14.3 C
Londra
marți, iulie 5, 2022

Ce ar putea face statul pentru limitarea creșterii prețurilor în UK

Ministrul finanțelor, Rishi Sunak, se confruntă cu noi apeluri de a reduce TVA, după ce ultimele date au arătat că inflația a ajuns într-adevăr la cel mai mare nivel din ultimii 40 de ani.

Costul vieții a crescut cu 9,1% în luna mai, față de 9% în aprilie, cel mai mare nivel din 1982 până acum, din cauza scumpirilor accentuate înregistrate îndeosebi la alimente și la carburanți, a comunicat marți Oficiul Național pentru Statistică (ONS).

Banca Angliei a avertizat că inflația ar putea atinge însă și 11% în toamnă, astfel încât guvernul este din nou sub presiunea de a lua măsuri pentru a atenua impactul social al crizei costului vieții.

Președintele lanțului de supermarketuri Asda, Stuart Rose, a propus ideea unei reduceri de TVA pentru a reduce ritmul în care urcă prețurile. „Știu că guvernul este foarte reticent să apeleze din nou la propriul buzunar, pentru că a acumulat datorii enorme în urma pandemiei. Dar aceasta este o criză de proporții similare cu ale pandemiei, iar oamenii ar putea fi afectați mult mai mult decât ne-a afectat Covid-19. Este momentul ca miniștrii să facă mai mult, și i-aș îndemna să facă mai mult pentru oamenii cu veniturile cele mai mici”, a declarat Lord Rose pentru BBC.

Cancelarul Rishi Sunak a rezistat până acum apelurilor din partea unor colegi de cabinet și parlamentari conservatori de a reduce impozitele pe venit sau de a adopta măsuri temporare de reducere a TVA și a accizelor pentru a atenua criza.

Folosim toate instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a reduce inflația și a combate creșterea prețurilor. Știu că oamenii sunt îngrijorați de creșterea costului vieții, motiv pentru care am luat măsuri specifice pentru a ajuta familiile, oferind 1.200 de lire sterline celor opt milioane de gospodării care sunt cele mai vulnerabile”, a replicat Sunak.

ONS a comunicat că majorarea inflației a fost determinată în mare parte de prețurile alimentelor, care au crescut cu 8,7% din mai 2021 până în mai 2022. Cele mai mari contribuții la această evoluție au provenit de la vânzările de pâine, cereale și carne.

În același timp, costul combustibilului a alimentat și el inflația, cu prețuri medii record la benzină de 165,9 pence pe litru în mai 2022, comparativ cu 127,2 pence pe litru cu un an înainte. ONS a calculat că în ultimele 12 luni majorarea de preț la carburanți a fost de 32,8%, cea mai mare din ianuarie 1989 până acum. Războiul din Ucraina va adăuga probabil noi presiuni asupra prețurilor în lunile următoare.

Economistul-șef al ONS, Grant Fitzner, a remarcat și prețul mărfurilor care ies din fabrici, despre care spune că „a crescut cu cel mai rapid ritm din ultimii 45 de ani”, precum și costul materiilor prime, care „a crescut cu cel mai rapid ritm înregistrat vreodată de când se fac statistici”. Toate acestea duc la temeri că inflația ar putea rămâne ridicată mai mult timp, ceea ce va conduce la mai multe cereri de creștere a salariilor, soldate cu noi posibile greve, din partea lucrătorilor din sectoarele public și privat.

Și prețurile locuințelor au crescut, a raportat ONS într-o statistică separată, care arată situația de până în luna aprilie. Față de o scumpire cu 9,7% din martie 2021 până în martie 2022, la nivelul lunii aprilie scumpirea anuală a ajuns la 12,4%, astfel încât prețul mediu al unei locuințe din UK a ajuns la 281.000 de lire în aprilie, cu 31.000 de lire mai mult decât în aprilie anul trecut.

Sofia Neagu © 23.06.2022


Sursa – Diaspora UK

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Stiri Recente UK
Stiri Similare