Membrii comunității
medicale sunt îngrijoraţi de folosirea în exces a vitaminei D şi atrag atenţia că
o cantitate prea mare din acest supliment comun poate fi, uneori, chiar
mortală. Avertismentul vine după ce un englez în vârstă de 89 de ani a decedat ca
urmare a faptului că a luat cantităţi mari de vitamina D timp de nouă luni,
informează Yahoo!life.
foto arhivă
Hipervitaminoza este
o stare indusă de existenţa în organism a unei cantităţi exagerate de diverse vitamine,
cantitate care depăşeşte necesarul şi care nu poate fi utilizată în nici un fel
de către organism. Starea aceasta este adesea cauzată de un aport exagerat
(prin suplimente vitaminice) şi este toxică.
În mod normal, corpul
elimină surplusul de vitamine prin urină. Acest lucru este valabil pentru
vitaminele solubile în apă, deoarece acestea se pot dizolva şi pot fi eliminate
uşor. Cu toate acestea, în cazul vitaminelor solubile în grăsimi (A, D, E şi
K), acest proces de eliminare nu este la fel de eficient şi aceste vitamine se pot
acumula în ţesuturile grase ale corpului.
Excesul de vitamina
D poate crește predispoziția pentru unele tipuri de cancer, printre care și
cancerul pancreatic. Simptomele timpurii ale intoxicării cu vitamina D sunt
pierderea poftei de mâncare, greață și vărsături, urmate de slăbiciune,
nervozitate și hipertensiune arterială.
Trebuie subliniat
că nu consumul unor alimente bogate în vitamina D şi nici expunerea la soare nu
pot determina acumularea unor cantităţi periculoase de vitamina D în organism. Hipervitaminoza
D este cauzată, cel mai adesea, de utilizarea unor suplimente alimentare
combinate.
Acest lucru s-a
întâmplat şi în cazul englezului care a murit. El a folosit diverse suplimente,
care, în final, au dus la acumularea unui nivel extrem de ridicat de vitamina
D. „Nu existau avertismente pe sau în
ambalaj care să detalieze riscurile specifice sau efectele secundare ale
consumului de suplimente de vitamina D”, a scris medicul legist în raportul
său oficial. „În opinia mea, există
riscul ca viitoarele decese să aibă loc dacă nu se iau măsuri”.
În ceea ce privește
dozajul, 600 de unități internaționale (UI) este cantitatea recomandată pentru
majoritatea adulților. Administrarea a 60.000 sau mai multe UI pe zi timp de
mai multe luni poate provoca un supradozaj, potrivit Clinicii Mayo.
„Cerințele actuale de etichetare a alimentelor nu impun
ca aceste riscuri și efecte secundare să fie scrise pe ambalaj”, spun specialiştii despre „absența unor avertismente și îndrumări adecvate privind dozajul”.
În Statele Unite, FDA a
făcut presiuni asupra sectorului farmaceutic pentru ca suplimentele potențial
periculoase să aibă un aspect și un gust mai puțin asemănător cu cel al
bomboanelor, pentru a preveni consumul excesiv.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂



