9.7 C
Londra
marți, ianuarie 20, 2026

Gerul îngreunează circulația feroviară. Un tren pe ruta Vatra Dornei – București a avut o întârziere de 6 ore

Un tren pe ruta Vatra Dornei – București a avut o întârziere de aproximativ 6 ore, în noaptea de 19 spre 20 ianuarie. Cauza întârzierii, potrivit CFR Călători, a fost defectarea locomotivelor de remorcare, iar factorii agravanți au fost condițiile meteorologice extreme.

Reclama Google

Trenul circula pe ruta Vatra Dornei – București/FOTO: Shutterstock

„Întârzierea de 373 de minute înregistrată de trenul IR 1658 Vatra Dornei – București din data de 19/20 ianuarie 2026 a fost cauzată, în principal, de defectarea locomotivelor de remorcare și de condițiile meteorologice extreme din acele zone, respectiv ger cu temperaturi foarte scăzute care au îngreunat procesele tehnice (înlocuirea locomotivei și atașarea celei de ajutor), precum și timpii de mers ai trenului”, transmite CFR Călători într-un comunicat.

Compania adaugă că întârzierea a fost amplificată și de adaptarea trenului la noul grafic de circulație și de restricțiile de viteză pe anumite tronsoane din cauza problemelor de infrastructură. 

„CFR Călători regretă cele întâmplate, își cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate şi le mulţumește pentru înţelegere.”

Măsuri speciale anunțate din cauza vremii severe

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că, între 17 și 21 ianuarie, circulația feroviară se desfășoară în condiții de ger extrem, cu temperaturi frecvent între –20 și –10 grade Celsius.

Personalul CFR monitorizează constant șinele, macazurile și liniile de contact pentru a preveni problemele cauzate de frig, cum ar fi fisuri, blocarea schimbătoarelor de cale sau afectarea echipamentelor electrice.

Deși se depun toate eforturile pentru respectarea graficului, gerul extrem poate provoca întârzieri sau măsuri suplimentare de siguranță.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare