Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, convoacă joi dimineaţa, 8 ianuarie, Comandamentul Energetic Naţional, având în vedere evoluţia condiţiilor meteo din această perioadă.
Bogdan Ivan/FOTO: Facebook
Şedinţa Comandamentului Energetic va avea loc la ora 10:30, la sediul Dispecerului Energetic Naţional, iar, la ora 11:30, ministrul Energiei va susţine declaraţii de presă, potrivit Agerpres.
Amintim că joi, 8 ianuarie, în nordul și centrul Moldovei vor fi ninsori, iar în Muntenia, sudul Moldovei și izolat în Oltenia se vor semnala precipitații mixte.
Se va depune strat de zăpadă în jumătatea nordică a țării și la munte, în general de 3–10 cm. Pe alocuri va fi polei, cu o probabilitate mai mare în estul teritoriului.
Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze mai mari în sud-vest și sud-est (50–70 km/h), precum și la munte, mai ales pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură, unde rafalele vor depăși 80–90 km/h, viscolind ninsoarea și reducând vizibilitatea.
Cu o probabilitate mai mare în prima parte a zilei, în nordul Moldovei, vor fi perioade cu viscol.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -7…-5 grade în Banat și Crișana și 8…10 grade în Dobrogea, iar cele minime se vor încadra între -15 grade în regiunile vestice și -2 grade pe litoral. Izolat va fi ceață și chiciură.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂



