2.9 C
Londra
sâmbătă, martie 2, 2024

Ce să mănânci după o criză de fiere. Lista alimentelor care nu irită vezica biliară

Criza de fiere, cunoscută și sub numele de colică biliară, este o afecțiune care apare atunci când fluxul normal de bilă este blocat sau îngreunat în interiorul vezicii biliare. Alimentația nepotrivită o poate agrava, motiv pentru care este bine de știut ce trebuie să mâncați în astfel de situații.

Reclama Google

Carnea slabă de pui și cartofii la cuptor, printre alimentele permise FOTO Shutterstocj

Ce e permis să mănânci

  • Legume fierte sau aburite: cartofii, morcovii, dovlecii, conopida și sparanghelul sunt exemple de legume bune care sunt ușor digerabile și nu irită vezica biliară;
  • Fructe neacide: merele coapte, perele și bananele sunt opțiuni bune pentru a vă asigura nutrienți și fibre, fără a agrava simptomele digestive;
  • Proteine slabe: carnea slabă de pui sau de curcan fiartă sau la grătar poate fi tolerată de multe persoane și furnizează proteine esențiale, fără a supraîncărca sistemul digestiv;
  • Cereale integrale: orezul alb sau brun, făina de ovăz și pâinea integrală prîjită sunt surse de carbohidrați care sunt ușor digerabile și pot oferi energie fără a provoca disconfort;
  • Lactate cu conținut scăzut de grăsimi: produsele lactate cum ar fi iaurtul simplu, brânza de vaci sau laptele degresat, pot fi tolerate de unele persoane și pot oferi proteine și calciu;
  • Grăsimi sănătoase: uleiurile vegetale nerafinate, cum ar fi uleiul de măsline extravirgin sau uleiul de cocos, pot fi incluse cu moderare în dietă după o criza de fiere.

Este important să consumați alimente în porții mici pentru a le identifica pe cele care vă provoacă disconfort sau o criză de fiere. De asemenea, este esențial să beți multă apă, pentru a va menține hidratați și pentru a ajuta la eliminarea toxinelor din organism”, arată catena.ro.

Zahărul și acidul agravează starea

De asemenea, este important de evitat carnea roșie grasă, ouăle sau anumite tipuri de brânzeturi și produse lectate integrale. Nici alcoolul nu este prieten cu veizca biliară, motiv pentru care trebuie exclus. Mai mult, băuturile pot agrava inflamația. Și cofeina poate stimula producția de bilă, ducând la spasme ale vezicii biliare. În timpul unei crize de fiere, limitați sau evitați consumul de cafea, ceai și alte băuturi cofeinizate.

Alimentele acide și bogate în zahăr trebuie evitate pe cât de mult posibil. Este vorba despre citrice, sucurile de fructe acide, băuturile carbogazoase și alte alimente și băuturi bogate în zahăr, deoarece acestea pot agrava simptomele digestive.

Conform sursei citate, hidratarea adecvată poate ajuta la menținerea fluidității bilei și la prevenirea formării pietrelor biliare. Consumați cel puțin 2 litri de apă pe zi.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare