6.5 C
Londra
marți, decembrie 23, 2025

Omul Kremlinului îl contrazice pe J.D. Vance. Peskov consideră că nu au fost făcute progrese în discuțiile ruso-americane de la Miami

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că recentele consultări dintre Rusia și Statele Unite privind situația din Ucraina, desfășurate la Miami, nu pot fi considerate un progres. Acesta a contrazis evaluările optimiste făcute de oficiali americani.

Reclama Google

Potrivit lui Peskov, întâlnirea a avut un caracter strict de lucru. FOTO: Profimedia

Potrivit lui Peskov, întâlnirea a avut un caracter strict de lucru, iar principalul obiectiv al părții ruse a fost obținerea de informații de la americani despre rezultatele contactelor acestora cu europenii și ucrainenii.

„Aceasta este o activitate în desfășurare. Am spus deja că, în primul rând, va exista un proces de lucru destul de meticulos, la nivel de experți. Cel mai important lucru a fost să obținem informații de la americani despre rezultatele muncii lor cu europenii și ucrainenii. Și pe baza acestui lucru, vom putea determina cât de mult se aliniază aceste evoluții cu spiritul de la Anchorage (întâlnirea anterioară Trump-Putin din Alaska – n. r.)”, a spus Peskov, conform The Moscow Times.

Declarațiile Kremlinului contrastează cu poziția exprimată de partea americană. Emisarul prezidențial al SUA, Steve Witkoff, a descris discuțiile de la Miami drept „productive”, iar vicepreședintele american, JD Vance, a vorbit despre „progrese” în cadrul negocierilor privind un posibil plan de pace.

Reacționând la aceste afirmații, Peskov a spus că nu știe ce a înțeles vicepreședintele american prin termenul de „progres”.

În acest moment, data următoarei runde de discuții ruso-americane nu a fost stabilită. Anterior, Kirill Dmitriev, un apropiat al președintelui Vladimir Putin, sugerase că o viitoare întâlnire ar putea avea loc la Moscova. Peskov a declarat însă că nu are informații despre eventuale pregătiri pentru o vizită în Rusia a lui Steve Witkoff sau a lui Jared Kushner.

Kremlinul a mai indicat că anul 2026 ar putea reprezenta o oportunitate pentru îmbunătățirea relațiilor ruso-americane. Totuși, Peskov a subliniat că Statele Unite continuă să condiționeze orice progres bilateral de avansarea procesului de soluționare a războiului din Ucraina.

Discuțiile de la Miami au avut loc în perioada 20–21 decembrie și i-au reunit, printre alții, pe Kirill Dmitriev, emisarul american Steve Witkoff și Jared Kushner, ginerele președintelui Donald Trump. Înaintea întâlnirii cu delegația rusă, reprezentanții americani au purtat consultări cu partea ucraineană. Dmitriev a descris anterior aceste discuții drept constructive.

La rândul său, ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a confirmat că părțile au discutat despre dificultățile din relațiile bilaterale și a admis că nu s-au înregistrat progrese privind problemele majore. El a sugerat că o nouă rundă de discuții ar putea avea loc, cel mai probabil, în primăvara anului viitor, fără a oferi însă o dată concretă.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare