7.7 C
Londra
luni, ianuarie 19, 2026

Ce a făcut un fan al lui Dinamo pentru Cătălin Cîrjan când căpitanul a urcat în PCH

Cătălin Cîrjan, căpitanul lui Dinamo București, a trăit finalul meciului câștigat cu 1-0 împotriva celor de la Universitatea Cluj direct în mijlocul suporterilor, în Peluza Cătălin Hîldan.

Momentul a fost marcat de un gest aparte venit din partea unui fan dinamovist atunci când căpitanul formației bucureștene a ajuns în peluză.

Cătălin Cîrjan, direct în peluză!

Cîrjan a început partida ca titular și a fost înlocuit în minutul 87, când locul său a fost luat de Giorgi Milanov. Imediat după schimbare, mijlocașul a alergat spre Peluza Cătălin Hîldan și a urcat în tribunele Arenei Naționale, unde s-a alăturat ultrașilor dinamoviști pentru ultimele minute ale meciului.

Căpitanul „câinilor” a dat mâna cu suporterii aflați pe primul rând și a început să cânte alături de galerie, în timp ce din peluză se auzea „Ale, ale, FC Dinamo ale, ale”. În acel moment, unul dintre fani s-a dezbrăcat de geacă și i-a oferit-o lui Cîrjan, care se afla în mijlocul galeriei.

După încheierea partidei, acesta a coborât din tribună și s-a alăturat colegilor pentru salutul adresat fanilor, după victoria care a urcat-o pe Dinamo, cel puțin temporar, pe locul al doilea în clasament, la un punct de liderul Rapid. Ultrașii dinamoviști l-au chemat la final și pe antrenorul Zeljko Kopic, dar și pe Florentin Petre, care a împlinit recent 50 de ani. „Sărbătoarea” din Peluza Cătălin Hîldan a continuat câteva minute bune după terminarea jocului.

Cătălin Cîrjan este unul dintre cei mai importanți jucători din lotul lui Dinamo în acest sezon. Mijlocașul a bifat 24 de meciuri în Superligă, a marcat 4 goluri și a oferit 5 pase decisive. Recent, acesta a refuzat o ofertă importantă din punct de vedere financiar venită de la Metalist 1925, alegând să rămână la Dinamo. Cîrjan este cotat la aproximativ 2,5 milioane de euro.

De ce a refuzat Cătălin Cîrjan oferta din Ucraina

Fotbalistul lui Dinamo a vorbit despre motivele pentru care a refuzat oferta din Ucraina.

„Am văzut și eu, au fost foarte multe știri, dar, sincer, gândul meu a fost tot la fotbal. Ce să zic, s-a vorbit foarte mult despre asta, că a fost o ofertă foarte bună, avantajoasă și pentru club. Am avut puțin de gândit, dar eu așa am fost crescut. Nu totul se rezumă la bani în viață, cel puțin asta credem eu și familia mea.

Reclama Google

Nu cred că era un pas în față pe plan fotbalistic și, nu în ultimul rând, am făcut o promisiune suflării dinamoviste. Am spus că vreau să iau titlul și vreau să duc această promisiune la capăt. Vreau să dau tot ce am mai bun în aceste șase luni. Chiar simt că putem. Suntem într-o poziție bună și îmi doresc din suflet ca suporterii să vină alături de noi la stadion și să luăm titlul”, a declarat Cătălin Cîrjan.

Sursa – ProSport

Alătură-te lumii incitante a tranzacționării criptomonedelor cu ByBit! Ca trader nou, poți beneficia de un bonus de 10 $ și de până la 1.000 $ în recompense când te înregistrezi folosind link-ul nostru de referință. Cu platforma ușor de utilizat și instrumentele avansate de tranzacționare ale ByBit, poți profita de volatilitatea criptomonedelor și să obții potențiale profituri mari. Nu rata această oportunitate – înregistrează-te acum și începe să tranzacționezi!



Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare