13.1 C
Londra
vineri, martie 29, 2024

Britanicii au fot mai cumpătați luna trecută și au făcut mai puține cumpăraturi!

Consumatorii britanici şi-au redus cumpărăturile în mai, în contextul accelerării rapide a inflaţiei, iar un indicator al încrederii lor în economie a scăzut la un nivel record în iunie, potrivit datelor care scot în evidenţă impactul costului vieţii.

Reclama Google

Potrivit datelor Oficiului Naţional pentru Statistică Naţională, volumele vânzărilor au scăzut cu 0,5% în luna mai, o scădere sub declinul de 0,7% aşteptat de economişti.

Dar ONS şi-a redus, de asemenea, estimarea de creştere lunară a volumelor vânzărilor în aprilie la 0,4%, de la ritmul de 1,4% raportat iniţial, după o revizuire anuală a procesului său de ajustări sezoniere.

Scăderea din luna mai a fost determinată de vânzările mai slabe de alimente, a declarat Heather Bovill, director adjunct al ONS pentru sondaje şi indicatori economici.

”Feedbackul de la supermarketuri a sugerat că clienţii au cheltuit mai puţin pentru produse alimentare, din cauza creşterii costului vieţii”, a spus ea.

De asemenea, indicatorul de încredere a consumatorilor din Marea Britanie, calculat de GfK, a scăzut la cel mai redus nivel de când au început înregistrările în 1974.

”Dispoziţia consumatorilor este în prezent mai nefavorabilă decât în ​​primele etape ale pandemiei de Covid, rezultatul referendumului Brexit din 2016 şi chiar şocul crizei financiare globale din 2008, iar acum se vorbeşte despre o recesiune care se profilează”, a spus Joe Staton, directorul de strategie pentru clienţi la GfK.

Inflaţia generală din Regatul Unit se află la un nivel maxim din ultimii 40 de ani, de 9,1% şi, potrivit Băncii Angliei, urmează să ajungă la peste 11% în octombrie. 

ONS a anunţat că vânzările magazinelor alimentare au scăzut cu 1,6% în mai faţă de aprilie, cea mai mare scădere lunară consemnată din ianuarie.

Volumul vânzărilor de carburanţi pentru automobile a crescut cu 1,1%, reflectând probabil o scădere a numărului de persoane care lucrează exclusiv de acasă, a spus ONS.

Potrivit ONS, vânzările cu amănuntul în cele trei luni încheiate în mai au scăzut cu 1,3%, după ce au coborât cu 1,4% în cele trei luni până în aprilie.

Comparativ cu un an în urmă, volumele vânzărilor au fost cu 4,7% mai mici. Fără carburanţi, care au crescut ca preţ, volumele vânzărilor au scăzut cu 0,7% faţă de luna anterioară şi cu 5,7% în termeni anuali.

Sursa – Romani in UK

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare