11.8 C
Londra
sâmbătă, noiembrie 15, 2025

Cel mai vestit Mărțișor, casa lui Tudor Arghezi. Obiceiul care a dat numele străzii din vechea mahala bucureșteană VIDEO

Pe strada Mărţişor din
București se află casa unde Tudor Arghezi a trăit alături de familia sa, între anii
1930 şi 1967. Mahalaua unde altădată erau numai mărăcini a devenit un „cuib fermecat, ca de cocori albaștri“.

Reclama Google

„Mărțișorul
este patria literaturii mele
” spunea Tudor Arghezi despre casa în care a trăit,
a scris și a
muncit.  „Când m-am aşezat eu aici, totul era pustiu. A trebuit să fac
pionierat. M-am luptat cu primarii şi am introdus apă, lumină, am izbutit să se
pietruiască bucata asta de uliţă şi să se facă o stradă, am adus cel dintâi
telefon de prin partea locului”
, a povestit scriitorul.

Scriitorul la Mărțișor FOTO Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”

În anul 1926, Tudor Arghezi
a cumpărat un teren de 17.240 de metri pătraţi, în vecinătatea Închisorii
Văcăreşti, unde şi-a construit casa de la Mărţişor. A făcut-o din nimic, erau
aici numai mărăcini. „Când am cumpărat terenul ca să-mi clădesc casa, confraţii
mă cam luau peste picior. Ziceau că n-am să fac prea mulţi purici pe
aici”
, a scris Arghezi.

La început, Arghezi a
sădit, pe teren,  pomi fructiferi şi viţă-de-vie. Construcţia casei şi a
anexelor gospodăreşti, inclusiv tipografia, s-a prelungit timp de cincisprezece
ani.

În timp, scriitorul a
observat că oamenii din mahala atârnau pe vişini şnururi roşii şi albe, pentru
a le spori holda de peste an. Acestea i-au inspirat numele casei,
„Mărţişor”, vestitor de primăvară.  Pentru că strada, sau, mai bine
zis, mahalaua, nu avea un nume, poetul a împământenit acest nume.

Nu ar fi dat
pentru nimic în lume acest „cuib fermecat, ca de cocori albaștri“
și nu
a vrut să-l părăsească
nici după
moarte. Astfel, după dorința sa, în curtea casei Mărțișor, în prezent casă
memorială, se
află
mormântul poetului. Alături de el sunt înmormântate și  soția Paraschiva și fiica Mitzura.

Casă memorială,
conform dorinței lui Arghezi

Conform dorinței testamentare a scriitorului, începând cu
anul 1974, aceasta a devenit casă memorială. Clădirea este compusă din parter
și etaj, în total 18 camere, discrete, fără a epata în vreun fel, la care se
adaugă dependințele.

În colecția de aici, publicul vizitator poate avea acces la
obiecte de mobilier datând din acea vreme, cărți, obiecte de artă, fotografii,
documente originale ale poetului Tudor Arghezi (1880-1967).

În curtea casei, se află și tipografia „Biletelor de papagal“, unde astăzi sunt expuse volume,
documente, reviste și imagini din istoria familiei și a întregului spațiu.

Cireşi în floare la Mărţişor FOTO MNLR

Cireşi în floare la Mărţişor FOTO MNLR

INSCRIPȚIE PE O CASĂ DE ȚARĂ

De Tudor Arghezi

Te-am ridicat pe-o
coastă cu izvoare

Și-mprejumuindu-ți liniștea cu aștri,

Te las albind prin
pomi, din depărtare,

Cuib fermecat, ca de
cocori albaștri.

Din prispa ta vreau să-mi aduc aminte,

Din geamul tău gândi-voi la trecut,

Privind în sus, la pasările sfinte,

Ce-n streașini cuib de-argilă și-au făcut.

Voi îngriji ca-n
fiecare seară

Să-ți ardă-n vârf neatinsa noastră stea,

Pe care voi aprinde-o
solitară

Cu sufletul și ruga mea.

Iar pentru prunci și ochii-odihnitori

Ai Preacuratei ce
ne-nchise drumul,

Vom răspândi prin încăperi parfumul

Care preschimbă inimile-n flori.

Și-ntr-un ungher, vom face din covoare

Un pat adânc, cu
perinile moi,

Dacă Isus, voind să mai scoboare,

Flămând și gol, va trece pe la noi.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare