5.6 C
Londra
luni, februarie 26, 2024

Aeroportul Brașov ar putea rămâne fără zboruri după ce singurul operator amenință cu retragerea

Compania Dan Air intenţionează să suspende operarea zborurilor de pe aeroportul Braşov, din cauza lipsei infrastructurii necesare, au anunţat reprezentanţii companiei.

Reclama Google

„Decizia vine pe fondul lipsei infrastructurii necesare pentru a asigura deservirea în condiţii rezonabile a aeronavelor noastre”, precizează sursa citată.

Compania Dan Air este singura care operează în prezent pe Aeroportul din Braşov.

Reprezentanţii companiei au semnalat, spre exemplu, în urmă cu trei zile, o întârziere de şase ore a cursei Braşov-Londra-Braşov, deoarece aeronava Dan Air „a întâmpinat o ingestie la motor a unor păsări”, ceea ce a impus controale tehnice amănunţite. Însă, conform unui comunicat al companiei, deoarece pe aeroportul Braşov nu există nicio organizaţie de întreţinere, a fost nevoie să se apeleze la companii din Craiova şi Bucureşti pentru a remedia situaţia, intervenţia organizaţiilor suport fiind îngreunată de distanţa mare de deplasare.

De asemenea, în urmă cu 10 zile, compania semnala, printr-un comunicat, că ROMATSA – furnizorul de servicii de trafic aerian, poate asigura servicii de trafic aerian doar pentru 12 ore pe zi.

„În primul rând, turnul virtual de la aeroportul Braşov putea să fie arondat acolo unde este cel mai mare număr de controlori (în speţă la Bucureşti) pentru a putea asigura cele două zboruri zilnice Dan Air, nefiind o încărcătură semnificativă pentru controlorii de trafic de acolo, ei gestionând sute de zboruri pe zi la Otopeni. În schimb, au ales să aloce turnul virtual de unde este controlat aeroportul Braşov celor de la aeroportul Arad, un aeroport în moarte clinică de foarte mulţi ani şi care evident are un număr redus de personal. Nu înţelegem care a fost fundamentul unei astfel de decizii, dar aceasta este prima greşeală dintr-un lanţ lung de greşeli făcute de autorităţi. Încă de la început, autorităţile s-au auto-limitat, cu toate că orice aeroport nou, pentru a fi atractiv pentru operatori, trebuie să aibă un program generos, permiţând minim două curse pe zi, dus-întors, fapt care nu este posibil în momentul de faţă, întrucât aeroportul Braşov nu a permis niciunei organizaţii de întreţinere aeronave să vină pe Braşov. Acesta este şi motivul pentru care Dan Air leagă programul Braşovului de Bucureşti, întrucât doar la Bucureşti putem fi deserviţi de o organizaţie de întreţinere care să facă controalele zilnice necesare menţinerii stării de navigabilitate ale aeronavei.(…) Ne punem şi noi aceeaşi întrebare ca toată lumea: de ce aeroportul Arad care nu are curse regulate este deschis non stop, în timp ce aeroportul Braşov (controlat de turnul de la Arad) se închide la ora 19:00, cu toate că acesta ar beneficia de cursele regulate Dan Air”, se menţiona în comunicat.

Mai multe informaţii legate de decizia de suspendare a operaţiunilor vor fi oferite marţi de directorul general al companiei Matt Ian David, în cadrul unei conferinţe de presă.

Dan Air este o companie privată, cu 100% capital românesc, fiind înfiinţată de comandantul Dan Iuhaş în anul 2017. Compania operează de circa 5 ani pentru companii de renume din Europa şi Orientul Mijlociu, precum Air Serbia, TUI, Transavia, Wizz air, Jazeera Airways etc.

Aeroportul Internaţional Ghimbav-Braşov a fost inaugurat pe 15 iunie, primul avion cu pasageri care a aterizat pe pistă aparţinând companiei aeriene TAROM.

Sursa – Romani in UK

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare