9.8 C
Londra
marți, ianuarie 13, 2026

Criminal prins după 26 de ani și trimis în judecată: profilul său genetic a fost identic cu probele de la fața locului

Bărbatul care a ucis și violat o femeie de 75 de ani în județul Tulcea, în 1999, a fost prins anul trecut și trimis în judecată, după ce probele de la fața locului s-au potrivit cu profilul său genetic din Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Reclama Google

Crima a avut in anul 1999 FOTO: Arhivă, adevărul

Potrivit procurorilor, în noaptea de 25-26 iulie 1999, inculpatul a pătruns fără drept în locuința victimei, într-un sat din județul Tulcea. 

„Prin exercitarea unor acte de violenţă/constrângere inculpatul a întreţinut un raport sexual cu victima. Totodată, pentru a împiedica victima să ţipe/facă zgomot şi astfel să alarmeze vecinii/trecătorii, precum şi pentru a ascunde săvârşirea infracţiunilor de viol şi violare de domiciliu, inculpatul a exercitat în continuare acte de violenţă gravă asupra persoanei vătămate”, au precizat procurorii, într-un comunicat de presă. Ulterior, trupul victimei a fost ascuns sub un pat metalic. 

Printre probele administrate în dosar se numără un raport de expertiză genetică judiciară, emis pe 6 august 2025 de Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R., care a confirmat că profilul genetic al inculpatului corespunde cu cel obținut de la locul faptei.

„Menţionăm că printre probele administrate în cauză se află un raport de expertiză genetică judiciară din data de 6 august 2025, emis de Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R., care arată că profilul genetic al inculpatului – identificat în baza de date cu profile genetice din cadrul Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare – este identic cu profilul genetic al persoanei de sex masculin obţinut ca urmare a analizării urmelor biologice de la locul faptei”, a mai transmis Parchetul General.

Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a fost prins în toamna anului trecut și este în prezent arestat preventiv.

Dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului Tulcea.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare