Un desert nu foarte
complicat de făcut, kunefe este unul dintre deliciile turceşti care merită a fi testat
măcar o dată în viaţă.
Kunefe, un desert delicios, FOTO Sutterstock
A fost peparat pentru prima dată în Egipt și Siria
pentru a potoli foamea califilor în timpul Ramadanului, luna de post. De-a
lungul timpului însă, rețeta a fost îmbunătățită până a ajuns la varianta de
care ne putem bucura astăzi.
Originar din
Orientul Mijlociu, desertul este cunoscut sub mai multe denumiri, în funcţie de
regiunea în care este preparat: kunafa, knafeh, kunafah, kunafeh sau konafa,
dar ingredientele sunt cam aceleaşi. De exemplu, una dintre versiunile moderne
ale acestui desert, preparată cu o brânză uşoară și grâu mărunțit în oraşul
palentinian Nablus, se numește Kanafeh
Nabulsieh.
Varianta turcă a cărei
reţetă v-o propunem astăzi a fost preparată pentru prima dată în Hatay, lângă
granița cu Siria. Printre ingredientele ei principale găsim fire de patiserie
kadayif și o brânză moale, brânză Hatay, similară cu brânza proaspătă
mozzarella. Este un sortiment de brânză care se topește fără sare şi care se
potrivește perfect cu aromele dulci. Are o textură destul de sfărâmicioasă și o
aromă subtilă acidulată. Pentru că este greu de procurat brânză Hatay, o vom
înlocui cu mozzarella.
Pentru kunefe:
500 g fire pentru
kataif
200 g mozzarella mărunțită
sau brânză nesărată
100 g unt.
Pentru sirop:
250 g zahăr
240 ml apă
1 felie de lămâie.
Pentru uns tava:
60 g unt.
Pentru decor:
2 linguri de fistic
tocat sau măcinat.
Mod de preparare
sirop
Pentru sirop se pun
pe foc într-o cratiță zahărul, apa și o felie de lămâie. Se amestecă și se lasă
să fiarbă 15 minute, după care se ia de pe foc și se lasă să se răcească până
ajunge la temperatura camerei.
Cum se prepară kunefe
Aluatul de kataif se desface, se taie în bucăți mici şi se
amestecă bine cu unt topit, astfel încât toate bucățile să fie acoperite.
Se unge o tigaie
mare cu unt topit. Se pune o mână de kataif uns cu unt în tigaia pregătită,
astfel încât să acopere tot fundul și marginile. Apoi se presează cu mâna sau
cu fundul unui pahar până când este uniform și ferm. Deasupra se întinde
uniform brânza mozzarella mărunțită, lăsând puțin spațiu pe margini. Se acoperă
un alt strat de kataif, astfel încât să fie acoperită toată brânză. Se apasă
din nou, pentru a uniformiza compoziția.
Se pune tigaia la
foc mediu. Se gătește până când fundul prăjiturii este auriu (durează
aproximativ 5 minute). Se poate verifica cu ajutorul unei spatule sau cu vârful
unui cuțit.
Apoi, se răstoarnă
cu grijă pe un platou. Peste desertul fierbinte se toarnă sirop răcit și se
ornează cu fistic măcinat și se servește imediat.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂



