„Ai grijă ce-ți dorești, s-ar putea să se împlinească”. De ce ideea unei Europe fără Uniunea Europeană este o greșeală

Există voci la Washington care privesc cu simpatie o Europă fără Uniunea Europeană. Dar destrămarea blocului ar avea consecințe rapide și costisitoare — inclusiv pentru Statele Unite, scrie, în Politico, Dalibor Rohac, cercetător principal la American Enterprise Institute, din Washington DC.

„Ai grijă ce-ți dorești, s-ar putea să se împlinească”, spune o fabulă atribuită lui Esop.

Această avertizare ar trebui luată în serios de americanii care aplaudă, alături de administrația președintelui Donald Trump, apelurile la slăbirea sau chiar desființarea Uniunii Europene, prezentată drept un colos birocratic vinovat de „ștergerea identităților civilizaționale”.

Dincolo de contradicția evidentă dintre respectul declarat al mișcării MAGA pentru suveranitatea națională și modul în care Washingtonul oferă lecții europenilor despre cum să-și organizeze continentul sau pe cine să voteze, ostilitatea față de UE ridică o problemă mai profundă.

Cum ar arăta o Europă fără UE

O Europă lipsită de Uniunea Europeană nu ar fi, în realitate, un continent al statelor naționale suverane și prospere. Mai degrabă, ar semăna cu Balcanii de Vest după destrămarea fostei Iugoslavii — o regiune în care vechile tensiuni și revendicări teritoriale au revenit rapid la suprafață.

Un astfel de scenariu ar fi cu atât mai probabil dacă destrămarea UE ar fi impulsionată de forțe politice care se prezintă drept „patriotice” și, paradoxal, drept aliați ai NATO.

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, de pildă, promovează de mult timp o viziune politică axată pe recuperarea simbolică a „Ungariei Mari”, așa cum exista înainte de Tratatul de la Trianon din 1920 — o ambiție care afectează direct relațiile cu vecini precum România, Ucraina sau Serbia.

În același timp, lideri naționaliști din statele învecinate ar putea avea propriile revendicări. Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, îl elogiază pe Slobodan Milošević, dictatorul responsabil de războaiele sângeroase din Balcani. Ar fi dispus să renunțe la Subotica — sau Szabadka, în maghiară — în favoarea Budapestei? Sau ce s-ar întâmpla cu ideile unor politicieni precum Diana Șoșoacă, europarlamentar român care pledează pentru anexarea unor teritorii „istoric românești”, precum nordul Bucovinei, aflat astăzi în Ucraina?

De ce UE ține sub control aceste tensiuni

Motivul principal pentru care asemenea forme de revizionism istoric rămân marginale este succesul proiectului european. Libera circulație fără pașapoarte, standardele ridicate de protecție a minorităților și mecanismele de cooperare economică au redus drastic riscul conflictelor.

În absența UE, scenarii considerate astăzi de neconceput ar deveni posibile — de la conflicte armate deschise la „conflicte înghețate”, de tipul celor menținute de Rusia sau Serbia în regiuni precum Transnistria sau Kosovo.

Într-un asemenea context, marile puteri ar juca un rol decisiv. Rusia, deja încurajată de ambiguitatea poziției americane față de Ucraina, ar putea fi tentată să testeze credibilitatea articolului 5 al NATO. În același timp, o Germanie condusă de o formațiune de extremă dreaptă, precum Alternativa pentru Germania, ar putea fi mai dispusă să-și relativizeze responsabilitățile istorice — un pas încurajat public de apropiați ai lui Trump, inclusiv Elon Musk.

UE și istoria Europei

Ideea că Uniunea Europeană ar reprezenta un „capăt de drum” pentru civilizația europeană trădează o neînțelegere profundă a istoriei continentului.

De la căderea Imperiului Roman, Europa a oscilat constant între unitate și diversitate politică și culturală. Structurile sale cvasi-federale, adesea greoaie, nu sunt o anomalie, ci parte dintr-o tradiție îndelungată, care include Sfântul Imperiu Roman, Liga Hanseatică sau Republica Polono-Lituaniană.

De ce contează Europa pentru America

Se poate argumenta că problemele Europei ar trebui să rămână ale Europei, nu ale Statelor Unite. Dar aceasta ar fi, cel mult, o justificare pentru retragerea americană din securitatea europeană — nu pentru implicarea activă a Washingtonului sau a unor actori influenți din SUA în politica internă a continentului.

Mai mult, ideea unei dezangajări americane este slab susținută de istorie. În 1917 și în 1941, Statele Unite au descoperit că, deși nu erau interesate de războaiele europene, acestea le-au afectat direct interesele vitale. Atacurile navale germane și, ulterior, intrarea SUA în Al Doilea Război Mondial au demonstrat costurile izolării.

Sprijinul american de după război pentru integrarea economică europeană nu a fost rezultatul naivității, ci al unei strategii deliberate de prevenire a unui nou conflict major. Această politică a coincis cu una dintre cele mai lungi perioade de pace și prosperitate din Europa — și cu ascensiunea Americii ca putere globală dominantă, susținută de relația transatlantică.

Un risc cu efect de bumerang

Războaiele culturale pot fi captivante, iar campania actuală a administrației Trump împotriva Uniunii Europene se înscrie în această logică. Însă, dincolo de retorică, consecințele ar putea fi serioase.

Dacă Uniunea Europeană s-ar prăbuși sub presiunea combinată a Rusiei și a unei Americi ostile, nu doar Europa ar plăti prețul. Statele Unite ar descoperi rapid că destrămarea UE este un scenariu pe care l-ar ajunge să-l regrete, susține Dalibor Rohac, cercetător principal la American Enterprise Institute.