Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, marţi, decizia Comisiei Europeane de a finanţa cu 615 milioane de euro trei proiecte strategice pentru viitorul economiei, la Gorj, Hunedoara şi Bihor, fiind vorba de exploatarea de minerale pe care se bat toate marile puteri economice ale lumii: grafit, magneziu şi cupru, care sunt folosite în primul şi în primul rând în energie, aviaţie şi industria de apărare.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, într-o declaraţie video, alături de ministrul Economiei, că vine cu o veste extrem de bună.
”Comisia Europeană va finanţa cu 615 milioane de euro trei proiecte strategice pentru viitorul economiei româneşti, la Gorj, Hunedoara şi Bihor. Este vorba de trei investiţii care vor exploata minerale pe care se bat toate marile puteri economice ale lumii. Şi vorbim aici de grafit, de magneziu şi de cupru. Aceste materii prime esenţiale şi critice, totodată, sunt folosite în primul şi în primul rând în energie, aviaţie şi industria de apărare”, a precizat Ciolacu.
Şeful Executivului a mai spus că la ultima întâlnire cu Vicepreşedintele Comisiei Europene, au discutat toate aceste 3 proiecte.
”Noi am avut 7 proiecte depuse, între care au fost acestea 3 selectate. Automat vor duce la mii de locuri de muncă, dar şi la o dezvoltare pe orizontală a întregii industrii”, a completat premierul.
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a spus la rândul lui că vorbim despre un proiect 100% românesc atunci când ne referim la proiectul de 200 de milioane de euro al SalRom, companie aflată în portofoliul Ministerului Economiei şi Digitalizării, care va asigura exploatarea de 15.000 de tone pe an de grafit.
Ministrul a arătat că grafitul va putea fi folosit în tot ceea ce înseamnă industria de automotive, industria de apărare, pentru stocarea de energie.
”E un proiect care vine într-un context în care Europa are nevoie tot mai mare de această resursă şi această resursă se mai găseşte în România şi încă într-o ţară din Uniunea Europeană. De asemenea, atunci când vorbim despre verde magneziu, vorbim despre o investiţie de 115 milioane de euro, vorbim despre o materie critică care este folosită în industria aeronautică şi care, de asemenea, poate fi folosită şi în industria farmaceutică”, a menţionat ministrul Ivan.
El a mai spus că ”România este singura ţară din Uniunea care va exploata această resursă extrem de importantă”.
Bogdan Ivan a precizat că cel mai mare dintre toate cele trei proiecte vine în judeţul Hunedoara şi anume 300 de milioane de euro pentru extracţia şi rafinarea cuprului şi aurului din subsolul României, care va aduce automat o reducere a dependenţei întregului ciclu pe tot ceea ce înseamnă procesarea finală a cuprului faţă de importuri.
” În momentul de faţă, România depinde de importurile de cupruri din state din afara Uniunii Europeane. Odată cu acest proiect, care va produce anual 20.000 de tone de cupru concentrat, vom asigura atât necesarul economiei româneşti pe tot ce înseamnă industria prelucrătoare, cât şi o parte significativă din cea europeană. Vom creşte cu 2,3% producţia la nivel european în materie de cuprul, esenţial în tot ce înseamnă microconductori, în tot ce înseamnă industria automotivelor, industria aerospaţială şi apărare”, a explicat Bogdan Ivan.
Marcel Ciolacu le-a cerut urmăritorilor să îi transmită întrebările despre aceste proiecte pe Facebook şi pe Tik Tok.
Sursa – News.ro
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂