9.9 C
Londra
vineri, ianuarie 16, 2026

Ucraineni, prinși într-un camion în timp ce încercau să fugă în Rep. Moldova. Cât au plătit pentru trecerea ilegală a frontierei

Cinci ucraineni au fost depistați într-un camion, în timp ce încercau să fugă în Rep. Moldova. Tentativa de trecere ilegală a frontierei a fost înregistrată la vama Palanca, iar, conform informațiilor preliminare ale autorităților, aceștia ar fi plătit câte 12.000 de dolari pentru a fugi din țară.

Reclama Google

Conform responsabililor Serviciului Vamal (SV) din Republica Moldova, bărbații originari din Ucraina erau ascunși în camion, al cărui șofer le-a declarat vameșilor că transportă marfă și a prezentat acte în acest sens. Refuzul conducătorului auto, în vârstă de 69 de ani, de a permite scanarea vehiculului a stârnit suspiciuni în rândul vameșilor.

,,În aceste condiții, acționând în baza indicatorilor analizei de risc, funcționarii vamali au dispus efectuarea unui control vamal fizic detaliat al camionului, inclusiv al compartimentului marfar. În timpul desfășurării controlului, la înlăturarea copertinei, printre paleții cu marfă au fost depistați șase bărbați, cetățeni ai Ucrainei, care intenționau să pătrundă ilegal pe teritoriul Republicii Moldova”, au subliniat angajații SV. 

Bătrân încătușat

Ulterior, au fost anunțați și angajații Poliției de Frontieră, care au demarat investigațiile în acest caz, iar conducătorul auto al camionului a fost încătușat.

,,Șoferul camionului a fost reținut pentru 72 de ore, în vederea clarificării tuturor circumstanțelor, stabilirii gradului de implicare și acumulării probatoriului necesar. Totodată, persoanele depistate au solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova, conform procedurilor legale în vigoare”, au adăugat vameșii.

Mii de dolari 

Totodată, aceștia precizează că ,,fiecare dintre migranți ar fi achitat suma de 12.000 de dolari SUA pentru facilitarea trecerii ilegale a frontierei și deplasarea ulterioară”.

Iar în spatele acestei operațiuni ilegale s-ar afla o grupare cu membri atât din Republica Moldova, cât și din Ucraina.

Cercetările indică faptul că acțiunea ar fi fost organizată de o grupare criminală transfrontalieră, cu membri activi pe teritoriul Republicii Moldova și al Ucrainei, potrivit angajaților SV.

Investigațiile continuă

Cazul este investigat de structurile judiciare moldovene ,,în vederea identificării tuturor persoanelor implicate, documentării complete a activității infracționale și consolidării probatoriului, cu respectarea strictă a principiului prezumției de nevinovăție”.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare