Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord anunță că, de la 1 octombrie 2021, cetățenii Uniunii Europene (UE), ai EEA (Spațiul Economic European) și ai Elveției vor avea nevoie de pașaport pentru a intra în Marea Britanie.
Cărțile de identitate nu vor mai fi acceptate ca documente valabile pentru călătorie, ca efect al Brexit-ului.
“Dacă nu aveți pașaport, este posibil să vi se refuze intrarea în Marea Britanie. Începând cu 1 octombrie 2021, cetățenii europeni nerezidenți (care nu sunt protejați de Programul de Înregistrare a Cetățenilor UE – EU Settlement Scheme) pot intra în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord doar în baza pașaportului valabil – simplu electronic sau simplu temporar.
Astfel, începând cu această dată, cetățenii români nerezidenți nu mai pot intra în Regatul Unit în baza cărții de identitate”, avertizează Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Conform informațiilor comunicate de autoritățile britanice, cetățenilor europeni (inclusiv cetățenilor români) nerezidenți în Regatul Unit, care nu vor respecta noile reguli, li se va interzice accesul pe teritoriul britanic.
Cetățenii europeni (inclusiv cetățeni români) care intră sub incidența Programului de Înregistrare a Cetățenilor UE (EU Settlement Scheme) vor putea să călătorească în Regatul Unit folosind cartea națională de identitate valabilă, până la data de 31 decembrie 2025 (cu condiția ca aceasta să fie înregistrată ca document de călătorie în contul personal UK Visas and Immigration – UKVI – creat pentru înscrierea în EUSS).
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) român reamintea că, de la 1 ianuarie 2021, cetățenii români nerezidenți pot călători spre (tranzita) Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în scop turistic (vizită), pentru șederi de scurtă durată, pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a necesita o viză de intrare. Cu toate acestea, cetățenii români care doresc să muncească în cele 6 luni trebuie să obțină, în prealabil, o viză de intrare.
Totodată, MAE reamintește că cetățenii români nerezidenți care doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Unit pentru o perioadă mai mare de șase luni (pentru activități de muncă, pentru studii etc.) au nevoie, de la 1 ianuarie 2021, de o viză de intrare eliberată de autoritățile britanice, în conformitate cu sistemul de imigrație bazat pe puncte (point-based immigration system – PBS).
Autoritățile britanice le recomandă persoanelor care au mențiuni înscrise în cazierul judiciar, precum și persoanelor cărora le-a fost refuzată în trecut intrarea pe teritoriul Regatului Unit, depunerea unei cereri pentru obținerea vizei și pentru deplasările de scurtă durată (sub 6 luni). (L.P.)