Partidul fostului premier Boiko Borisov
a câștigat alegerile legislative anticipate desfășurate duminică
în Bulgaria, dar această victorie nu-i garantează reîntoarcerea
la putere.
Boiko Borisov exercitându-și dreptul la vot FOTO EPA-EFE
Partidul conservator GERB, condus de
Boiko Borisov, premier al Bulgariei în trei rânduri, a obținut
victoria în alegerile legislative anticipate din țara vecină cu
25,33% din voturi. GERB este urmat de formațiunea Continuăm
Schimbarea (PP), a fostului premier Kiril Petkov, aleasă de 20,20%
dintre votanți.
Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți
(DPS), care reprezintă minoritatea turcă, s-a clasat pe locul
trei, cu 13,76%, urmată radicalii de dreapta din Vazrajdane
(Renașterea), cu 10,17%.
Alte trei formațiuni politice au
depășit pragul de 4% și au intrat în noul Parlamentul bulgar, și
anume Partidul Socialist, cu 9,3%, coaliția pro-europeană Bulgaria
Democratică, cu 7,44% și Ascensiunea bulgară, un partid
nou-înființat de fostul ministru al Apărării Stefan Ianev care a
fost votat de 4,63% dintre alegători.
O surpriză în alegerile din aprilie
2021 (17,36 % din voturi) și câștigătoare în cele din iulie 2021
(24,08% din voturi), formațiunea politică antisistem „Există un
Astfel de Popor” (ITN) și-a continuat declinul înregistrat la
scrutinul din noiembrie 2021 (9,39% din voturi) și nu a reușit să
treacă de pragul electoral.
Rata participării la vot a fost slabă,
de 35%. Oficializarea rezultatelor este așteptată în cursul
acestei săptămâni, dar nu este loc de surprize, în condițiile în
care au fost numărate 99,99% din buletinele de vot.
În timp ce GERB își revine în
preferințele electoratului, Vazrajdane (Renaşterea), un partid
naționalit și pro-rus, și-a dublat rezultatul, depășind pentru
prima dată pragul de 10%. Cu toate acestea, ultimele patru alegeri
legislative din Bulgaria arată că partidele pro-ruse nu pot urca
peste pragul de 20%. În schimb, formaţiunile politice din coaliţia
de guvernare au înregistrat pierderi. Partidul lui Kiril Petkov, de
exemplu, a pierdut un sfert din voturi față de alegerile de acum 11
luni.
Lunga instabilitate politică riscă să continue în Bulgaria
Duminică, Bulgaria a trecut printr-un
al patrulea rând de alegeri în numai un an şi jumătate, o
perioadă de instabilitate politică fără precedent de la
prăbușirea comunismului, în 1989.
Executivul lui Kiril Petkov a fost
demis printr-un vot de neîncredere în iunie, după ce ITN s-a
retras de la guvernare. La acea vreme, Petkov, care se afla în
funcţie de doar o jumătate de an, a acuzat partidul lui Borisov de
jocuri politice.
Războiul purtat de Rusia împotriva
Ucrainei și implicațiile sale asupra Bulgariei au dominat campania
electorală. Dezbaterile s-au axat pe suspendarea aprovizionării cu
gaze rusești, creşterea preţurilor şi o dispută asupra
susținerii Kievului cu arme. Campania a fost marcată de asemenea de
acuzații reciproce de corupţie şi incompetenţă, dar şi de insulte
între candidaţi, notează DPA, potrivit Agerpres.
Configuraţia viitorului guvern rămâne
deocamdată incertă. Analiștii politici tind să creadă că
Bulgaria nu va avea probabil un guvern, în pricipal din cauza
confruntărilor politice violente dintre principalele două partide:
GERB și PP. PP a exclus înainte de alegeri orice potenţială
coaliţie cu GERB, pe care îl acuză de corupţie. Și GERB pare să
se opună unei colaborări cu PP, mai ales după ce Boiko Borisov a
petrecut o noapte la poliție în mandatul lui Petkov.
Partidul lui Borisov încarnează
statu-quoul și stabilitatea, în timp ce partidul lui Petkov insistă
pentru reforme, combaterea corupției și creșterea cheltuielilor
sociale.
În pofida disensiunilor dintre lideri,
cele două partide au o agendă pro-europeană. În cazul unor
concesii enorme, GERB și PP ar putea forma, împreună cu Bulgaria
Democratică, o coaliție euro-atlantică stabilă, comentează
jurnalistul Krasen Nikolov în portalul Euractiv. În cazul în care
Borisov sau Petkov nu vor reuși să formeze un nou guvern în
următoarele cinci luni, bulgarii vor fi chemați din nou la urne.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂



