21.7 C
Londra
marți, iunie 25, 2024

China dorește să își asume un „rol de mediator” în criza din Niger

China
dorește să își asume un rol „rol de mediator” în criza politică din Niger,
a declarat ambasadorul Chinei în această ţară, Jiang Feng, într-un interviu acordat
pentru postul naţional de televiziune, notează AFP, scrie Agerpres.

Reclama Google

Drapele China și Niger FOTO: Shutterstock

Guvernul chinez intenţionează să joace un rol de bune oficii, de
mediator, în respectul total al ţărilor din regiune pentru a găsi o soluţie
politică la această criză din Niger
„, a declarat ambasadorul chinez în
cadrul interviului, după o întâlnire cu premierul Ali Mahaman Lamine Zeine,
numit în fruntea guvernului de militarii care au preluat puterea.

China
urmăreşte întotdeauna principiul neamestecului în afacerile interne ale altor
ţări
” şi încurajează națiunile africane „să-şi rezolve problemele în
mod african
„, a mai adăugat Jiang Feng.

China reprezintă unul din cei mai
importanți parteneri economici ai Nigerului, în special în sectorul energiei.

Cele două state construiesc o conductă de 2.000 de kilometric, cea mai lungă
din Africa, destinată exportului de țiței din câmpurile Agadem din sud-estul
Nigerului către portul Seme din Benin.

Zăcămintele de petrol sunt
exploatate de către grupul China National Petroleum Corporation (CNPC), care a
construit și o rafinărie la Zineder, în sudul Nigerului, care are o capacitate
de 20.000 de barili pe zi și care este deținută în majoritate de către compania
chineză, adaugă Agerpres.

Alte companii chineze desfășoară importante lucrări de infrastructură și
construcții la barajul Kandadji de pe fluviul Niger, un proiect faraonic în
valoare de 740 de miliarde de franci CFA (1,1 miliarde de euro) situate în
partea de vest a țării, care ar trebui să furnizeze țării 629 Gigawatt-oră
pentru a permite Nigerului să se elibereze de dependența energetică față de
Nigeria vecină.

În urma loviturii de stat din
Niger, statul vecin Nigeria și-a interrupt furnizarea cu energie electrică
către Niger, în conformitate cu sancțiunile impuse de Comunitatea Economică a
statelor din Africa de Vest (ECOWAS).

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare