6.6 C
Londra
marți, martie 5, 2024

Actorul din „Povestea slujitoarei”, Joseph Fiennes, dezvăluiri despre Harvey Weinstein: „A încercat să mă intimideze”

Joseph Fiennes, starul serialului de televiziune „Povestea slujitoarei” și al filmului de succes din 1998, „Shakespeare in Love”, a explicat de ce a refuzat șansa de a juca roluri importante într-o serie de blockbustere de la Hollywood, la începutul carierei sale, notează The Guardian. 

Reclama Google

A fost, a spus el, o reacție la presiunea exercitată asupra sa de Harvey Weinstein, care dorea să preia controlul asupra vieții sale, iar Fiennes nu regretă decizia.

Vorbind pentru Observer în acest weekend, fratele mai mic al lui Ralph Fiennes a dezvăluit că a renunțat la un contract profitabil cu fosta companie de mare succes a lui Weinstein, Miramax, la finalul unei întâlniri tensionate cu mogulul de film căzut în dizgrație.

Weinstein, care acum ispășește o pedeapsă de 23 de ani de închisoare pentru infracțiuni sexuale, îl distribuise pe Fiennes în rolul lui William Shakespeare alături de Gwyneth Paltrow în filmul multi-premiat la Oscar.

Chemat să se întâlnească cu Weinstein în camera sa de hotel, cu mult înainte ca scandalul internațional MeToo să izbucnească în jurul producătorului american, actorul a susținut că a fost efectiv amenințat de Weinstein că, dacă nu se conformează înțelegerii oferite, nu va mai lucra la Hollywood.

„A fost o tactică de intimidare care nu mi-a picat bine”, a declarat Fiennes. „Modul în care a explicat-o a fost un șoc pentru mine. Dar dintr-o dată m-am simțit fericit și puternic și am spus: «Știi ce, nu sunt dator cu asta. Mă retrag»”. 

Deși Fiennes, în vârstă de 53 de ani, s-a bucurat de o carieră actoricească solidă și este pe cale să apară acum la Teatrul Național în „Dear England”, piesa lui James Graham despre managerul de fotbal Gareth Southgate, parcursul său din tinerețe a fost mai puțin strălucitor.

Fiennes câștigase rolul lui Shakespeare la doar câțiva ani după ce părăsise școala de teatru și, în trecut, a explicat că alegerea sa de a părăsi Hollywoodul la scurt timp după aceea s-a datorat iubirii sale pentru teatru și fricii de a fi forțat să apară în filme de calitate slabă și cu buget mare.

Acum, Fiennes a vorbit mai liber, deși refuză în continuare să dea detalii complete despre acea întâlnire cu Weinstein de acum mai bine de două decenii. „Trebuie să fiu atent aici”, a spus el, dar a indicat că este încă tulburat de ceea ce s-a spus.

Întrebat dacă Weinstein a pus ulterior în aplicare amenințarea de a-i împiedica în mod activ cariera, actorul a spus: „Nu cred că m-a ajutat”, și a adăugat că producătorul „a spus clar că nu mă va susține”.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare