Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, într-un mesaj transmis la Gala PatriotFest, că evoluţiile din ultimul an în materie de securitate globală au mers ”într-o direcţie nedorită şi foarte periculoasă, iar natura ameninţărilor şi riscurilor este din ce în ce mai complexă”, astfel că ”este important să fim în pas cu tot ceea ce ne oferă noile tehnologii”.
”Am salutat de la prima ediţie ideea unui asemenea eveniment, prin care inovarea din domeniul privat să-şi găsească aplicabilitate în instituţiile din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Iată-ne ajunşi la finalul celei de-a 5-a ediţii a acestui concurs – un bun prilej de a privi retrospectiv la măsura în care ideile inovatoare premiate până acum s-au materializat la nivelul acestor instituţii. Un lucru este însă evident: este nevoie de o adaptare continuă la evoluţiile tehnologice şi de o abordare în perspectivă a riscurilor şi ameninţărilor de securitate. PatriotFest este un bun promotor al acestor cerinţe, oferind, totodată, o şansă de afirmare inovatorilor români”, a afirmat Nicolae Ciucă, în mesajul transmis la Gala PatriotFest.
El a adăugat că, fiind prim-ministru, a avut posibilitatea de a susţine ”nu doar moral” cercetarea şi inovarea, ci şi cu măsuri concrete care să stimuleze inovarea şi inteligenţa românească în toate domeniile, pentru susţinerea centrelor de competenţă, a cercetătorilor români, din ţară şi din diaspora.
”Avem în bugetul aprobat pentru 2023 o creştere substanţială a resurselor alocate acestui domeniu, o creştere cu 70% faţă de anul trecut. De asemenea, de la nivelul Guvernului, am oferit tot sprijinul pentru ca începând de anul acesta să se reia seria conferinţelor «Smart Diaspora», iniţiativă de referinţă pentru legătura valorilor româneşti din străinătate cu societatea şi comunitatea academică din România. Românii sunt creativi. Avem atâtea exemple de performanţă, chiar de nivel internaţional, în materie de cercetare şi inovare. Vrem să le oferim perspective tuturor, şi celor din mediul academic, şi celor din diaspora şi celor din mediul privat. Laureaţii Galei PatriotFest 2022 îmi dau încredere că România se bucură de o resursă umană de excepţie, capabilă să ofere soluţii tehnologice avansate pentru securitatea naţională”, a continuat premierul.
Potrivit lui Ciucă, ”evoluţiile din ultimul an în materie de securitate globală au mers, din păcate, într-o direcţie nedorită şi foarte periculoasă, iar natura ameninţărilor şi riscurilor este din ce în ce mai complexă”.
”Este important să fim în pas cu tot ceea ce ne oferă noile tehnologii şi să privim în perspectivă, pentru a fi pregătiţi în faţa oricăror provocări de securitate şi vedem că această preocupare este comună la nivelul Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice. De aceea, apreciez în continuare această competiţie de idei desfăşurată sub genericul PatriotFest. Tematicile ediţiei 2022 – care încurajează dezvoltarea de sisteme autonome, de inteligenţă artificială şi inovarea pentru securitate – răspund provocărilor actuale. Am toată încrederea că proiectele inovatoare care s-au bucurat de aprecierea juriului şi au fost premiate vin cu un potenţial major pentru securitatea României şi îşi vor găsi aplicabilitate”, a conchis el.
Sursa – News.ro
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂