Căsătorie cu ghinion pentru poetul Grigore Alexandrescu: s-a îmbolnăvit grav la patru zile de la nuntă

Unul dintre cei mai importanți poeți ai țării, Grigore
Alexandrescu, a suferit ultimii 25 de ani din viață de alienație mintală.

Născut la Târgoviște, în anul
1810, poetul Grigore Alexandrescu a rămas încă din copilărie orfan, după ce
i-au decedat ambii părinți. El a luat calea Bucureștiului, unde trăia un unchi
de-al său, Ieremia. Înzestrat cu o inteligență aparte și cu o memorie
extraordinară, Grigore Alexandrescu reușește să-l uimească Ion Heliade
Rădulescu cu talentul său poetic, acesta din urmă publicându-l în revistele pe
care le deținea. Pentru o vreme, Grigore Alexandrescu a fost chiar ofițer de
armată, fiind pentru patru ani diriguitorul Vamei din Focșani, dar a
demisionat, nefiind pe placul său.

Poetul a revenit la Focșani,
în anul 1845, unde pe 5 septembrie a avut loc nunta Marițicăi Văcărescu cu
Gheorghe Bibescu. Atunci, poetul i-a înmânat viitoarei doamne Bibescu un așa
zis cântec de nuntă, compus în cinstea mirilor și publicat în ziarul “Vestitotul românesc”, din care rezultă mai mult un mesaj politic, cu idei
unioniste.

„Putea oare bănui poetul atunci
că, peste 15 ani, revenind în acelaşi oraş, avea să-şi celebreze propria sa
căsătorie cu o fiică a plaiurilor focșănene?  Desigur că nu. În 1859, după suirea lui Alexandru
Ioan Cuza în scaunul Principatelor Unite, Grigore Alexandrescu a ocupat mai
multe posturi importante: director al Departamentului Cultului şi al
Instrucţiei Publice şi apoi ministru ad-interim al aceluiaşi Departament. În
1860 a fost trimis din nou la Focşani ca membru al Comisiei Centrale, fiind
numit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 30 martie, odată cu Ştefan Golescu,
Manoil Angelescu şi fostul clucer Evghenie Predescu”, precizează istoricul
focșănean Horia Dumitrescu.

În Comisia Centrală  de la Focșani Grigore Alexandrescu a lucrat
alături de reprezentanți din Muntenia și Moldova și era răsplătit pentru munca
sa cu 5000 de lei pe lună, din care 2000 de lei erau socotiți ca subventie.

Aici s-a împrietenit cu poetul
focșănean D. Dăscălescu, al cărui tată era originar din Târgoviște, unde se
născuse Alexandrescu. Prin intermediul lui Dăscălescu, Grigore Alexandrescu,
care avea pe atunci 50 de ani, a făcut cunoștință cu Raluca, fata spătarului
Gavril Stamatin, familie de vază în oraș.

Alexandrescu
a descris-o ca fiind  ,,o fiinţă
oacheşă, nu frumoasă, însă blajină, ascunzând un trup abundent sub largile foi
de tafta”.

Pe data
de 29 mai a anului 1860, în biserica Stamatinești a avut loc nunta poetului cu
Raluca Stamatin, naș fiind Ștefan Golescu, președintele Comisiei Centrale. A
fost îneputul sfârșitului pentru poet, întrucât încep primele semne de alienare mintală, care îl vor devasta periodic, până
la sârşitul vieţii.

“La nici
patru zile de la nuntă se dezlănţuie teribila dramă, de pe urma căreia , cum
scrie George Călinescu,  poetul avea să
se clatine „un sfert de veac între eroare şi luciditate, sau cel puţin între
demnitate şi un sentiment atroce de umilinţă şi ruşine.” La 14 iunie 1860
poetul era scos din Comisia Centrală pentru ,,boală grea, care îl pune în
neputinţă de a mai ocupa această funcţie”, fiind numit în locul său Gr.
Arghiropol”, precizează istoricul Horia Dumitrescu.

Până la sfârșitul vieții a mai
avut câteva încercări literare, dar își spusese deja cuvântul ca poet și
fabulist. A murit sărac, la București, în anul 1885, iar despre nepăsarea
autorităților și semenilor Vasile Alecsandri a scris următoarele: „Moartea bietului Alexandrescu nu m-a mâhnit
atât de mult (căci el era mort de mai mulți ani), cât m-a mâhnit nepăsarea
generației actuale în privirea lui și uitarea în care căzuse renumele lui,
odinioară strălucit.”