9.8 C
Londra
luni, ianuarie 12, 2026

Asociaţia Forumul Judecătorilor acuză atacuri ale unor membri CSM și limbaj defăimător

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România consideră „inacceptabil” ca magistraţi cu funcţii de conducere „să recurgă la un limbaj defăimător, în loc să angajeze un dialog instituţional onest asupra problemelor semnalate”.

Reclama Google

Asociația precizează că va sesiza toate organismele internaţionale relevante FOTO Shutterstock

Membrii asociaţiei afirmă că în ultimele zile spaţiul public este „invadat de atacuri individuale ale unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii” şi ale unor site-uri pe care le consideră „controversate”, la adresa organizaţiei şi a reprezentanţilor săi, se arată într-un comunicat transmis luni.

„Aceste poziţii dovedesc, fără putinţă de tăgadă, că toate criticile publice la adresa funcţionării precare a justiţiei au un fundament real, legitimând din plin modificările legislative necesare redresării sale”, precizează sursa citată.

Potrivit Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România, atacurile vizează şi alte organizaţii non-guvernamentale (denumite pretins hilar „homo sapiens interveniens”) care au solicitat, în acord cu numeroase rapoarte ale Comisiei de la Veneţia, Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică, Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, Comisiei Europene etc., promovarea rapidă a unor reforme legislative necesare pentru funcţionarea corectă, meritocratică şi reală a justiţiei, în interesul cetăţenilor români.

„În acelaşi registru, un inspector judiciar din cadrul Inspecţiei Judiciare utilizează public denumirea «păduche» într-un comentariu la adresa unui judecător participant la întâlnirea publică desfăşurată la 22 decembrie 2025 cu Preşedintele României, iar preşedintele unei curţi de apel îi caracterizează drept «frustraţi» pe unii dintre participanţii la întâlnirea respectivă, în rafale publice lipsite de orice sens şi substanţă.

Mesajele sunt preluate imediat pe diverse site-uri controversate, în scopuri constante de intimidare şi defăimare. Aceste poziţii dovedesc, fără putinţă de tăgadă, că toate criticile publice la adresa funcţionării precare a justiţiei au un fundament real, legitimând din plin modificările legislative necesare redresării sale”, precizează Asociaţia.

Sursa citată arată că, în loc să explice „gravele deficienţe” semnalate de presă în ultimul timp, aceşti „reprezentanţi ai unor structuri de conducere din justiţie, unele cu atribuţii constituţionale de garant al independenţei justiţiei, realizează reale atacuri la persoană şi dovedesc lipsă de consideraţie faţă de libertatea de exprimare a magistraţilor care au prezentat cu onestitate problemele cu care se confruntă statul de drept. Mai mult, adaugă aceeaşi sursă, se insinuează, fără temei, tot felul de „înţelegeri” de preluare a justiţiei de cine ştie ce personaje posibil ficţionale, cu „planuri matematice şi cinice”.

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România precizează că va sesiza toate organismele internaţionale relevante şi solicită Preşedintelui României să intervină imediat, în acord cu rolul său privind respectarea Constituţiei şi buna funcţionare a autorităţilor publice, reiterând că o justiţie lipsită de funcţionalitate şi a cărei independenţă îi este distrusă din interior poate afecta iremediabil securitatea naţională a României.

„Tăcerea sau pasivitatea în faţa acestor derapaje grave nu face decât să consolideze percepţia unui sistem judiciar captiv, unde vocile critice sunt sistematic intimidate şi marginalizate. Este inacceptabil ca magistraţi cu funcţii de conducere să recurgă la un limbaj defăimător, în loc să angajeze un dialog instituţional onest asupra problemelor semnalate de colegi ai lor referitoare la presiuni ierarhice, standarde duble şi frică generalizată în rândul corpului magistraţilor”, afirmă asociaţia.

Aceeaşi sursă consideră că aceste comportamente „nu doar că subminează încrederea publică în justiţie, ci reprezintă şi o încălcare flagrantă a obligaţiilor deontologice şi a rolului constituţional de apărători ai independenţei justiţiei”.

„Ele confirmă, din păcate, exact diagnosticul pus de sute de magistraţi oneşti, respectiv faptul că reprezentanţii preferă să denigreze criticii în loc să iniţieze reformele indispensabile pentru redresarea unui sistem blocat în defensivă, care recurge la denigrare şi intimidare tocmai pentru a evita orice reformă reală.

Constantă principiilor sale, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, susţinătoare onestă a independenţei magistraturii, va continua să militeze pentru adoptarea rapidă a unor reforme prin care justiţia română să recapete elementele necesare funcţionarii sale, în baza principiilor statului de drept”, se mai arată în comunicatul citat.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare