8.1 C
Londra
marți, martie 5, 2024

Cine este Denisa Lucan, concurenta de la Vocea României care i-a făcut pe Horia Brenciu și Theo Rose să plângă

Denisa Lucan vine din Năvodari, are 21 de ani, studiază canto clasic și a venit de 5 ori la Vocea României, până să ajungă în fața antrenorilor.

Reclama Google

FOTO: Captură Video

Denisa Lucan iubește să cânte atât pentru ea însăși, cât și la evenimente precum nunți, majorate, petreceri, iar în sezonul estival bucură turiștii de la terase sau baruri, cu talentul său. La Vocea României a venit încrezătoare și își dorește să dea tot ce are mai bun pentru a întoarce cât mai multe scaune, notează protv.ro. 

Tânăra de 21 de ani a interpretat melodia „Nu mă mai despart de tine”, care i-a impresionat profund pe antrenori. Theo Rose chiar a izbucnit în lacrimi atunci când și-a auzit melodia cântată de Denisa, apoi a apăsat hotărâtă pe butonul roșu. Irina Rimes și-a întors și ea, la rândul ei, scaunul.

Momentul a devenit din ce în ce mai emoționant la finalul piesei, atunci când și concurenta, dar și Horia Brenciu au început să plângă:

„Plângem de proști, de emoții. Piesa asta e piesa Doinei Spătaru, am înregistrat-o neștiind dacă o să pun cover-ul ăsta undeva. A fost coloana sonoră a imaginilor cu nașterea lui Sasha. E o piesă extraordinară! M-a emoționat și piesa, și interpretarea ta.. Sper să vii în echipa noastră”, a spus Theo Rose.

„Eu plâng că plânge Theo!”, a declarat Horia Brenciu. 

În final, Denisa a ales să meargă mai departe alături de Horia Brenciu și Theo Rose.

Vezi momentul Denisei Lucan pe protv.ro. 

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare