Cum a ajuns statuia „David” a lui Michelangelo, în centrul unei polemici cu privire la libertatea de exprimare

„David” al lui Michelangelo a fost o figură marcantă a culturii italiene încă de la finalizarea sa în 1504. Însă, în prezent curatorii se tem că semnificația religioasă și politică a statuii de marmură este afectată de miile de magneți de frigider și alte suveniruri vândute în Florența care se concentrează pe organele genitale ale lui David, relatează AP.

Directorul Galleria dell’Accademia, Cecilie Hollberg, a luat apărarea creației încă de la sosirea sa la muzeu, în 2015, și i-a luat în vizor pe cei care profită de pe urma imaginii lui David, adesea în moduri pe care ea le consideră „umilitoare”. 

În acest sens, ea însăși este un fel de David împotriva lui Goliat, un Goliat al capitalismului neîngrădit, cu armata sa de vânzători ambulanți și magazine de suveniruri care comercializează șorțuri cu statuia, tricouri cu aceasta implicată în gesturi obscene și figurine omniprezente, adesea în culori neon Pop Art. 

La cererea lui Hollberg, procuratura din Florența a lansat o serie de procese în instanță invocând legea de referință a patrimoniului cultural din Italia, care protejează operele artistice împotriva utilizării comerciale denigratoare și neautorizate. Galleria dell’Accademia a obținut despăgubiri de sute de mii de euro din 2017 încoace, a spus Hollberg. 

Acțiuni în justiție

Au urmat acțiuni în justiție pentru a proteja capodoperele din alte muzee, inclusiv „Omul Vitruvian” al lui Leonardo, „David” al lui Donatello și „Nașterea lui Venus” al lui Botticelli. 

Deciziile contestă o practică larg răspândită conform căreia drepturile de proprietate intelectuală sunt protejate pentru o perioadă determinată înainte de a intra în domeniul public – durata de viață a artistului plus 70 de ani, conform Convenției de la Berna, semnată de peste 180 de țări, inclusiv Italia. 

Într-o manieră mai generală, deciziile în cauză ridică întrebarea dacă instituțiile ar trebui să fie arbitri ai bunului gust și în ce măsură este limitată libertatea de exprimare. 

„Se ridică nu doar probleme juridice, ci și probleme filosofice. Ce înseamnă patrimoniu cultural? Cât de mult vreți să le dați instituțiilor un control asupra ideilor și imaginilor care sunt în domeniul public?„, a spus Thomas C. Danziger, un avocat specializat în piața de artă din New York. 

El a amintit de faimoasa serie a lui Andy Warhol inspirată de „Cina cea de Taină” a lui Leonardo. „Aveți de gând să împiedicați artiști precum Warhol să creeze ceea ce este o operă derivată?„, a întrebat Danziger. 

„Mulți oameni ar considera acest lucru ca o acaparare a terenului de către instanțele italiene pentru a controla și monetiza opere de artă din domeniul public care nu au fost niciodată destinate să fie taxate„. 

 „Toată lumea ar trebui să fie liberă să facă copii ale acelei opere”

În Italia, domeniul de aplicare al codului cultural este neobișnuit, întrucât extinde în mod esențial drepturile de autor la infinit la muzeul sau instituția care le deține. 

Vaticanul are protecții legislative similare pentru capodoperele sale și caută soluții prin intermediul sistemului său judiciar pentru orice reproducere neautorizată, inclusiv pentru utilizare comercială și pentru afectarea demnității operei, a declarat un purtător de cuvânt. 

În alte părți ale Europei, Grecia are o lege similară, adoptată în 2020, care prevede necesitatea unei autorizații pentru a utiliza imagini ale siturilor istorice sau artefactelor în scopuri comerciale și interzice utilizarea imaginilor care „modifică” sau „ofensează” monumentele în orice fel. 

Muzeul Luvru din Franța, care găzduiește unele capodopere deseori reproduse, precum „Mona Lisa” și Venus din Milo, menționează că majoritatea colecției sale datează de dinainte de 1848, ceea ce le plasează în domeniul public în conformitate cu legislația franceză. 

Cazurile din instanță au pus în discuție posibilitatea ca legea italiană să încalce o directivă a Uniunii Europene din 2019 care prevede că orice operă de artă care nu mai este protejată de drepturile de autor intră în domeniul public, ceea ce înseamnă că „toată lumea ar trebui să fie liberă să facă, să folosească și să distribuie copii ale acelei opere„. 

Comisia Europeană nu a abordat această problemă, dar un purtător de cuvânt a declarat pentru sursa citată că în prezent verifică „conformitatea legilor naționale de punere în aplicare a directivei privind drepturile de autor” și că va analiza dacă codul italian al patrimoniului cultural afectează aplicarea acesteia. 

Codul patrimoniului cultural al Italiei, în forma sa actuală, este în vigoare din anul 2004.