Turneu în forță al președintei Comsiei Europene Ursula von der Leyen în America Latină pentru relansarea acordului de liber schimb cu Mercosur, speranța fiind ca acordul să fie ratificat până la sfarșitul anului.
FOTO: Lula da Silva Sursă: Facebook
Ursula von der Leyen, președinta
Comisiei Europene, a început luni în Brazilia un turneu latino-american care o
va conduce și Argentina, Chile și Mexic. Turneul vine la o săptămână după ce
Comisia Europeană a anunțat că dorește „reînnoiască” relaţia UE cu
ţările din America Latină şi Caraibe. În prezent, UE este cel mai mare
investitor străin din regiune.
Întâlnirea cu președintele
brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, este una deosebit de importantă în
condițiile în care Uniunea Europeană și Mercosur (Piața Comună a Sudului) sunt
în negocieri pentru realizarea unui acord comercial, iar Brazilia are o voce puternică
în deciziile Mercosur.
Mercosur, alianță între Brazilia,
Argentina, Paraguay și Uruguay, a reușit să ajungă la un acord cu Uniunea
Europeană în 2019, după mai bine de 20 de ani de negocieri, dar pactul nu a
fost ratificat, în bună măsură din cauza preocupărilor europenilor cu privire
la politicile de mediu ale fostului președinte brazilian Jair Bolsonaro
(2019-2022).
Discuțiile au revenit odată cu
revenirea la putere a președintelui Lula da Silva, în ianuarie, pentru al
treilea mandate în fruntea celei mai mari economii din America Latină, dar
cerințele cu privire la mediu ale partenerilor europeni, cuprinse în unul din
documentele adiționale ale acordului, fac ca progresul să fie lent.
Conform Agerpres, președintele Brazilian a declarat că „Între
parteneri strategici trebuie să existe încredere reciprocă, şi nu neîncredere
şi sancţiuni” în timpul conferinței de presă comună cu Ursula von der
Leyen.
„I-am explicat preşedintei
von der Leyen preocupările Braziliei„, a spus Lula da Silva în cursul
conferinţei de presă de la palatul prezidenţial Planalto din Brasilia. Conform acestuia documentul
adițional „lărgeşte obligaţiile Braziliei şi le supune sancţiunilor în caz
de nerespectare„, a regretat el.
Președintele brazilian s-a arătat nemulțumit și a criticat legislația
europenilor despre care a afirmat că „modifică echilibrul acordului„.
O lege adoptată în aprilie interzice, de exemplu, importul în Europa de produse
precum cacao, cafea, lemn sau soia din terenuri defrişate.
Principalul scop al acordului
dintre Uniunea Europeană și Mercosur este creșterea comerțului și a
investițiilor prin eliminarea sau reducerea taxelor vamale în schimbul de mărfuri,
este de așteptat ca acordul să fie ratificat anul acesta, cu condiția ca toate
statele să semneze ratificarea.
„Aceste
iniţiative reprezintă potenţiale restricţii asupra exporturilor agricole şi
industriale ale Braziliei„, a spus Lula da Silva. Ursula von der
Leyen s-a arătat optimistă, spunând că speră că acordul dintre cele două blocuri
va fi ratificat „cel târziu până la sfârşitul anului„.
Principalul scop al acordului dintre Uniunea
Europeană și Mercosur este creșterea comerțului și a investițiilor prin
eliminarea sau reducerea taxelor vamale în schimbul de mărfuri, este de
așteptat ca acordul să fie ratificat anul acesta, cu condiția ca toate statele
să semneze ratificarea.
Ursula von der Leyen a anunţat cu ocazia întâlnirii intenţia
Uniunii Europene de face o contribuție
de 20 de milioane de euro la Fondul pentru Amazonia, creat în 2008 pentru a
conserva partea braziliană a celei mai mari păduri tropicale din lume.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂