5.7 C
Londra
miercuri, decembrie 24, 2025

CSM: Rezultatele consultării judecătorilor despre problemele sistemului judiciar, trimisă Președintelui și Guvernului

Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat miercuri că rezultatele consultării judecătorilor privind problemele de actualitate din sistemul judiciar au fost transmise Președintelui României, Guvernului și Ministerului Justiției, sub forma unei analize preliminare.

Reclama Google

Rezultatele chestionarului au fost trimise președintelui și premierului FOTO Arhivă

„În contextul demersului inițiat de Secția pentru judecători a Consiliul Superior al Magistraturii privind consultarea corpului profesional al judecătorilor asupra problemelor de actualitate din sistemul judiciar, aducem la cunoștință că rezultatele acestei consultări, respectiv Analiza preliminară cu privire la chestionarul completat de judecători vizând problemelor de actualitate din sistemul judiciar, au fost comunicate Președintelui României, Guvernului României și Ministerului Justiției”, a transmis Consiliul Superior al Magistraturii printr-un comunicat.

Aproape toți judecătorii din România susțin că au resimțit, în ultimul an, existența unei campanii publice îndreptate împotriva justiției, arată analiza preliminară realizată pe baza unui chestionar completat de magistrați.

Mai exact, 98,1% dintre judecători au declarat că au resimțit o campanie publică împotriva justiției în ultimele 12 luni, conform rezultatelor. În același timp, 67% dintre respondenți s-au declarat de acord cu reacțiile publice ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) față de aceste atacuri, 25% au avut o poziție neutră, iar doar 8% au spus că nu sunt de acord.

Datele prezentate sunt preliminare, urmând ca o analiză detaliată să fie realizată într-o etapă ulterioară.

Chestionarul a inclus un număr de 20 de întrebări, dintre care 17 au permis răspunsuri care pot fi centralizate automat, în timp ce pentru 3 întrebări au permis răspunsuri deschise (text liber). Totodată, nu a fost obligatorie completarea tuturor răspunsurilor având în vedere că unele ipoteze nu erau aplicabile tuturor judecătorilor, în raport de specializarea acestora sau de situațiile punctuale care făceau obiectul întrebărilor.

Sursa – Adevarul

Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂

Buy Me A Coffee

Stiri Recente UK
Stiri Similare