21 C
Londra
luni, august 15, 2022

Bill Clinton, dezvăluiri din perioada petrecută la Casa Albă: Am încercat să pun Rusia pe o altă cale

 „Politica mea a fost să lucrez pentru ce e mai bun în timp ce mă pregătesc pentru ce e mai rău. M-a îngrijorat nu o revenire a Rusiei la comunism, ci o întoarcere la ultranaţionalism, înlocuirea democraţiei şi a cooperării cu aspiraţii către imperiu, precum Petru cel Mare şi Ecaterina cea Mare. Nu credeam că Elţin va face asta, dar cine ştia ce va urma după el? Dacă Rusia ar rămâne pe calea către democraţie şi cooperare, am fi cu toţii împreună pentru a face faţă provocărilor de securitate ale timpului nostru: terorismul; conflicte etnice, religioase şi alte conflicte tribale; şi proliferarea armelor nucleare, chimice şi biologice. Dacă Rusia ar alege să revină la imperialismul ultranaţionalist, o NATO extinsă şi o Uniune Europeană în creştere ar întări securitatea continentului. Aproape de sfârşitul celui de-al doilea mandat al meu, în 1999, Polonia, Ungaria şi Republica Cehă s-au alăturat NATO, în ciuda opoziţiei Rusiei. Alianţa a câştigat încă 11 membri sub administraţiile americane ulterioare.

Reclama Google

„Extinderea NATO a fost una corectă”

În ultimul timp, extinderea NATO a fost criticată de unii pentru că a provocat Rusia şi chiar a pus bazele invaziei Ucrainei de către Vladimir Putin. Extinderea a fost, cu siguranţă, o decizie cu consecinţe, una pe care în continuare o cred corectă.

În calitate de ambasador al Naţiunilor Unite şi ulterior secretar de stat, prietena mea Madeleine Albright, care a murit recent, a fost un susţinător deschis al extinderii NATO. La fel au fost secretarul de stat Warren Christopher; consilierul pentru securitate naţională Tony Lake; succesorul său, Sandy Berger; şi alţi doi cu oameni experienţă personală în zonă: preşedintele şefilor de stat major John Shalikashvili, care s-a născut în Polonia din părinţi georgieni şi a venit în SUA când era adolescent, şi secretarul de stat adjunct Strobe Talbott, care a tradus şi editat Memoriile lui Hruşciov.

La momentul în care am propus extinderea NATO, totuşi, exista o mulţime de opinii ale unor oameni respectaţi care vedeau altfel lucrurile. Legendarul diplomat George Kennan, renumit pentru că a susţinut politica de izolare în timpul Războiului Rece, a susţinut că odată cu căderea Zidului Berlinului şi dizolvarea Pactului de la Varşovia, NATO şi-a depăşit utilitatea. Editorialistul de la New York Times, Tom Friedman, a spus că Rusia se va simţi umilită şi încolţită de o NATO extinsă, iar când îşi va reveni din slăbiciunea economică din ultimii ani de guvernare comunistă, vom vedea o reacţie teribilă. Mike Mandelbaum, o autoritate respectată în Rusia, a considerat că este o greşeală, argumentând că nu va promova democraţia sau capitalismul.

Am înţeles că un conflict reînnoit era o posibilitate. Dar, în opinia mea, aceasta depindea mai puţin de NATO şi mai mult de Rusia, dacă rămâne o democraţie şi de modul în care şi-ar defini măreţia în secolul XXI. Dacă ar construi o economie modernă bazată pe talentul uman în ştiinţă, tehnologie şi arte sau ar căuta să recreeze o versiune a imperiului său din secolul al XVIII-lea alimentat de resurse naturale şi caracterizat de un guvern autoritar puternic, cu o armată puternică.

„Am făcut tot ce am putut pentru a ajuta Rusia să facă alegerea corectă”

Am făcut tot ce am putut pentru a ajuta Rusia să facă alegerea corectă şi să devină o mare democraţie a secolului XXI. Prima mea călătorie în afara Statelor Unite în calitate de preşedinte a fost la Vancouver pentru a mă întâlni cu Elţin şi a garanta Rusiei 1,6 miliarde de dolari, astfel încât să îşi poată permite să-şi aducă soldaţii acasă din statele baltice şi să le asigure locuinţe. În 1994, Rusia a devenit prima ţară care a aderat la Parteneriatul pentru Pace, un program de cooperare bilaterală practică, care includea exerciţii comune de antrenament între ţările europene NATO şi non-NATO. În acelaşi an, SUA au semnat Memorandumul de la Budapesta, alături de Rusia şi Regatul Unit, care au garantat suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în schimbul acordului Ucrainei de a renunţa la ceea ce era atunci al treilea arsenal nuclear ca mărime din lume. Începând din 1995, după ce Acordurile de la Dayton au pus capăt Războiului din Bosnia, am încheiat un acord pentru a adăuga trupe ruseşti la forţele de menţinere a păcii pe care NATO le avea pe teren în Bosnia. În 1997, am susţinut Actul fondator NATO-Rusia, care a oferit Rusiei o voce, dar nu şi un drept de veto în afacerile NATO, şi am sprijinit intrarea Rusiei în G7, transformându-l în G8. În 1999, la sfârşitul conflictului din Kosovo, secretarul Apărării Bill Cohen a ajuns la un acord cu ministrul rus al apărării prin care trupele ruse s-ar putea alătura forţelor de menţinere a păcii ale NATO. Am lăsat uşa deschisă pentru eventuala aderare a Rusiei la NATO, lucru pe care l-am clarificat lui Elţin şi l-am confirmat ulterior succesorului său, Vladimir Putin.

Pe lângă toate aceste eforturi de a implica Rusia în misiunile NATO de după Războiul Rece, Albright şi întreaga noastră echipă de securitate naţională au lucrat din greu pentru a promova relaţii bilaterale pozitive. Vicepreşedintele Al Gore a coprezidat o comisie împreună cu premierul rus Viktor Cernomîrdin pentru a aborda probleme de interes comun. Am convenit să distrugem fiecare 34 de tone de plutoniu pentru arme.

În total, m-am întâlnit cu Elţin de 18 ori şi cu Putin de cinci ori – de două ori când era prim-ministru al lui Elţin şi de trei ori în cele peste 10 luni în care mandatele noastre ca preşedinte s-au suprapus. Sunt doar cu trei mai puţin decât toate întâlnirile liderilor SUA cu cei din URSS din 1943 până în 1991. Ideea că am ignorat sau am încercat să izolăm Rusia este falsă.

Când a început administraţia mea, în 1993, nimeni nu era sigur că o Europă post-Război Rece va rămâne paşnică, stabilă şi democratică. Au rămas mari întrebări cu privire la integrarea Germaniei de Est cu Germania de Vest, dacă vechile conflicte vor exploda pe tot continentul, aşa cum s-a întâmplat în Balcani. Posibilitatea aderării la UE şi NATO a oferit cele mai mari stimulente pentru statele din Europa Centrală şi de Est să investească în reforme politice şi economice şi să renunţe la o strategie de militarizare de sine stătătoare.

Nici UE, nici NATO nu au putut rămâne în graniţele impuse de Stalin în 1945. Multe ţări care se aflau în spatele Cortinei de Fier căutau mai multă libertate, prosperitate şi securitate cu UE şi NATO, sub conducerea unor lideri inspiratori precum Václav Havel din Cehia, Lech Wałęsa în Polonia şi, da, un tânăr pro-democraţie Viktor Orbán în Ungaria. Mii de cetăţeni obişnuiţi s-au înghesuit în pieţele din Praga, Varşovia, Budapesta, Bucureşti, Sofia şi nu numai, ori de câte ori vorbeam acolo.

După cum Carl Bildt, fostul prim-ministru şi ministru de externe suedez, a scris pe Twitter în decembrie 2021, „Nu NATO a căutat să meargă spre est, ci foşti sateliţi şi republici sovietice doresc să meargă în vest”.

Sau, după cum a spus Havel în 2008: „Europa nu mai este şi nu trebuie să mai fie niciodată împărţită peste capetele popoarelor şi împotriva voinţei lor în nicio sferă de interes sau influenţă”. A respinge aderarea ţărilor din Europa Centrală şi de Est la NATO pur şi simplu din cauza obiecţiilor ruse ar fi făcut exact asta.

Extinderea NATO a necesitat acordul unanim al celor 16 membri ai alianţei de atunci; consimţământul de două treimi al Senatului SUA, uneori sceptic; consultarea strânsă cu potenţialii membri pentru a se asigura că reformele lor militare, economice şi politice îndeplinesc standardele înalte ale NATO; şi o linişte aproape constantă pentru Rusia.

„Niciun stat membru al alianţei noastre defensive nu a fost invadat”

Rezultatul a fost mai mult de două decenii de pace şi prosperitate pentru cea mai mare parte a Europei şi o consolidare a securităţii noastre colective. PIB-ul pe cap de locuitor s-a triplat în Republica Cehă, Ungaria şi Polonia. Toate cele trei ţări au participat la o varietate de misiuni NATO de la aderare, inclusiv la forţa de menţinere a păcii din Kosovo. Până în prezent, niciun stat membru al alianţei noastre defensive nu a fost invadat. Într-adevăr, chiar şi în primii ani de după căderea Cortinei de Fier, simpla perspectivă a aderării la NATO a ajutat la răcirea disputelor de lungă durată dintre Polonia şi Lituania, Ungaria şi România şi altele.

„Invadarea Ucrainei arată că această politică era necesară”

Acum, invazia neprovocată şi nejustificată de către Rusia a Ucrainei, departe de a pune la îndoială înţelepciunea expansiunii NATO, demonstrează că această politică era necesară. Rusia sub Putin în mod clar nu ar fi fost o putere de status quo în absenţa expansiunii. Nu probabilitatea imediată ca Ucraina să se alăture NATO l-a determinat pe Putin să invadeze Ucraina de două ori — în 2014 şi în februarie —, ci mai degrabă trecerea ţării către democraţie, care îi ameninţa puterea autocratică acasă şi dorinţa de a controla resursele valoroase ale ucrainenilor. Şi puterea alianţei NATO şi ameninţarea sa credibilă de forţă defensivă l-au împiedicat pe Putin să ameninţe ţările baltice şi membri din Europa de Est. După cum a scrie Anne Applebaum „extinderea NATO a fost cea mai de succes, dacă nu singura cu adevărat de succes, piesă de politică externă americană din ultimii 30 de ani… Am avea acest război în Germania de Est chiar acum dacă nu am fi făcut-o”.

Eşecul democraţiei ruse şi revanşismul său nu a fost catalizat la Bruxelles, la sediul NATO. A fost decis la Moscova de Putin. El ar fi putut folosi abilităţile prodigioase ale Rusiei în tehnologia informaţiei pentru a crea un concurent pentru Silicon Valley şi pentru a construi o economie puternică şi diversificată. În schimb, a decis să monopolizeze şi să armeze acele abilităţi pentru a promova autoritarismul în ţară şi a face ravagii în străinătate, inclusiv prin amestecul în politica Europei şi a SUA. Doar o NATO puternică stă între Putin şi alte agresiuni. Prin urmare, ar trebui să-l sprijinim pe preşedintele Joe Biden şi pe aliaţii noştri din NATO pentru a oferi Ucrainei cât mai multă asistenţă, atât militară, cât şi umanitară“, îndeamnă fostul preşedinte democrat al SUA.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare