Mișcările de forță ordonate de Donald
Trump la începutul acestui an – arestarea lui Nicolas Maduro și confiscarea petrolierului
rusesc Marinera – au scurtcircuitat mașinăria de propagandă a Federației Ruse. Potrivit
unei analize publicate pe think-tank-ul CEPA, după ce au amenințat nici
mai mult nici mai puțin cu scufundarea flotei americane, propagandiștii
Kremlinului au ajuns să recunoască neputința Federației Ruse.
Vladimir Soloviov. FOTO: Scanpix, Korotayev Artyom
În urmă cu doar o lună, ecranele
televiziunilor rusești debordau de încredere. Serghei Karnauhov, una
dintre vocile stridente ale canalului Solovyov Live, se lăuda în
emisiunea sa, „Labirintul lui Karnauhov”, cu succesul geopolitic al Federației Ruse în
America Latină. Mesajul era clar: Kremlinul și-a consolidat „tovarășul”
venezuelean, pe președintele Nicolas Maduro, iar Statele Unite nu pot face
nimic în această privință.
„Maduro a luat decizia corectă: a
început să se bazeze pe Rusia… Dacă nu ar fi fost Rusia, Venezuela ar fi fost
acum în flăcări”, clama Karnauhov, adăugând o predicție care astăzi pare de o
ironie amară: în cazul unei intervenții americane, Rusia ar fi capabilă să
scufunde toate navele SUA cu armele sale superioare. „La un moment dat se vor
face filme despre asta, se vor scrie cărți”, spunea el.
Realitatea din ianuarie a lovit
însă brutal narațiunea Moscovei.
De la „scufundăm navele SUA” la „ne
vor zdrobi și pe noi”
După raidul forțelor americane,
care s-a încheiat cu extragerea și capturarea lui Nicolas Maduro, tonul la
Moscova s-a schimbat radical. Același Karnauhov, vizibil temperat, a fost
nevoit să admită o realitate dură pentru audiența sa: „Dacă Rusia se pune în
calea Americii, ne va zdrobi și pe noi”.
Această „trezire la realitate” a
fost vizibilă și la Russia Today. Margarita Simonian, șefa RT și una dintre
principalele guri de tun ale propagandei pro-Kremlin, și-a exprimat o invidie
nedisimulată față de capacitățile operative ale Statelor Unite. Comentariul ei
a fost o recunoaștere tacită a eșecului serviciilor rusești, punând în contrast
eficiența americană în cazul Maduro cu multiplele tentative eșuate ale Rusiei
de a-l elimina pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
„Nu-l mai căutați pe președintele
nostru”
În timp ce „experții” TV își
înghițeau cuvinte spuse cu o lună înainte, Kremlinul a adoptat tactica tăcerii.
Invitat la radio, politologul Aleksandr Kazakov le-a sugerat rușilor să adopte
o atitudine stoică, citându-l pe Spinoza: „Nu plângeți; nu vă indignați”.
Mai mult, moderatorul Marat Bulatov
a simțit nevoia să intervină pentru a calma populația care aștepta o reacție
fermă din partea liderului suprem. „Nu-l mai căutați pe președintele nostru,
pentru că mulți întreabă acum: «Unde este președintele Rusiei? Ce s-a
întâmplat?»”, a spus acesta, anticipând corect că Vladimir Putin nu va ieși
public să comenteze umilința.
În loc de răspunsuri geopolitice,
Putin a oferit în discursul de Crăciun o reconfirmare a narațiunii mistice:
invazia din Ucraina nu mai este doar o operațiune specială, ci o cruciadă
divină, un „război sfânt” aprobat de stat, menită să distragă atenția de la
eșecurile externe.
Iluzia Trump
Confuzia propagandei ruse a fost
adâncită de un al doilea eveniment major: confiscarea de către SUA, cu sprijin
britanic, a petrolierului „Marinera” în Atlanticul de Nord. Nava, parte a
„flotei din umbră” a Rusiei, transporta petrol sfidând sancțiunile
internaționale.
Acest incident a spulberat o altă
teorie favorită a Moscovei. În decembrie, principalul propagandist al
Kremlinului, Vladimir Soloviov, prezicea cu entuziasm că, sub Donald Trump,
Ucraina va fi abandonată, iar SUA se vor alia cu Rusia împotriva Europei.
Realitatea din ianuarie 2026 a arătat contrariul.
Reacția oficială a Moscovei a fost
una standard, TASS relatând cereri ale Ministerului de Externe pentru
„tratament uman” al echipajului. Însă în studiourile TV, atmosfera a fost aprinsă.
Karnauhov a avertizat că lipsa unei reacții dure va fi interpretată de
americani ca o slăbiciune fatală: „Dacă răspundem doar cu note de protest,
agitând mâinile și trasând liniile noastre roșii, demult estompate, americanii
vor înțelege că totul este permis.”
Furia publicului
Armen Gasparian, un alt realizator
TV, a relatat despre o „nemulțumire uriașă” în rândul telespectatorilor ruși.
Oamenii sunt furioși nu doar pe americani, ci și pe propagandiștii care i-au
mințit. Aceștia fuseseră asigurați că alianța SUA – Marea Britanie este
„moartă” și că Trump va fi salvatorul Rusiei.
„Niște idioți”, i-a numit Gasparyan
pe colegii săi de breaslă care au vândut aceste iluzii, recunoscând că publicul
se simte trădat văzând că așteptările legate de Trump nu se împlinesc.
Dezamăgirea a ajuns și în zona
radicală. Așa-numiții „Z-bloggeri” au început să pună sub semnul întrebării
mandatul președintelui american, iar ideologul ultranaționalist Aleksandr
Dughin a tras o concluzie sumbră pe platforma X: orice acord de pace este o
pierdere de timp. „Rusia este acum pregătită moral pentru un război radical,
în toată regula, cu Occidentul”, a scris acesta, semnalând că, în lipsa
unor victorii reale, regimul se poate refugia doar într-o escaladare a
retoricii apocaliptice.
Sursa – Adevarul
Daca vreti sa ne fiti alaturi si sa contribuiti financiar la proiectele noastre, puteti sa ne ajutati cumparandu-ne … o cafea tare 🙂



