi la biserica din Făgăraș, apoi la Mănăstirea Prislop din Hunedoara (video), unde fusese mutat în 1948, strângeau numeroși români veniți să îl asculte.

Arsenie Boca era căutat și pentru învățăturile sale, iar câteva povestiri spuse oamenilor atunci continuă să îi fascineze pe români.

Povestea fugarului, spusă de Arsenie Boca

Una dintre ele vorbea despre modul în care un ucigaș își primise iertarea de Crăciun și reușise să își schimbe viața. Iată povestea spusă de călugăr.

„La începutul primului război mondial, pe vârful unui munte, se afla cea mai temută închisoare. Nimeni nu reuşise să evadeze vreodată de acolo; în general, cei trimişi aici erau fie condamnaţi la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispăşeau o pedeapsă foarte mare. Deşi era atât de bine păzită, într-o seară un criminal a scăpat. Toată noaptea gardienii l-au hăituit cu câini, însă, spre dimineaţă, i-au pierdut urma într-o pădure. Fugarul, obosit după atâta goană, a văzut într-o poiană o luminiţă la fereastra unei case. Desigur că acolo putea găsi ceva de mâncare şi haine. Cu disperare, a năvălit în odaia mică, unde o imagine cu totul neaşteptată îl ţintui în loc: o tânără femeie plângea lângă un copilaş micuţ, care, de asemenea, scâncea.

Pe masa goală, un rest de lumânare lăsa în mica încăpere o lumină slabă, în care se vedea, totuşi, chipul palid şi slăbit al femeii. Parcă trezit dintr-un coşmar, evadatul o îndemnă pe tânăra mamă să nu se sperie, se aşeză alături şi o întrebă ce probleme o fac atât de nefericită. Aceasta, printre lacrimi, i-a răspuns că soţul ei a murit pe front, că nu mai are niciun ban şi că, de foame şi frig, copilaşul s-a îmbolnăvit. – Lasă, femeie, îi spuse puşcăriaşul, o să te ajut eu. – Nu vreau să furi pentru mine şi nici să sufere cineva, nu doresc. – Nu-ţi face griji, nu va suferi nimeni!, i-a răspuns omul şi a luat-o pe femeie cu el. Când au ajuns împreună în faţa poliţiei, aceasta l-a întrebat mirată: – Ce faci? – Lasă, ţi-am spus că n-o să sufere nimeni. Vino!

Intrând cu ea în clădirea poliţiei, omul s-a predat, iar când şeful poliţiei a venit să vadă cu ochii lui dacă periculosul puşcăriaş este, în sfârşit, prins, acesta îi spuse: – Femeia aceasta m-a găsit în casa ei, când încercam să fur câte ceva, şi m-a adus aici. Dă-i recompensa pusă pe capul meu, o merită!

Cu lacrimi de recunoştinţă în ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recompensă foarte mare, deoarece puţini credeau că cineva l-ar putea prinde şi preda pe criminal. Bucuros că îl avea acum prizonier, şeful poliţiei a plătit imediat femeii suma enormă, după care l-a trimis pe fugar înapoi la închisoare, sub pază strictă. După câteva zile însă, femeia, cerând o audienţă la directorul puşcăriei, i-a povestit acestuia totul, aşa cum se întâmplase cu adevărat. Uimit de bunătatea deţinutului său, cu ocazia Sfântului Crăciun ce se apropia, directorul l-a graţiat, căci era obiceiul ca, o dată pe an, să fie eliberat puşcăriaşul care s-a purtat cel mai bine. Timpul a dovedit că omul acela se schimbase cu adevărat, căci niciodată nu a mai făcut ceva rău.”

Oamenii trebuie să se ajute între ei, explica duhovnicul.

„Dacă un asemenea om – cu lanţuri la mâini şi la picioare, obosit şi dornic de libertate, ce nu ducea cu sine decât o groază de păcate – a putut să o ajute pe femeia aceea, cu atât mai mult noi îi putem ajuta pe cei din jurul nostru. Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie”, relata Arsenie Boca.

Cine a fost Arsenie Boca

Născut la 29 septembrie 1910, în satul Vața de Sus, județul Hunedoara, Arsenie Boca a slujit la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, în Țara Făgărașului, între anii 1939 și 1948, iar apoi la Mănăstirea Prislop, în Țara Hațegului, până în 1959.

Încă din tinerețe, călugărul Arsenie Boca era extrem de popular, apreciat atât pentru predicile sale, cât și pentru talentul artistic. După cel de-Al Doilea Război Mondial, a devenit stareț al Mănăstirii Prislop. Autoritățile regimului comunist instaurat în România l-au pus însă sub supraveghere, încercând să oprească afluxul de credincioși care continuau să-l caute.

A fost arestat pentru câteva luni în 1948, în perioada în care se afla la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus (Brașov). În 1949 a fost mutat la Mănăstirea Prislop, unde a slujit ca stareț până în 1951, când a fost arestat din nou și trimis pentru un an la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

După întoarcerea la Mănăstirea Prislop, Arsenie Boca a rămas duhovnic al mănăstirii, transformată în așezământ de maici, până la desființarea acesteia la sfârșitul anilor ’50, în urma Decretului 410 din 1959.

Tot atunci, călugărul a fost obligat să renunțe la viața monahală, dar și-a continuat activitatea artistică, pictând mai multe biserici. A locuit la Sinaia începând din anul 1977, unde a reorganizat o parte din obștea Mănăstirii Prislop, scoasă pe drumuri. A murit la 28 noiembrie 1989, la Sinaia, la vârsta de 79 de ani și, potrivit dorinței sale, a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop, pe 4 decembrie 1989.

Încă din anii ’90, Arsenie Boca a fost numit de mulți români „Sfântul Ardealului”, deși canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română a fost aprobată abia în iulie 2024.