Din datele oficiale preliminarii, la nivelul anului 2022 în Marea Britanie au existat în total aproximativ 136.000 de victime ale accidentelor rutiere.
Indiferent cum a fost provocat un accident, o astfel de experiență poate fi traumatizantă dar și stresantă, din cauza multiplelor implicații pe care le poate avea.
Dacă ești conducător auto în Marea Britanie, e bine să știi că simpla cunoaștere a pașilor pe care trebuie să-i urmezi în cazul unei coliziuni te poate ajuta să gestionezi situația astfel încât să-ți protejezi drepturile și, dacă s-au produs daune, să fii despăgubit în mod corespunzător de către compania de asigurări.
Află din acest articol care sunt pașii de urmat după un accident rutier, când este obligatoriu să anunți poliția, ce să faci dacă celălalt șofer nu are asigurare auto etc.
Accesează informațiile care te interesează printr-un click pe oricare dintre subtitlurile de mai jos:
Când este obligatoriu să raportezi poliției un accident rutier
Conform site-ului Poliției Metropolitane, legea definește ca fiind un accident rutier raportabil o coliziune care implică un vehicul cu propulsie mecanică pe o stradă sau în altă zonă publică, care cauzează:
- vătămări sau daune oricărei persoane – în afară de șoferul acelui vehicul
- vătămări unui animal – în afara unuia care este transportat în acel vehicul. Un animal este considerat a fi: cal, bovină, măgar, catâr, oaie, porc, capră sau câine. (Se pot raporta de asemenea coliziunile care implică cerbi, deși din punct de vedere legal nu este obligatoriu.)
- deteriorarea unui vehicul – în afara celui care a cauzat coliziunea
- daune proprietății construite pe, atașate la, crescute în sau care face parte din terenul unde este amplasată strada.
Este obligatoriu să anunți poliția la numărul 999, în următoarele cazuri:
- dacă există persoane aflate în pericol
- dacă există vreun rănit
- în situația în care suspectezi că s-a comis o încălcare a regulilor de circulație sau o infracțiune gravă
- coliziunea a cauzat blocarea carosabilului, sau o obstrucționare a drumului care poate fi periculoasă pentru ceilalți participanți la trafic
- dacă celelalte părți implicate au plecat de la locul accidentului și nu ai putut obține de la acestea informațiile necesare
- dacă prin natura coliziunii au fost provocate alte pagube materiale, cum ar fi cele aduse unei proprietăți
- dacă daunele provocate autoturismelor implicate sunt semnificative.
Dacă nu se aplică nicuna dintre condițiile de mai sus, nu este necesar să anunți poliția. În Marea Britanie, incidentele auto lipsite de gravitate, precum mici zgârieturi sau tamponări fără consecințe se pot gestiona în particular împreună cu celălalt șofer, fără implicarea autorităților.
Pași de urmat în caz de accident rutier
Dacă ești implicat într-un accident auto în Marea Britanie:
1. Oprește la locul accidentului, imediat ce poți face asta în condiții de siguranță – aceasta este o cerință legală.
Nu părăsi locul în care s-a petrecut coliziunea. Dacă faci asta, se poate considera că ai fugit de la locul accidentului, ceea ce reprezintă o infracțiune penală. În Marea Britanie, sancțiunile maxime pentru fuga de la locul accidentului includ:
- o amendă nelimitată
- între cinci și zece puncte de penalizare
- până la șase luni de închisoare
- o instanță de judecată ți-ar putea retrage permisul de conducere.
În aplicarea sancțiunilor vor fi luate în considerare circumstanțele incidentului și nivelul tău de implicare. În plus, dacă permisul tău de conducere avea deja puncte de penalizare dintr-o altă infracțiune rutieră, cresc șansele să primești o pedeapsă sporită.
2. Oprește motorul mașinii.
3. Activează luminile de avarie.
4. Verifică dacă tu sau orice alt pasager implicat ați suferit vătămări. Dacă există răniți, sună de urgență la 999 și cheamă o ambulanță.
Ține cont de faptul că în cazul în care corpul tău a suferit un șoc în urma accidentului, sunt șanse să nu resimți imediat posibilele traume fizice existente. Chiar dacă ele se vor manifesta a doua zi, sau în zilele următoare, e bine să te consulte un medic.
5. Schimbă informații cu toate celelalte persoane implicate – numele și adresa celuilalt șofer, numele și adresa posesorului acelui vehicul (dacă nu este chiar șoferul), numărul de înmatriculare al autoturismului, detalii despre asigurarea auto.
Conform legii Road Traffic Act 1998, conducătorilor auto le este interzis să refuze comunicarea informațiilor relevante și a datelor personale, dacă:
- vreunul dintre indivizii implicați în incident este rănit
- un vehicul este avariat
- o proprietate este distrusă sau parțial distrusă
- un animal este ucis sau rănit.
Dacă nu oferi datele de care va fi nevoie, acest lucru este asimilat refuzului de a opri la locul accidentului, cu repercusiunile aferente.
Dacă întâmpini dificultăți în obținerea unor informații relevante de la vreuna dintre persoanele implicate, sau acestea au plecat fără să le ofere, anunță poliția, în timp ce te afli încă la locul accidentului. Pentru asta, va trebui să-ți notezi numărul de înmatriculare al vehiculului respectiv. Dacă nu ai reușit să faci asta și există martori, cere-le ajutorul în acest sens.
De asemenea, ar putea fi util să obții numele și numerele de legitimație ale ofițerilor de poliție prezenți, dacă este cazul.
6. Oferă detalii despre asigurarea ta auto, dacă ți se solicită.
7. Măsuri suplimentare pe care ar trebui să le iei la locul accidentului:
- documentează accidentul: dacă este posibil, fotografiază cu telefonul mobil locul coliziunii, evidențiind daunele suferite. Acest lucru poate fi util în procesul de revendicare a despăgubirii de la compania de asigurări. De asemenea, notează detalii precum: data și ora la care a avut loc accidentul, o scurtă descriere a ceea ce s-a întâmplat, ce vătămări au suferit părțile implicate (dacă este cazul), brand-ul, modelul și culoarea autoturismelor implicate în coliziune. Menționează cum erau vremea și vizibilitatea la momentul coliziunii, care era starea carosabilului etc.
- dacă există martori ai accidentului, strânge informații precum numele și datele lor de contact. Acestea pot fi utile în eventualitatea în care vor trebui clarificate circumstanțele accidentului.
Moduri în care poți raporta un accident de mașină în UK
Dacă există răniți sau persoane aflate în pericol, sună cât poți de repede la numărul 999. Dacă ai o deficiență de auz sau de vorbire, utilizează serviciul de textphone la numărul 18000, sau trimite un mesaj text la numărul 999 – cu mențiunea că trebuie să fii înregistrat înainte la serviciul emergencySMS.
De asemenea, ai posibilitatea să raportezi accidentul în care ești implicat, sau al cărui martor ești:
- online, la această adresă a site-ului Poliției Metropolitane. Urmează pașii de completare a formularului redați pe site. După ce ai depus formularul online, descarcă și păstrează o copie a acestuia. Nu uita să notezi numărul de referință al fomularului, pentru a-l trimite companiei de asigurări
- la o secție de poliție. Trebuie să anunți accidentul cât mai curând posibil, în termen de 24 de ore de la coliziune.
De asemenea, nu uita să notifici și compania de asigurări în temenul stabilit conform poliței de asigurare, oferind numărul de referință al raportului depus la poliție.
Anunță și compania pentru care lucrezi, în situația în care ești implicat într-un accident auto în timp ce conduci un autoturism care îi aparține. Probabil vei avea colegi abilitați să gestioneze relația cu compania de asigurări și să ia legătura cu aceasta.
Imediat după accident, sunt șanse destul de mari să nu-ți dai seama foarte clar cum s-au întâmplat lucrurile și din vina cui. În cazul în care nu ești sigur că accidentul s-a produs din vina ta, site-ul Citizen’s Advice și alte publicații care abordează subiectul accidentelor auto sfătuiesc să nu te declari vinovat la fața locului. În aceeași ordine de idei, evită să-ți ceri scuze, ceea ce ar putea fi interpretat ca o recunoaștere a vinovăției.
Luând vina asupra ta, chiar dacă în realitate celălalt conducător auto este răspunzător pentru coliziune, ai putea să-ți pierzi dreptul de a obține compensație de la acesta pentru pierderile suferite.
Poți lăsa evaluarea dovezilor și analiza probelor la latitudinea autorităților, pentru a pentru a afla ce s-a întâmplat. Dacă ofițerii de poliție de la fața locului îți pun întrebări, este recomandat să oferi răspunsuri cât mai simple și să eviți să-ți exprimi opinia.
În ultimă instanță însă, chiar dacă ai sugerat sau chiar ai admis că ai fi vinovat, dacă se demonstrează că nu tu ai fost culpabil, probabil compania ta de asigurări va acționa în consecință.
Ce se întâmplă după ce raportezi un accident rutier?
Raportul tău va fi evaluat. Vei fi contactat doar în eventualitatea în care va trebui să te prezinți la tribunal, sau dacă e nevoie de informații suplimentare, cum ar fi o declarație în calitate de martor.
Dacă ai raportat o coliziune fără vătămări sau fără nicio acuzație de conducere necorespunzătoare, este puțin probabil să fii contactat din nou de poliție.
Dacă în cadrul raportării accidentului ai făcut o acuzație, după ce raportul va fi evaluat de poliție:
- fie nu se va da curs acuzației (deși datele pe care le-ai oferit pot fi folosite cu scop informativ) și nu vei fi contactat
- fie se vor lua măsuri și se va emite o Notificare de Intenție de Urmărire Penală („Notice of Intended Prosecution”) împotriva presupusului autor. Acest lucru se va întâmpla fără ca persoana care a raportat să fie contactată. Persoana care a raportat accidentul va fi contactată doar în situația puțin probabilă în care cazul va merge în instanță.
Cum poți fi despăgubit de compania de asigurări
Dacă ai fost implicat într-un accident auto în UK, trebuie să informezi în timp util compania de asigurare, chiar dacă nu intenționezi să depui o cerere de despăgubire.
În general, în afară de persoana din vina căreia s-a produs accidentul, orice individ implicat poate avea dreptul de a cere despăgubiri pentru prejudiciile suferite.
Conform site-ului Citizen’s Advice, dacă ai asigurare auto completă (o poliță „comprehensive”), ar putea înainta o cerere de despăgubire direct companiei de asigurări cu care lucrezi. Ar putea exista însă un inconvenient. În cazul în care aceasta nu poate recupera banii de la compania de asigurare a celuilalt șofer, ți-ai putea pierde bonusul de care beneficiezi pentru istoricul tău lispsit de daune. În UK, acesta se numește „no claims discount” sau „no claims bonus”.
În plus, ai posibilitatea să faci o cerere către compania de asigurare a celuilalt șofer pentru orice daună care nu este acoperită de propria ta poliță. Acestea se numesc pierderi neasigurate și pot acoperi cheltuielile cu transportul în timp ce propriul tău vehicul este reparat, eventualele pierderi de venituri, vătămări corporale etc.
Pentru a face o cerere, obține un formular de la compania ta de asigurare sau contactează compania de asigurare a celuilalt șofer, oferind detalii despre accident și numărul de poliță al acestuia. Informează-ți compania de asigurare despre martorii independenți și trimite declarațiile acestora, dacă ai posibilitatea. Dacă ai folosit un broker sau un agent pentru a-ți cumpăra polița, aceștia ar putea să te ajute. Asigură-te că păstrezi copii ale tuturor documentelor.
Dacă ai asigurare de tip „Third Party” ar trebui să faci o cerere împotriva celuilalt șofer și să permiți companiei de asigurare să decidă cine este responsabil pentru accident. Dacă se adeverește că tu ești responsabil, va trebui să plătești pentru reparațiile propriului vehicul.
Pentru a cere daunele de la celălalt șofer, comunică-i în scris că vrei să depui o cerere către el. În cazul în care acesta conducea un vehicul de serviciu, anunță și compania respective. În plus, informează compania ta de asigurare că ai făcut acest lucru. Celălalt șofer ar trebui să raporteze accidentul propriei sale companii de asigurare.
Dacă ai fost implicat într-un accident și primești un formular de cerere de la celălalt șofer sau din partea companiei sale de asigurare, trimite aceste documente către propriul tău asigurator auto.
Ce poți face dacă celălalt șofer nu are asigurare auto
În primul rând, nu uita că trebuie să strângi toate informațiile referitoare la accident, inclusiv datele martorilor etc.
În Regatul Unit, este illegal să conduci un vehicul neasigurat. Ca să afli rapid dacă celălalt șofer are asigurare validă, accesează Baza de Date a Asigurărilor Auto (The Motor Insurance Database, sau MIB). Acesta este un registru național, în care figurează toate autoturismele înmatriculate în Marea Britanie. Începând cu luna aprilie 2023, acest serviciu costă £10.
Iată ce trebuie să faci:
Similar, poți verifica în mod gratuit prin aplicația askMID dacă propriul tău autoturism este asigurat, folosind acest link.
Conform site-ului oficial al guvernului Marii Britanii, dacă greșeala celuilalt șofer a cauzat accidentul iar acesta nu are asigurare sau a fugit de la locul faptei, poți solicita despăgubirea de la Biroul de Asigurări Auto (MIB).
Dacă ai o asigurare obligatorie de tip „third-party”, incendiu și foc (TPFT) sau o asigurare simplă „third-party” (TPO), singura variantă de a fi despăgubit este prin intermediul MIB.
Pentru a depune o cerere către MIB:
Dacă deții o asigurare completă, poți înainta o cerere către propria ta companie de asigurări.
Ține cont de faptul că nu vei putea pretinde daune dacă ai fost rănit fiind pasager într-un vehicul condus de un șofer neasigurat și ai știut sau ar fi trebuit să știi că nu avea asigurare.
Rodica Iuliana © 30.11.2023
Sursa – Diaspora UK
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂