Ambasadorul Arabiei Saudite în
Iran a ajuns în Republica Islamică Iran, iar omologul Iranian a aterizat la
Riad, în urma restabilirii relațiilor diplomatice dintre cele două state,
potrivit unor surse oficiale iraniene și saudite, notează AFP, scrie Agerpres.
Drapele Iran și Arabia Saudită FOTO: Shutterstock
Arabia Saudită a accentuat „importanţa
consolidării legăturilor, intensificării comunicării şi întâlnirilor dintre
regat şi Iran”, a declarat ambasadorul Abdullah Alanazi la sosirea sa în
capitala iraniană, potrivit unui comunicat al ministerului de externe saudit.
Ambasadorul iranian în Arabia Saudită, Alireza Enayati, a sosit în capitala
Riad, unde a fost primit de responsabili ai Ministerului de Externe şi de
membri ai personalului ambasadei, potrivit agenţiei iraniene de presă IRNA.
Ambasada Arabiei Saudite la Teheran şi-a reluat activităţile de luna trecută,
în timp ce Republica Islamică şi-a redeschis reprezentanţa diplomatică la Riad
în iunie.
Iranul, cu o majoritate şiită, şi Arabia Saudită, cu o majoritate sunnită, s-au
aflat mult timp în conflict, opunându-se în numeroase dosare legate de Orientul
Mijlociu, din Siria până în Yemen.
Cele două ţări şi-au întrerupt relaţiile diplomatice în 2016.
În martie, Riadul şi Teheranul au anunţat restabilirea acestor relaţii în
cadrul unui acord încheiat sub egida Chinei, reaminteşte AFP, scrie agerpres.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂