Brutalitatea extremă din noul serial Shōgun și corespondența sa în lumea medievală japoneză. Cât de sângeroși erau samuraii secolului XVII

Noul serial „Shōgun” de pe Disney+ promite să surprindă cu scene brutale,
inspirate din practicile medievale japoneze. De altfel, încă de la primul
episod, serialul surprinde o scenă de o violență extremă, o pedeapsă pe care
nobilii japonezi o practicau în secolul XVII.

După ce au
îndurat foametea, scorbutul și sinuciderea căpitanului pe o navă comercială
olandeză devastată, pilotul John Blackthorne (Cosmo Jarvis) și echipajul său naufragiază
pe coasta Anjiro. Acolo sunt aruncați într-un puț de către soldații japonezi înarmați,
așteptându-și soarta.

Deși Blackthorne
scapă de execuție, un membru al echipajului său nu are aceeași soartă – este
legat și pus într-un cazan, unde este fiert încet, până la moarte.

Nu este o scenă din
fantasticul Westeros, în ciuda recenziilor serialului care compară Shogun cu
„Game of Thrones”.

Scena se desfășoară în Japonia anului 1600 – o perioadă de mari tulburări după două
secole de războaie civile.

Blackthorne – personaj
bazat pe navigatorul William Adams, primul englez care a ajuns în Japonia –
trebuie să se adapteze unei realități străine și brutale, într-un context în
care un guvern de cinci regenți amenință să se rupă în facțiuni în urma
decesului Taikō-ului (regentul imperial).

Cu misionarii
catolici portughezi, o prezență antagonistă suplimentară pentru Blackthorne,
protestantul, supraviețuirea sa poate depinde de o alianță cu Lordul Yoshii
Toranaga (Hiroyuki Sanada) – implicat și el în eliminarea rivalilor politici.

Inițial un
bestseller mondial (ficțiunea istorică a lui James Clavell din 1975 a vândut 15
milioane de exemplare până în anul 1990), „Shōgun” și-a demonstrat anterior
potențialul pe micul ecran.

În 1980, mini-serialul
original NBC de nouă ore – cu Richard Chamberlain, John Rhys-Davies, Toshirô
Mifune și Orson Welles în rolul naratorului – a câștigat trei premii Primetime
Emmy și trei Globuri de Aur după ce a obținut a doua cea mai mare audiență din
istoria televiziunii americane. Popularitatea serialului din anii 80 a
contribuit la creșterea restaurantelor de sushi în SUA.

În 2024, noul
serial creat de Rachel Kondo și Justin Marks renunță în mare măsură la nume
mari, însă aduce în prim-plan un context istoric și mai strălucitor – cu o
descriere bogată a Japoniei feudale în toată splendoarea și grozăvia sa.

La 1600, dinamica
puterii mondiale era foarte diferită de cea de azi: Anglia protestantă fusese
forțată să apere tronul Elisabetei I de invazia Armadei Spaniole în 1588, cu
intenția de a restaura catolicismul și stoparea sprijinului englez pentru
independența Olandei față de Spania.

Această perioadă
este marcată de explorarea globală a Portugaliei, care a descoperit Japonia în
1543 – și a început să facă comerț cu bunuri occidentale precum arme de foc cu
fitil, în timp ce răspândea și credința catolică prin intermediul misionarilor
iezuiți.

Acest context
servește ca fundal pentru călătoria plină de pericole a lui Blackthorne la
începutul serialului „Shōgun”.

Legătura dintre Shōgun și realitatea istorică

„Portughezii
(și spaniolii) aveau două obiective„, explică Thomas D. Conlan, profesor
de studii asiatice și istorie la Universitatea Princeton și autor al lucrării
„Samurai și Cultura Războinicilor din Japonia, 471–1877: Un Culegător de
Surse”.

„Primul era
să convertească Japonia la creștinism. Al doilea era să cucerească în cele din
urmă Japonia [prin] convertirea lorzilor de rang înalt la creștinism. Dar
trebuiau să fie atenți… pentru că din punct de vedere militar, portughezii
pur și simplu nu puteau concura cu puterea japoneză.”

De fapt, această
prudență a fost înregistrată încă din 1552 de către unul dintre primii
vizitatori occidentali în Japonia. „Sunt foarte politicoși unii cu alții,
dar nu cu străinii, pe care îi disprețuiesc complet,” spunea misionarul
catolic Francis Xavier despre populația locală într-o scrisoare către
Societatea lui Isus din Europa.

„Sunt, pe
scurt, un popor foarte războinic și angajați în războaie continue între
ei.„

Japonia în acea
perioadă era în mijlocul unei lungi și haotice tulburări – de aceea tensiunile
par să fie gata să izbucnească în „Shōgun”. Cunoscută sub numele de
Sengoku Jidai sau „Perioada Statelor în Război” (aproximativ
1467-1615), aceasta a fost o eră definită de războaie civile aproape constante,
în timp ce domnii feudali se angajau în lupta pentru controlul total al țării.

Obiectivele a
trei conducători războinici succesivi – inclusiv Toyotomi Hideyoshi, Taikō-ul
recent decedat din narațiunea „Shōgun”, și Tokugawa Ieyasu,
succesorul său ulterior – ar fi realizate cu unificarea țării la începutul
anilor 1600, dar nu fără o violență considerabilă și forța la îndemâna clasei
bushi (războinicii samurai).

Anna Sawai în rolul Toda Mariko din serialul Shōgun FOTO Disney +

Samuraii purtători de săbii se conformau unui cod moral strict referitor la idealurile
războinicului cultivat. După cum explică Danny Chaplin, autor al cărții
„Sengoku Jidai. Nobunaga, Hideyoshi și Ieyasu: Trei Unificatori ai
Japoniei”, credințele lor proveneau din mai multe tradiții religioase:
„Din budism, samuraii învățau să nu se teamă de moarte, deoarece sinele
era oricum o iluzie. Din shintoism, samuraii învățau să-și cinstească
strămoșii, oferindu-le un sentiment profund de loialitate și continuitate. Din
confucianism, samuraiul învăța elementele de comportament față de ceilalți în
cadrul unei societăți strict ierarhizate.”

Dar în ciuda
acestor virtuți, erau și nemiloși în menținerea ordinii. De exemplu, pentru
a-și menține onoarea, în cazul unei jigniri din partea unui membru al unei
caste inferioare, un samurai putea aplica „kiri-sute gomen” sau „autorizația de
a tăia și de a pleca”. Situația este demonstrată încă de la începutul noului
serial brutal atunci când un țăran își pierde capul (literal și figurativ) în
stradă.

Loialitatea față
de stăpânirea proprie, în plus, era supremă în valorile samurailor – și a muri
în acea slujire era considerată o onoare.

Seppuku, pedeapsa preferată a lorzilor japonezi

A ajunge în
mâinile dușmanului – sau a cădea într-o soartă necinstită – era cândva
considerată o rușine. Aceste idealuri (prevalente până în epoca modernă, cu
piloții kamikaze ai celui de-Al Doilea Război Mondial) sunt descrise cel mai
bine prin actul de seppuku, un ritual sugerat de Kashigi Yabushige (Tadanobu
Asano) din „Shōgun” atunci când își scoate sabia după ce a căzut în
ocean, confruntându-se cu o moarte rușinoasă prin înecare.

„Acestea au
fost vremuri brutale,” spune Chaplin; săbiile katana erau frecvent
„testate” pe deținuții condamnați, iar luarea a până la mii de capete
ca trofee în timpul bătăliilor „era practicată pe scară largă de
samurai”.

Într-un alt
incident faimos din 1597 – care amintește de sosirea echipajului lui
Blackthorne în Japonia în „Shōgun” – Taikō a dat un exemplu după ce
pilotul unei galere naufragiate a sugerat că spaniolii intenționau să
cucerească Japonia infiltrând-o cu misionari.

Hideyoshi a dat
ordine ca 26 de creștini să fie crucificați și împunși cu lăncile, ca răspuns. Așa
cum Tudorii din Anglia tăiau capetele soțiilor și ardeau catolicii pe rug,
japonezii foloseau metode crude precum cele aplicate nefericitului camarad al
lui Blackthorne: legendarul bandit Ishikawa Goemon – un fel de Robin Hood
japonez – a fost fiert de viu pe malul râului Kamo din Kyoto, în 1594.

„Violența ca
pedeapsă trebuia să fie spectaculoasă și înfricoșătore pentru a asigura
conformitatea cu legile,” spune Conlan.

Poate că seppuku
însuși – adesea oferit ca un „privilegiu” samurailor învinși în
luptă, dar și preferat ca metodă de pedeapsă capitală deoarece familia victimei
era mai puțin probabil să caute răzbunare pentru o sinucidere – a ilustrat
acest spectacol mai mult decât orice altceva.

Într-un incident
faimos, Taikō a ordonat chiar sinuciderea prin seppuku a nepotului său deja
exilat în 1595 pentru a evita o posibilă contestare a succesiunii moștenirii.

Astfel de cruzimi
(Hideyoshi și-a executat întreaga familie, totalizând 39 de bărbați, femei și
copii) au contribuit la percepțiile occidentale despre japonezi:
„Europenii au fost șocați că Hideyoshi ar putea face asta cu un rudă
apropiată,” spune Conlan.

Perioada Sengoku
și-a atins apogeul cu Bătălia de la Sekigahara din 1600 – cea mai mare și
probabil cea mai importantă din istoria feudală japoneză, cu până la 36.000 de
morți sau răniți grav într-o singură zi. Este un eveniment care pare să planeze
la orizont în „Shōgun”.

În urma sa,
Japonia a intrat într-o nouă eră, Edo – definită de peste 250 de ani de pace
relativă, o politică externă izolaționistă (cu scopul de a elimina influențele
coloniale și religioase ale Spaniei și Portugaliei) și interzicerea și
persecuția creștinilor.