4.1 C
Londra
vineri, februarie 23, 2024

Adina Sădeanu, scenaristă : „În dosarele CIA scria că lui Carter i-a fost teamă că fuga lui Pacepa e o mare operațiune de spionaj“ INTERVIU

Scenarista și producătoarea de film Adina Sădeanu (50 de ani), fostă jurnalistă de investigații în România, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, pasionată dintotdeauna de filmele și de cărțile de spionaj, a relatat, pentru „Weekend Adevărul“, culisele proiectului care a pornit de la o simplă idee pusă pe hârtie în bucătărie până la ceea ce a devenit primul serial autohton inclus în categoria „Berlinale Series“ a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

Reclama Google

Adina Sădeanu a trecut de la jurnalism la cinematografie. FOTO: arhiva personală

„Weekend Adevărul“: Cum a fost trecerea de la jurnalism la cinematografie în cazul dumneavoastră?

Adina Sădeanu: A fost cumva firească și simplă, fără să mă fi gândit vreodată în mod specific că gata, de astăzi am terminat cu jurnalismul și voi face asta. Ce s-a întâmplat a fost oarecum simplu și neprevăzut. Am scris o nuvelă, pe care o s-o și public anul acesta, am dat-o unei prietene s-o citească, i-a plăcut foarte mult și m-a întrebat dacă m-am gândit vreodată să scriu scenarii de film. I-am zis că nu, dar ea m-a încurajat: „Scrii foarte vizual, dialogurile sunt inspirate, de ce nu faci asta?“. Am fost foarte surprinsă, dar acela a fost momentul meu de introspecție, ca să zic așa. Și am început să studiez. Și au urmat niște ani de studii ca să ajung aici. E un lucru pe care țin să-l spun și să-l repet mereu, pentru că nu s-a întâmplat pur și simplu. Chiar m-am antrenat, am stat mult pe margine, am început să citesc, să fac pregătire și să scriu. Prima dată un scurtmetraj, apoi un lungmetraj, „Golden Ashes“, pe care l-am trimis la diverse competiții internaționale (n.r. – a fost selectat în 2015 de ScripTeast, unul dintre cele mai prestigioase programe destinate scenariștilor din Europa de Est), pentru că în România nu existau astfel de concursuri. Negăsind posibilitatea de a face cursuri aici, în țară, le-am făcut online, cu scenariști și consultanți din Statele Unite, m-am înscris apoi și am fost selectată în cadrul unor programe care te învățau cum să scrii scenarii de film și chiar de televiziune. În cadrul unui astfel de program am și cunoscut-o pe Kirsten Peters, colaboratoarea mea de la „Spy/Master“. În momentul în care m-am întors în țară, pentru că eu am trăit timp de cinci ani în Statele Unite și în Marea Britanie, nu prea mi-am mai găsit locul în presa din România, și atunci a venit această idee. O perioadă am făcut și alte lucruri pentru a mă susține financiar, după care am luat decizia de a mă dedica în totalitate cinematografiei. N-a fost simplu, nu e niciodată așa, pentru că toate lucrurile valoroase nu se obțin așa, cât ai bate din palme.

Cum prinde viață un personaj

Acel prim scenariu lungmetraj pe care l-ați scris, „Golden Ashes“, era tot o poveste de spionaj. Care a fost dezvoltarea sa ulterioară?

Acum sunt în proces de a-l materializa, de a-l transforma într-o miniserie, cu tot ceea ce știu astăzi și nu știam în momentul în care am început să scriu. E o poveste puternică acolo, care se petrece în zilele noastre.

„Spy/Master“ se numea inițial „The Untouchable“, dacă nu greșesc, și era un proiect scris pentru Anamaria Marinca sau Vlad Ivanov, așa este?

Așa se numea concursul, „Write a Screenplay For…“, organizat de HBO, în colaborare cu Asociația Cinemascop. La ediția a doua, în 2020, ei au oferit aceste două nume. Bineînțeles că în momentul în care am scris, m-am gândit la unul dintre cei doi actori, dar producătorii nu erau obligați să se limiteze la aceștia, procesul de creare a unui film fiind unul foarte viu și fluid. Aceasta a fost decizia producătorilor, de a merge cu un personaj mai tânăr cu 10-12 ani față de cel pe care-l conturasem noi. Inițial gândisem un personaj cam la 50 de ani, apoi s-a luat decizia și a trebuit să rescriem niște lucruri, pentru că și fiica lui a trebuit să fie mai tânără și să vorbească ca o adolescentă, ca să dau doar un exemplu.

În culisele "Spy/Master". FOTO: HBO

În culisele „Spy/Master”. FOTO: HBO

Există diferențe între scenariul pe care l-ați scris inițial și ceea ce s-a filmat?

Sigur că scenariul a mai fost modificat pe alocuri de producători, însă 90% din ce am scris eu și Kirsten este acolo, ceea ce este fantastic și incredibil, de obicei se schimbă mult mai mult. Gândiți-vă că pe platou și în producție se mai schimbă lucruri, trebuie să mai ajustezi, trebuie regândite anumite aspecte care țin de locații și nu numai. Asta este evident apanajul lor. Noi nu am fost implicate deloc în procesul de producție.

Ancore în realitatea istorică

50 de ani avea și Ion Mihai Pacepa în momentul defectării sale. De ce Godeanu și nu Pacepa, pentru că e clar că el a fost sursa de inspirație a scenariului?

Pentru că, exact cum ați spus, este doar o sursă de inspirație. Victor Godeanu nu este generalul Pacepa. Noi am luat din realitate fix ceea ce a servit poveștii și nimic altceva. Spre exemplu, fuga lui Pacepa a fost destul de simplă. S-a dus la Ambasada Statelor Unite din Bonn, a bătut la ușă și a cerut azil politic, ei l-au primit, au chemat pe cineva de la ambasada din București ca să-l recunoască, pentru că nu-l știau atât de bine. Pe vremea respectivă nu exista Google, era într-adevăr un privilegiu să știi exact cum arată un om de nivelul acesta. El fusese în Statele Unite cu patru luni înainte, împreună cu Ceaușescu, fuseseră primiți de Jimmy Carter. Și apoi, în două zile l-au urcat în avion și l-au trimis în SUA. Noi ne-am depărtat destul de mult față de această poveste, iar în plus am mutat fuga lui aproape de un eveniment important care a avut loc în septembrie 1978, Acordurile de la Camp David. A servit poveștii să avem tipul acesta de context și de acțiune.

Am observat că sunt și alte trimiteri. Spre exemplu, soția lui Victor Godeanu, Adela, este o actriță lăsată șomeră de către Elena Ceaușescu. Nu putem să nu remarcăm că există o similitudine cu povestea Violetei Andrei…

Da, oarecum. Dar și soția lui Pacepa din viața reală era pasionată de artă și de poezie. A fost o combinație, ca să plasăm cumva și personajul fictiv în lumea artistică, dar nu la modul general.

Victor Godeanu, alături de soția sa. FOTO: HBO

Victor Godeanu, alături de soția sa. FOTO: HBO

Cum e Victor Godeanu, mai aproape de George Smiley sau de James Bond?

Mai aproape de Smiley, categoric! Sigur, Alec e un actor foarte charismatic, și asta îl duce mai aproape de Bond, dar numai din acest punct de vedere, nu și ca structură interioară.

Ce ne mai puteți spune în privința altor diferențe și asemănări dintre Godeanu și Pacepa?

Un rol foarte important, și asta este o asemănare, dacă vreți, este dragostea pentru copilul său. Era singurul element de umanitate, din punctul nostru de vedere: îl măcina faptul că a trebuit să-și lase copilul în urmă. La capitolul asemănări, cred că sunt la fel de cinici. Sigur, eu nu l-am cunoscut personal pe Pacepa, asemănările despre care vorbim sunt mai degrabă factuale, dar în general el este descris destul de urât, calitățile sale fiind mai degrabă profesionale, din tot ce-am citit. Și un alt aspect este acela că el avea, în momentul în care a fugit, foarte multă putere. Și avea o putere informală foarte mare, era apropiat de soții Ceaușescu. Am preluat acest aspect și am rupt puțin regula istorică și-l facem în film să i se adreseze pe nume lui Nicolae, în cercul restrâns al familiei, ca să-l diferențiem puțin de toți ceilalți. Asta și pentru audiența din străinătate. O să fie mulți care vor zice că nu era așa, știu și eu acest lucru. Am ținut foarte mult să respectăm veridicitatea și autenticitatea acelei lumi, a felului în care oamenii vorbeau, dar până la urmă a trebuit și să spargem anumite reguli, pentru că așa e în film.

„M-a ajutat faptul că am întâlnit spioni adevăraţi“

Cum a decurs documentarea, pentru că nu e deloc simplu să reconstitui perioada respectivă, mai ales atunci când ne referim la lumea serviciilor de informații?

Cred că a fost mai degrabă o activitate laborioasă, decât dificilă. Din fericire, eu știam deja niște lucruri, că așa m-am și gândit la acest subiect când s-a lansat concursul și am putut să scriu destul de repede outline-ul. Apăruse concursul, care avea o secțiune dedicată serialelor, și mi-am zis că e momentul potrivit. Țin minte că eram în bucătărie când m-a „lovit“ ideea și am decis că trebuie să încerc. Sigur, ulterior m-am dus la CNSAS, am studiat dosarele lui Pacepa, am citit niște cărți care țineau tocmai de această dinamică între Departamentul de Informații Externe și Direcția de Contraspionaj, am vorbit cu niște oameni care cunoșteau bine perioada și erau familiarizați cu zona de intelligence. Eu m-am uitat foarte mult și pe site-ul CIA, unde s-au mai publicat documente desecretizate, și am citit într-unul dintre ele, pe care l-am și folosit în film, că lui Jimmy Carter i-a fost foarte teamă că toată fuga lui Ion Mihai Pacepa este de fapt o mare operațiune de spionaj. Cunoșteam bine această lume și din cărți, am fost pasionată dintotdeauna de astfel de romane, am citit mult John le Carré, care e un scriitor foarte subtil, are o anumită profunzime, nu e deloc facil. Pe mine întotdeauna m-a fascinat ce au oamenii care lucrează în această zonă, ce se întâmplă cu ei când rămân ei cu ei înșiși. Cum se trezesc ei dimineața, având această viață dublă? Şi cum n-am cum să ştiu, mi-am imaginat. N-a fost tocmai ușor să transpunem asta în film, dar Alec Secăreanu e un actor absolut extraordinar. Am avut câteva scene, cred că inițial erau și mai multe, cu el într-o cameră goală, tocmai pentru că noi am vrut să simțim această zbatere a lui, după tot ce-a făcut. Am plecat de la multe întrebări care țineau foarte mult de latura umană a personajelor. Serialul se desfășoară pe mai multe planuri, care se întrepătrund până când se ciocnesc. Și avem foarte multe detalii. Și aici a fost cel mai dificil să facem în așa fel încât toate aceste detalii să aterizeze când și unde trebuie. M-a ajutat mult faptul că am întâlnit spioni adevăraţi şi am avut ocazia să vorbesc cu ei despre meseria lor. Am avut ocazia să întâlnesc la un moment dat un om care în perioada Războiului Rece îl cunoscuse și pe Pacepa și trăise în Franța „legendat“. Un om care avea în spate o întreagă istorie, care de fapt nu era a lui. Acesta este un adevăr al Războiului Rece, cele două tabere se infiltrau reciproc în mod constant.

Soții Ceaușescu sunt personaje istorice păstrate ca atare în film. În cazul lor, cum a decurs documentarea?

La fel. Am vorbit și cu oameni, că asta m-a interesat foarte mult, să stau de vorbă cu cei care cunoșteau legendele vremii, pentru că și acestea sunt foarte importante, știți cum se spune, că fiecare legendă are un sâmbure de adevăr. Dar sunt și documente istorice care confirmă, de exemplu, că Elena Ceaușescu era o persoană destul de rea, căreia îi plăcea să știe mereu cine cu cine se duce și ce face, cine cu cine are o aventură. Era foarte interesată de slăbiciunile oamenilor, pe care să le poată exploata apoi. Cum era Nicolae Ceaușescu în perioada respectivă e iarăși foarte important. Din toate documentele și cărțile pe care le-am citit rezultă că era pe val, cum se spune. Își dorea foarte mult să devină o voce importantă pe scena internațională. Și a avut unele realizări în materie de politică externă, fie că ne place sau nu, el a jucat un rol de mediator în negocierile de pace dintre Israel și Egipt. Am preluat acest context în construirea personajului: felul în care era el, modul în care era privit, ce-și dorea să obțină și cum își dorea să fie perceput.

Pentru celelalte personaje care apar în film, ați avut surse de inspirație reale sau au fost doar rodul imaginației?

Există un personaj jucat admirabil de Iulian Postelnicu. Era angajat al „rezidenței“ române din Bonn, și cel care avea sarcina, atunci când venea cineva important de la București, să-l preia de la aeroport, să-l ducă peste tot. Aparent era șofer, însă în realitate era mult mai mult, pentru că pe vremea respectivă majoritatea erau agenți sub acoperire, care făceau rapoarte detaliate, de genul „l-am preluat pe tovarășul general la ora 16.00, l-am dus la adresa cutare, două ore nu știu ce-a făcut“. Și el a adus o notă fantastică acestui personaj secundar. El e un om simplu care a ajuns și el acolo, în străinătate, ține cu dinții de postul respectiv și îi era foarte frică. Pentru că, într-adevăr, mulți erau speriați de Pacepa, mai ales din cauza influenței acestuia față de soții Ceaușescu. Știți cum era pe vremea aceea, puteai să pierzi aproape totul doar pentru că nu i-ai lăudat suficient într-un raport. Și am citit astfel de lucruri în documente. Așadar, am creat acest personaj pentru că ne-am dorit să avem în această lume și băieți buni în adevăratul sens al cuvântului, care deși pleacă capul, se supun sistemului, nu și-au pierdut omenia.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare