9.9 C
Londra
vineri, aprilie 19, 2024

Aproape jumătate din pensionari ar putea primi voucherele de 50 de euro la două luni. Ce inechităţi s-ar produce

Conform datelor Casei Naţionale de Pensii Publice, analizate de „Adevărul” măsura ar trebui să se aplice pentru aproape jumătate din pensionarii înregistraţi în luna martie, respectiv 2,34 milioane de vârstnici, din totalul de 4,81 milioane de persoane.
 
Calculat la un curs valutar de 5 lei/euro, impactul bugetar lunar pentru voucherele date pensionarilor ar fi de aproape 292 milioane de lei, echivalentul a 58,52 milioane de euro/lunar.
 
Potrivit datelor CNPP, în luna martie 1,33 milioane de vârstnici aveau venituri mai mici de 1.000 lei lunar, din care 330.000 venituri mai mici de 500 lei, aproape 320.000 venituri cuprinse între 501 şi 700 de lei, 193.700 venituri între 701 şi 800 lei, 262.700 venituri între 801 şi 900 lei şi 223.536 venituri între 901 şi 1.000 de lei. 
 
Încă 1 milion de persoane au încasat în martie pensii cuprinse între 1.001 şi 1.500 de lei.
 
Alocaţia lunară de circa 125 de lei ar face ca un vârstnic cu venituri de 500 lei să ajungă la 625 lei lunar, în timp ce un pensionar cu un venit de 1.499 lei să aibă 1.624 de lei.
 
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat luni seară că Guvernul ia în calcul acordarea unor vouchere pentru alimente de bază  în valoare de 50 de euro, care ar fi date la fiecare 2 luni următoarelor categorii de persoane:
 
  • Familii cu cel puţin 2 copii sau monoparentale cu venit mai mic de 600 lei/lună
  • Pensionari cu venit mai mic de 1.500 lei/lună
  • Persoanele cu venit minim garantat
  • Persoanele cu dizabilităţi 
 
Potrivit premierului de aceste măsuri ar urma să beneficieze 4,7 milioane de persoane, impactul bugetar fiind de 1 miliard euro.
 
 
 

Reclama Google

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare