10.4 C
Londra
marți, aprilie 1, 2025

Ce se întâmplă în corp dacă bei cafea neagră zilnic timp de o lună. Beneficii, riscuri și cum să eviți efectele adverse

Pentru mulți, ziua nu începe cu adevărat fără o ceașcă de cafea neagră. Cunoscută pentru aroma sa intensă și conținutul ridicat de cofeină, aceasta oferă un impuls rapid de energie și poate stimula metabolismul. Însă ce efecte are, de fapt, asupra corpului tău dacă o consumi zilnic timp de o lună?

Reclama Google

Efectele cafelei negre băute regulat timp de o lună sunt fascinante Foto Istock

Dr. Pranav Honnavara Srinivasan, consultant
senior gastroenterolog la Fortis Bengaluru, explică pentru indianexpress.com:
„Băutul zilnic de cafea neagră timp de o lună poate oferi mai multe beneficii
potențiale pentru 
sănătate, dintre care multe sunt legate de conținutul său
bogat de antioxidanți, cofeină și nutrienți esențiali precum vitaminele B”.

Totuși,
există și riscuri pe care trebuie să le iei în considerare.

Beneficiile cafeinei: de la concentrare și energie la sănătatea metabolică

Cafeaua neagră este mai mult decât o simplă băutură de dimineață; este un aliat al energiei și al concentrării pe parcursul zilei. Deși mulți o consumă pentru a începe ziua cu un impuls de vitalitate, efectele sale asupra organismului sunt mult mai complexe. Pe lângă faptul că te ajută să te simți mai alert, cafeaua poate aduce o serie de beneficii suplimentare, de la îmbunătățirea performanței fizice la accelerarea metabolismului.

Descoperă cum o ceașcă de cafea poate influența pozitiv sănătatea ta pe termen lung. iată ce beneficii aduce cafeina:

  • Creșterea atenției mentale și a concentrării

Unul dintre cele mai rapide beneficii ale consumului de cafea neagră este efectul său asupra vigilenței mentale. Cafeina din cafea acționează ca un stimulator al sistemului nervos central, blocând receptorii de adenozină din creier și favorizând eliberarea neurotransmițătorilor precum dopamina și norepinefrina.

  • Performanță fizică îmbunătățită

Cafeina este, de asemenea, cunoscută pentru creșterea nivelurilor de adrenalină din sânge, ceea ce poate îmbunătăți performanța fizică prin pregătirea corpului pentru eforturi fizice.

  • Metabolism accelerat și arderea grăsimilor

Cafeaua neagră este recunoscută pentru capacitatea sa de a stimula metabolismul, crescându-l cu 3-11%, ceea ce ajută la arderea mai eficientă a grăsimilor.Conținutul de cafeină stimulează termogeneza — procesul prin care corpul produce căldură și energie din digestia alimentelor.

  • Sursă bogată de antioxidanți

Cafeaua este plină de antioxidanți, care ajută la combaterea radicalilor liberi din organism. Acești antioxidanți pot reduce inflamațiile și susțin sănătatea celulară generală.

Dezavantaje: Cum influențează cafeina starea de spirit, somnul și sănătatea mentală

Cafeina are un impact pozitiv asupra stării de spirit, stimulând eliberarea dopaminei, un neurotransmițător asociat cu sentimentele de plăcere și recompensă. Totuși, consumul excesiv de cafeină poate duce la creșterea nivelului de anxietate, neliniște și iritabilitate, mai ales în cazul celor mai sensibili la stimulente. Acest efect apare deoarece cafeina stimulează producția de cortizol, ceea ce poate agrava reacțiile la stres”, explică specialistul.

De asemenea, cafeina poate interfera cu somnul, blocând receptorii de adenozină, care joacă un rol esențial în reglarea acestuia. Consumată zilnic timp de o lună, fără a se ține cont de momentul consumului, poate duce la un deficit de somn, afectând sănătatea generală și bunăstarea.

De aceea, se recomandă evitarea consumului de cafea cu cel puțin șase ore înainte de culcare, pentru a minimiza impactul asupra somnului. „Pe parcursul unei luni, efectele pozitive asupra stării de spirit și vigilenței mentale pot persista, dar și efectele negative asupra anxietății și somnului pot apărea atunci când consumul nu este moderat. Găsirea unui echilibru este esențială pentru a te bucura de beneficiile cafelei negre, fără a te confrunta cu efectele adverse”,  menționează dr. Srinivasan.

De ce nu ar trebui să bei cafea neagră pe stomacul gol

Consumul de cafea neagră pe stomacul gol este o practică destul de comună, însă poate avea efecte negative asupra digestiei și sănătății generale, explică dr. Srinivasan: „Cafeaua, în special cafeaua neagră, poate stimula producția de acid gastric (acid clorhidric). Când este consumată pe stomacul gol, aceasta poate duce la o creștere a acidității gastrice, ceea ce poate provoca disconfort, reflux acid sau arsuri la stomac”.

Cafeaua este cunoscută pentru faptul că influențează compoziția florei intestinale. Deși consumul moderat de cafea a fost asociat cu o diversitate microbiană mai mare, băutul acesteia pe stomacul gol poate duce uneori la un dezechilibru al bacteriilor intestinale, provocând probleme digestive, cum ar fi balonarea, crampele sau diareea, în anumite cazuri.

Specialistul atrage atenția și asupra faptului că, atunci când este consumată pe stomacul gol, cafeaua duce la o absorbție rapidă a cofeinei, ceea ce poate provoca o creștere a nivelului de cortizol (hormonul stresului): „Acest lucru poate duce la apariția unor stări de anxietate, neliniște și chiar atacuri de panică la persoanele sensibile, în special la cei care sunt deja predispuși la tulburări de anxietate”.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare