19.7 C
Londra
luni, august 15, 2022

Ce sumă poți primi dacă te întorci și te restabilești în România – Romani in UK

Românii din diaspora care vor să revină în țară pot beneficia la întoarcere de o primă de reinstalare, dacă au lucrat cel puțin trei ani în străinătate, chiar dacă perioada lucrată nu a fost continuă.

Reclama Google

Reamintesc românilor care vor să revină acasă că pot beneficia de o primă de 12.500 de lei, plătibilă în două tranșe, dacă se angajează”, a comunicat vineri Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii, după o reuniune a grupului de lucru pentru repatrierea forței de muncă românești din străinătate, coordonat de consilierii prezidențiali Sandra Pralong și Diana Păun.

Conform legilor în vigoare, cetățenii români care au lucrat în țările UE sau în Spațiul Economic European (UE plus Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) pe o perioadă de cel puțin 36 de luni pot cere, la întoarcerea în țară, o primă de reinstalare.

Cum UK a făcut parte din UE, aceasta se aplică și românilor care au lucrat în Regatul Unit în anii dinainte de Brexit, iar legea nu cere ca perioada de 36 de luni să fi fost neîntreruptă, a confirmat Vasilcoiu.

Cuantumul primei este de 12.500 de lei pentru o persoană fără loc de muncă ce îşi schimbă domiciliul pentru a se angaja, respectiv de 15.500 de lei pentru o persoană fără loc de muncă ce îşi schimbă domiciliul pentru a se angaja şi care este însoţită şi de membrii familiei. Dacă ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 lei, iar celălalt va primi o primă de instalare în cuantum de 3.500 lei.

Potrivit legislației românești în vigoare, dacă persoanelor care îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare li se asigură de către angajator sau de autoritățile publice locale sau centrale locuință de serviciu sau suportarea cheltuielilor aferente din fonduri ale angajatorului sau fonduri publice, acestea beneficiază, fiecare, doar de o primă de instalare în cuantum de 3.500 lei în loc de 12.500 lei, respectiv 6.500 lei în loc de 15.500 de lei.

Prima se acordă în 2 tranșe: jumătate la data instalării, iar cealaltă jumătate după expirarea unei perioade de 12 luni de la angajare. Totuși, persoanele care beneficiază de prime au dreptul la menţinerea acestora şi dacă pe parcursul celor 12 luni le încetează raportul de serviciu la angajatorul lor și se încadrează în termen de 30 de zile la un alt angajator, în aceleaşi condiţii. Nu pot încasa însă primă de instalare persoanele care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani.

Ca să poată încasa prima, un român întors din străinătate trebuie să se angajeze în localitatea de domiciliu ori reşedinţă sau în localităţile învecinate acesteia, iar localitatea respectivă să se afle într-una din zonele prevăzute în Planul naţional de mobilitate.

Formularele de cerere și lista documentelor necesare pentru obținerea primei se solicită de la sediul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă unde se găsește domiciliul sau reședința solicitantului, iar unele agenții le și publică pe site-urile lor, după caz. Legislația care reglementează primele de instalare se găsește aici, respectiv aici.

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a pus la dispoziția românilor din străinătate care vor să se repatrieze și un Ghid de reîntoarcere, unde oferă pe scurt informații despre această primă, ca și despre reînnoirea actelor de identitate, repatrierea bunurilor, echivalarea studiilor, accesarea serviciilor medicale și sociale, regimul de impozitare, precum și diverse oportunități de investiții.

Georgian Dumitru © 25.06.2022


Sursa – Diaspora UK

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Stiri Recente UK
Stiri Similare