13.1 C
Londra
luni, mai 27, 2024

Care este înălțimea tocului ideal la pantofi. Formula de calcul simplă care te scapă de durerile de spate

Femeile au fost dintotdeauna fascinate de tocuri, însă acest lucru creează uneori disconfort. Purtarea unor încălțări cu tocuri inadecvate se poate transforma într-un adevărat chin. Din fericire, există o metodă simplă pentru a afla care este înălțimea tocului care ți se potrivește perfect.

Reclama Google

Înălțimea nepotrivită a tocurilor se poate transforma în chin Foto Shutterstock

Pentru a scăpa de durerile de spate, atunci când porți tocuri frecvent, ai la îndemână mai multe metode care te pot ajuta să afli înâlțimea perfectă pentru tine. Prima constă în a măsura lungimea tălpii și se ăla ce pantofi poți purta în timpul zilei, la birou sau la serviciu. Măsoară talpa de la călcâi până la vârful degetului mare și apoi împarte acea valoare la 7, arată cumsa.ro

De exemplu, dacă lungimea tălpii tale este de 19 cm, atunci înălțimea tocului ideal va fi 19 împărțit la 7, adică 2.71. 

Specialiștii spun că este indicat să porți tocuri care să nu depășească 4 centimetri, pentru a evita durerile de spate. De obicei, doamnele preferă să aleagă tocuri mai înalte, iar acest lucru le aduce o serie de probleme. 

Contează și forma

O altă metodă prin care poți afla care tocuri sunt perfect pentru tine este să măsori distanța dintre baza călcâiului și baza degetului mare. 

Aceasta valoare va fi și înăltimea maximă a tocului pentru pantofii pe care îi poți purta fără niciun disconfort.

Specialiștii spun că trebuie să ții piciorul cât mai relaxat și să folosești o riglă de plastic pe care să o așezi paralel cu podeaua. Aceasta este înălțimea ideală a tocurilor pentru pantofii de seară. În acest caz, înălțimea ar trebui să fie cuprinsă între 7 si 9 centimetri.

De asemenea, este important de știut și ce fel de toc poți purta ca să te simți bine. Deși pantofii stiletto sunt preferații femeilor, aceștia nu sunt recomandați tututor. Femeile care au probleme cu gleznele trebuie să aleagă pantofii care au suprafata tocului mai mare. În acest mod, greutatea este distribuită uniform.

Tocuri pentru curtezane şi regi

Femeile au început să poarte tocuri ca simbol al feminităţii în seculul al XV-lea. Prima femeie care a încălţat o pereche de pantofi cu toc, strict din raţiuni de eleganţă şi vanitate, a fost faimoasa Ecaterina de Medicis. La căsătoria sa din 1533 cu Henric de Valois, viitorul rege al Franţei, aceasta a purtat o pereche de pantofi cu toc pentru că se considera prea scundă.

În anii care au urmat, tocurile au fost folosite atât de femeile, cât şi de bărbaţii care făceau parte din înalta societate. Ludovic al XIV-lea, scund de înălţime, îşi ascundea acest defect purtând tocuri montate la o pereche de pantofi stacojii. Nobilul avea o înălţime de 1,63 şi purta tocuri de 10 cm. În aceeaşi epocă, tocurile erau un articol nelipsit din garderoba curtezanelor cochete de la curţiile regilor.

Până la sfârşitul secolului al XVII-lea, pantofii au continuat să fie un articol de încălţăminte unisex. De-alungul anilor, pantofii cu toc purtaţi de bărbaţi au început să se diferenţieze de cei purtaţi de femei. Încălţăminte domnilor a devenit, în timp, din ce în ce mai comodă, în timp ce tocurile purtate de femei au devenit, treptat, din ce în ce mai incomode.

Stiletto, armă de seducţie

Pantofii cu toc cui sau stiletto sunt consideraţi astăzi un simbol al seducţiei. Denumirea de stiletto se referă la tocul pantofilor şi provine din limba italiană, de la cuvântul stiletto care înseamnă stilet (pumnal). Denumirea a fost utilizată pentru prima dată în preajma anilor 1930 şi primele dovezi despre apariţia pantofilor cu toc cui datează din 1940.

Se spune că primii pantofi stiletto ar fi fost creaţi Andre Perugia pentru o celebră cântăreaţă. Deşi, în timp, au apărut cercetări ale medicilor care au scos la iveală faptul că purtarea tocurilor cui deformează piciorul, dăunând musculaturii şi oaselor, femeile continuă să poarte tocurile cui pentru a obţine o ţinută cât mai senzuală şi elegantă, deoarece înălţimea tocului modifică întreaga postură a corpului.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare