13.1 C
Londra
duminică, iulie 3, 2022

Adina Vălean, despre renegocierea PNRR: Comisia este dispusă să discute dacă este necesară o ajustare

Adina Vălean a fost întrebată, luni, într-o conferinţă de presă la Bucureşti, despre posibilitatea renegocierii PNRR şi a afirmat: ”La Transporturi nu am auzit acest aspect pus pe agendă. S-a muncit mult, şi cu consultanţa Comisiei Europene, tocmai ca planul să fie unul solid. Aş spune clar că nu are absolut niciun rost…”. 
 
Comisarul european a adăugat că ”orice plan e perfectibil, dar cel mai bun este planul pe care îl ai şi de care te ţii”. 
 
”Sigur, suntem într-un nou context şi dacă în alte sectoare este necesar să se facă o ajustare, Comisia Europeană este dispusă să discute. În ceea ce mă priveşte, pentru Transporturi, planul pe care îl ai este cel mai bun plan. Trebuie să fii consecvent”, a adăugat Adina Vălean. 
 
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a transmis, la 31 martie a.c., după întâlnirea cu Nicolas Schmit, comisarul european pentru Locuri de Muncă şi Protecţie Socială, că se va flexibiliza acel procent din PIB alocat pentru pensii, în PNRR, în urma negocierilor cu Comisia Europeană.
 
Ministrul Muncii a afirmat că a discutat cu comisarul european şi i-a explicat de ce solicită atât de imperativ flexibilizarea acestui procent de 9,4 pentru pensii, prevăzut în PNRR.
 
„Aşa va fi pe viitor, va fi flexibilizat acest procent de 9,4, din mai multe motive”, a spus ministrul, precizând că s-au declarat de acord cu sustenabilitatea sistemului de pensii din România. 
 
„Însă o sustenabilitate a sistemului de pensii, când noi avem peste 4 milioane de cetăţeni români, între 4 şi 5 milioane, care au fost pregătiţi de România şi contribuie la PIB-ul altor state din Europa, este un motiv extrem de important să solicităm flexibilizare şi vom obţine de la Comisia Europeană această flexibilizare”, a spus oficialul, informează News.ro. 
 
Budăi a precizat că „nu spune că mâine se va flexibiliza acest procent, dar trebuie combinată această asistenţă a Băncii Mondiale asupra reformei sistemului de pensii cu flexibilizarea acestui procent, şi să demonstreze în discuţiile cu Comisia Europeană de ce nu ne putem încadra în acest procent. ”
 
„Până la urmă, asta este esenţa Uniunii Europene, să luptăm împotriva sărăciei şi vom lupta, şi eu personal voi lupta şi nu voi semna nicio reformă. Sunt de acord şi susţin orice reformă care să vină spre binele statului român şi care să se ralieze la tot ce înseamnă prevederile din Tratatele UE (..), dar nu o să semnez niciodată o reformă care să menţină sau să ducă la sărăcirea cetăţeanului român. Asta i-am transmis comisarului european”, a spus ministrul Muncii. 
 
„Eu nu o să semnez niciodată o reformă care să ţină săraci cetăţenii români”, a mai spus Marius Budăi. 
 
Ministrul a mai spus că nu s-a stabilit o dată privind flexibilizarea acestui procent, ci vor vedea pe parcursul asistenţei tehnice cu Banca Mondială unde vor ajunge, pe acest subiect. 
 
„Ceea ce este important şi eu susţin este că acel procent de 9,4 nu este un procent de care să ne lovim ca un zid. Nu mai este acest lucru, lumea se schimbă, situaţia se schimbă, am prezentat domnului comisar exact structura de venituri pentru pensii”, a spus ministrul Budăi, precinzând că acel procent nu este suficient pentru a rezolva inechităţile din sistem şi nu mai permite creşteri ulterioare. 
 
„Chestiunea importantă este că există flexibilizare pe acel procent, nu este un zid de care să ne izbim”, a mai arătat el. 
 
Întrebat despre un orizont de timp pentru această flexibilizare, ministrul a spus că poate fi şi finalul acestui an, când se încheie contractul de asistenţă tehnică cu Banca Mondială. 
 
 
 

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare