Prin prisma faptului că se arată conciliant faţă de președintele rus Vladimir Putin, preşedintele american Donald Trump pare unora un „trădător” al cauzei ucrainene, dar s-ar putea dovedi a fi la fel de bine un lider „excepţional”, hotărât să evite iadul nuclear, a declarat luni laureatul premiului Nobel pentru Pace Lech Walesa, într-un interviu pentru AFP, potrivit Agerpres.
„În aparenţă, astăzi, el pare a fi lacheul Rusiei, un trădător pur şi simplu. Este un mod de a vedea lucrurile”, subliniază Walesa, cofondatorul sindicatului Solidarnosc (Solidaritatea) şi fost preşedinte polonez, astăzi în vârstă de 82 de ani. Comentariile sale vin în ajunul împlinirii a patru ani de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina.
Pe de altă parte preşedintele american ar putea fi „un responsabil politic extrem de inteligent” care „ştie că, dacă Statele Unite s-ar alătura corului anti-Putin, (Vladimir) Putin nu ar mai avea de ales şi ar putea să recurgă la arma atomică”, a spus fostul președinte polonez.
„Putin este iresponsabil. Este un joc foarte viclean, foarte inteligent. Nu-l împingeţi pe Putin să folosească arme nucleare, jucaţi-vă de-a prietenul!”, argumentează el.
Procedând astfel, Trump câştigă timp şi obligă „Europa să se organizeze împotriva lui Putin, fără SUA. Pentru că dacă Statele Unite intră în joc, va fi război nuclear”, prezice cel care a cărui luptă pentru democratizarea Poloniei a contribuit la căderea Cortinei de Fier.
„Există, aşadar, două moduri de a vedea lucrurile: trădător sau om extrem de inteligent. Până în prezent, încă nu ştiu care dintre ele se aplică în cazul lui Trump”, a conchis Walesa.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂



